Ofertă limitată pentru dictatorii cumsecade

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

Hotărît lucru, dictatorii nu prea ştiu să iasă din scenă. E drept că asta face parte din dificultăţile jobului. La politicienii democraţi, cu mandat limitat în timp, ieşirea e uşoară: poftim, domnule viitor preşedinte, cheile, cartela şi parola, hai pa, mă duc în vacanţă! La dictatori e mult mai complicat. E o meserie periculoasă, iar rata de puneri la zid, otrăviri, tăiat capete, linşat etc. e nesănătos de mare, deci dacă nu ai un motiv bun (salvat patria, schimbat lumea şi alte d-astea), mai bine nu te bagi la aşa ceva. 

Părea că începuse bine. Funcţia de „dictator“ s-a inventat la romani şi vreo 400 de ani a fost de bine, adică puteai liniştit să te recomanzi „Gigel Maximus, dictator“ că nu strîmba nimeni din nas. Dictatorii aveau puterea supremă numai pe o perioadă limitată şi doar pentru a rezolva o criză. Un anume Sylla a rezolvat o criză pe care tot el o provocase, un război civil, prin procedeul proscripţiei: adică adversarii, criticii, ziariştii şi în general tot cei care îl enervau erau trecuţi pe nişte liste publice şi cine venea cu capetele lor primea o răsplată. Simplu. Doar că, după ce trecuse criza, Sylla nu se mai dădea dus. Aşa s-a stricat funcţia dictaturii. După o vreme în care toţi tremurau de frica sa, s-a întîmplat neprevăzutul: Sylla s-a dat totuşi dus. Ba chiar cu ceva stil. Zice Appian în Războaiele civile: „Se spune că atunci cînd şi-a dat demisia din funcţia de dictator, ar fi spus înaintea adunării poporului că va da socoteală de faptele sale, dacă cineva o va cere. Apoi, poruncind să se depună fasciile şi securile, a concediat garda sa personală şi singur, înconjurat numai de prietenii săi, a străbătut mijlocul oraşului sub privirile mulţimii înspăimîntate. Odată, pe cînd Sylla se ducea acasă, un tînăr îl copleşi cu mustrări şi, cum nimeni nu-l împiedica, el prinse curaj şi, tot înjurîndu-l, ajunse pînă la casa lui Sylla. Iar Sylla, care era aprig la mînie faţă chiar de cei mai de seamă bărbaţi de stat şi cetăţi, suferi în tăcere insultele tînărului. Intrînd, el spuse doar atît, fie din înţelegere, fie făcînd la întîmplare o profeţie cu privire la viitor: acest tînăr va face ca nici un dictator să nu mai abdice din funcţiunea sa (...). După aceea, el a trăit retras la ţară, pe proprietatea sa de la Cumae, în Italia, iar acolo, în singurătate, se ocupa de pescuit şi vînătoare“.

 Aşa zice Appian, care se şi miră cum de putea Sylla să pescuiască liniştit după ce omorîse vreo 10.000 de adversari, în războiul civil, şi 90 de senatori, dintre care 15 foşti consuli. Acest Sylla a fost toată viaţa un norocos, aşa că a murit de moarte bună, pare-se ceva răceală, care pe vremea aceea, cînd oamenii trăiau fericiţi, nestricaţi de E-uri şi tehnologie, se lăsa destul de des cu deces. 

Iar vorbele lui au fost profetice: dacă orice amărît te poate lua la rost, nu face să te dai dus din funcţia de dictator. Asta a priceput unul dintre cei care se ascundeau de mînia lui Sylla, un tinerel pe nume Caius Caesar, ajuns mai tîrziu dictator, dar ieşit din scenă mai puţin plăcut, ştiţi faza cu „Şi tu, Brutus?!“. 

După el, Octavian a lansat moda că eşti împărat pînă mori, de moarte bună, dar mai degrabă nu. Sărim vreo 200 de ani, pînă la Diocleţian. Care fiind el împărat vreo 20 de ani, la un moment dat a obosit. Şi-a chemat trupele, fiii şi co-împăraţii (inventase un sistem deştept prin care împărţise imperiul în patru, ca să evite războaiele civile) şi le-a spus că el se apucă de grădinărit, ceea ce a şi făcut după ce s-a închis în palatul său de la Adriatică. Data viitoare cînd vă duceţi la bronzat în Croaţia, daţi o fugă pe la Split şi vedeţi palatului omului, e foarte interesant chiar şi aşa, ruină. Dar Diocleţian nu a fost norocos defel. Sistemul lui cu patru împăraţi s-a prăbuşit imediat, au început războaiele civile şi măcelurile, la un moment dat poporul şi armata l-au rugat să revină, dar el le-a spus că nici nu se gîndeşte. A murit autoizolat de un imperiu care se prăbuşea, unii zic că s-ar fi sinucis de nervi. A avut proasta inspiraţie să-i persecute pe creştini, deci memoria lui e cam şifonată, iar faptul că e singurul împărat roman care şi-a dat demisia nu l-a ajutat în nici un fel. 

