- Leonard Orban a ridicat o mănuşă -

Am mai scris despre această idee: România ar trebui să militeze pentru nişte standarde europene minimale privind lupta cu corupţia şi pentru o procedură de monitorizare aplicabilă tuturor membrilor Uniunii. Ştiu, sună paradoxal şi contraintuitiv (România şi anticorupţia, baba şi mitraliera…), dar aveţi puţintică răbdare. 

Se dau cîteva date: avem o ţară care a acceptat un Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie atunci cînd a intrat în UE. Avem aceeaşi ţară care nu a făcut progrese semnificative, ba chiar a făcut regrese semnificative. Avem o Comisie Europeană exasperată şi care a publicat cel mai dur raport de pînă acum, unde spune că România nu şi-a îndeplinit angajamentele. Avem un preşedinte nervos şi frustrat care spune că analiza tehnică a Comisiei este corectă, dar concluziile sînt exagerate.

Nu e limpede cum vine asta, dar aşa spune preşedintele. Avem mai multe ţări în UE care ne aşteaptă după colţ, pentru decontul promisiunilor neonorate. Colţul respectiv se apropie rapid, va fi în primăvara viitoare, cînd Consiliul UE va trebui să decidă în unanimitate dacă România intră sau nu în spaţiul Schengen. Este, deci, de ajuns ca o ţară să obiecteze şi asta nu se va întîmpla. Leonard Orban spunea în dialogul cu cititorii HotNews că asta ar fi nedrept, pentru că au existat nişte condiţii de aderare la Schengen, iar România se ţine de ele. Leonard Orban are dreptate. Dar din punct de vedere politic şi uman i-aş înţelege şi pe europeni. Ar fi ceva de genul: deci voi, românii, aţi promis ceva şi nu aţi făcut, ba chiar ne cam rîdeţi în nas, pentru că sancţiunile convenite în cadrul MCV sînt depăşite, noi v-am promis că vă acceptăm în Schengen, dar cum voi nu v-aţi ţinut de celelalte promisiuni, credem că avem şi noi dreptul să ne răzgîndim, nu? Pusă problema în acest mod, nedreptatea nu mai e la fel de mare. 

Asta fiind situaţia, ce poate să facă România? Evident, să facă ce a promis, în primul rînd o lege pentru ANI în care să i se dea agenţiei înapoi dinţii scoşi de Curtea Constituţională şi de Senat. Dar nu despre lista cu lucruri de făcut în cadrul MCV vreau să vorbesc acum, ci despre ce susţine România la nivel european. Întreaga noastră clasă politică, adică toate partidele din Parlament, au o singură poziţie: MCV trebuie să înceteze. Motivele sînt diferite, dar concluzia este aceeaşi. Argumentul pe care îl accept este cel expus de Traian Băsescu: MCV, prin faptul că monitorizează doar două ţări, România şi Bulgaria, le creează probleme de statut şi imagine în UE. Nu e chiar atît de grav cum pare a crede preşedintele, dar, orişicît, un efect secundar al MCV se simte în această privinţă. 

Unanimitatea partidelor în acest punct este remarcabilă, dar greşită şi nerealistă. Este nerealist ca România să susţină: haideţi, încetaţi cu această monitorizare, e drept că raportul Comisiei spune că nu ne-am îndeplinit angajamentele, dar asta e situaţia, uitaţi de problemă. Nu aşa funcţionează UE şi nu aşa se face politică responsabilă. MCV putea înceta onorabil pentru el însuşi în două feluri: Comisia constată că angajamentele au fost îndeplinite sau Comisia constată că nu au fost şi propune Consiliului sancţionarea României. Cum sancţiunea iniţială este depăşită, clasa politică de la Bucureşti a înţeles că gata, europenii dau din gură, scriu rapoarte, dar nu au ce să ne facă. Doar că au ce să ne facă: Schengen, fonduri europene, eventual aderarea la euro. 

De aceea, este nevoie de onestitate, realism şi curaj. Onestitate să recunoaştem că: a) România chiar nu şi-a îndeplinit angajamentele şi că b) monitorizarea europeană face bine României, care nu are resurse interne să se cureţe de corupţie, deci presiunea din afară e necesară. 

Realism să recunoaştem că europenii nu vor lăsa baltă problema doar pentru că noi i-am dus de nas. Curaj să ne asumăm un proiect politic la nivel european şi să ne transformăm slăbiciunea în iniţiativă. Profesorul meu de jujitsu de la Londra spunea: nu vă uitaţi la mine că sînt mic şi negru (chiar era un negru mic), dacă ştiu de unde să apuc răstorn pe oricine. Deci trebuie să ştim de unde să apucăm problema. Şi trebuie să o apucăm de la Programul Stockholm. Acesta este un proiect lansat anul trecut de suedezi, cînd aveau Preşedinţia UE, pentru sporirea cooperării între statele membre pe domeniul justiţie şi afaceri interne. Desigur, ei erau interesaţi de problema migraţiei în primul rînd, deci doreau reguli comune pentru azilanţi. Dar în proiect există şi cîteva cuvinte despre standarde privind anticorupţia. Ce aş face eu dacă aş fi Preşedintele României? În loc să mă enervez că ne trag alţii de urechi şi să mă umflu patriotard, aş încerca să arăt că România este un stat matur. Şi le-aş zice aşa: fraţi europeni, e drept că nu ne descurcăm singuri cu corupţia noastră şi avem încă nevoie de ajutorul vostru, haideţi să convenim că mai sînt şi alţii ca noi (aici aş face cu ochiul spre greci şi italieni) şi să dezvoltăm componenta anticorupţie din Programul Stockholm. Să facem nişte reguli minimale, Comisia să monitorizeze toate ţările, desigur că suedezii vor ieşi mai bine decît românii (e doar o bănuială, să zicem), deci Comisia va face recomandări individuale, în funcţie de nevoile fiecărei ţări. Ne putem gîndi împreună şi la sancţiuni ataşabile formulei (care ar fi mai mici decît ce au de gînd să ne facă acum). Astfel, am avea în continuare şi monitorizare, dar nu am mai fi puşi la colţ. Desigur că prima reacţie va fi de genul: hai, domnule, fix România vorbeşte de standarde anticorupţie! Dar le-am spune că aşa fac oamenii maturi: îşi recunosc problemele şi propun soluţii. 

Vestea bună este că cele de mai sus nu sînt doar elucubraţiile unui ONG-ist visător. Pentru prima dată, un oficial român dă tîrcoale ideii la modul serios. Leonard Orban, tot la HotNews, a spus: „Acest mecanism (MCV adică – n.m) va trebui finalizat cît mai repede. O oportunitate ar fi ca în contextul Programului Stockholm să se lanseze o monitorizare de tip soft la nivelul tuturor statelor membre a eforturilor depuse în lupta anticorupţie“. Excelent. Din nou, Leonard Orban este bine informat şi ştie cum să te poziţionezi ca să contezi. Acum ar trebui să urmeze intern un grup de lucru, unde România să creeze un draft de document pentru viitorul program european anticorupţie, şi extern tatonarea terenului pentru a găsi aliaţi (începem la Sofia şi Stockholm, bulgarii sînt în aceeaşi barcă cu noi, suedezilor trebuie să le spunem că, de fapt, e ideea lor, noi doar o dezvoltăm). Dacă o apucăm de unde trebuie, ieşim din colţ şi ne prinde bine monitorizarea în noul format. Ne trebuie inteligenţă şi curaj.