De ce vă plictisesc cu detaliile astea istorice dacă nici măcar nu sînt Cioroianu? Pentru că mă uit la dictatorii zilei ce greu se dau duşi. Cînd scriu asta, Gaddafi rezistă prin măcel. Iar CNN tocmai a anunţat că procurorul general al Egiptului i-a impus lui Mubarak restricţii de călătorie în afara ţării şi a cerut să-i fie îngheţate conturile. Ironia sorţii: acum trei săptămîni toată lumea îl ruga să plece din ţară, acum nu îi mai dau voie să plece din ţară. 

Nu avem un sistem prin care să-i stimulăm pe dictatori să se dea duşi. Ba dimpotrivă, avem multe stimulente prin care îi facem să stea cît mai mult în funcţie, chiar cu măceluri şi războaie. Pinochet e unul dintre ăia care au plecat de bunăvoie. A făcut omul un referendum, convins că poporul îl iubeşte. În modul cu totul bizar pentru un referendum organizat de un dictator, nu a ieşit bine. Aşa că s-a retras, dar a rămas şeful armatei. Încet-încet a fost scos pe tuşă, iar cînd nu mai avea putere a fost plimbat prin tribunale, pînă a murit. Şahul Pahlavi al Iranului a plecat de bunăvoie. Bine, bunăvoia e relativă cînd ai milioane de oameni pe străzi, dar şahul ar mai fi putut rezista dacă dădea ordin armatei să tragă. Nu a dat, a plecat. Şi a tot hălăduit prin diverse ţări, rugat din cînd în cînd politicos să plece pentru că încurca relaţiile cu noul regim iranian. SUA l-au primit, în ultimă instanţă, pentru a se trata de cancer, cînd deja era prea tîrziu, dar asta nu i-a împiedicat pe tinerii furioşi de la Teheran să ia cu asalt ambasada americană, de unde criza ostaticilor. 

Nu mai dau exemple, deşi mai am. Cred că putem trage liniştiţi concluzia că Sylla a fost o excepţie şi meseria de fost dictator nu e una plăcută. Ceea ce e păcat, pentru că, poate dacă am avea un sistem prin care să le asigurăm imunitate şi o bătrîneţe liniştită, am scuti lumea de multă vărsare de sînge, revoluţii şi nervi inutili. Acum cîţiva ani, am citit de un premiu creat de o fundaţie. Un premiu mare, milioane de dolari, nu mai ţin minte exact cîte, dar destul cît să fii un om bogat. Premiul se dădea preşedinţilor africani care renunţau de bunăvoie la putere atunci cînd li se termina mandatul. Africa era un continent atît de nenorocit încît era o raritate ca cineva să plece de la putere la termen. Aşa că fundaţia respectivă se gîndise la un stimulent: eşti preşedinte african democrat, pleci de bunăvoie, nu ai de ce să regreţi, nu vei muri sărac. De ce nu am face aşa ceva şi pentru dictatori? Bine, nu bani, că nu asta le lipseşte lor. Le lipsesc liniştea şi imunitatea. Şi poate îi îndemnăm şi ca, dacă tot au ajuns dictatori, măcar să fie cumsecade cît stau în funcţie (adică pentru unii ca Hitler sau Amin nu s-ar aplica, dar nu toţi dictatorii sînt ca ei). Mă gîndesc la un anunţ de genul: „Dragi actuali şi viitori dictatori, vă facem o propunere, fiţi dvs. nişte dictatori cumsecade, nu omorîţi oameni aiurea, fiţi chibzuiţi, iar cînd simţiţi că vi se cam apropie ceasul, fie că e revoluţie, lovitură de stat sau doar vă plictisiţi, noi vă punem la dispoziţie o vilă pe o insulă oarecare, unde nu vă va deranja nimeni şi unde puteţi juca table cu alţi dictatori cumsecade retraşi de bunăvoie. Dar grăbiţi-vă, promoţia e limitată!“. Ce ziceţi, ar merge?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.