De cînd a apărut episodul trecut și pînă l-am scris pe acesta s-au întîmplat două lucruri importante: Greta a coborît printre noi și Comisia Europeană a dat noi detalii despre propunerile legislative care vor intra sub așa-numita umbrelă „Green Deal“.

De la euforia de acum cîteva luni, deja atmosfera în jurul marelui pact se strică. Problema de fond e că UE și-a asumat o retorică și niște obiective politice pentru care nu are nici banii, nici mijloacele și nici legitimitatea politică să le livreze. La Bruxelles a bîntuit un entuziasm verde care pare să fi amețit mințile politicienilor. Nu, nu este nimic greșit să îți dorești să elimini combustibilii fosili sau să elimini gazele de seră, dar este periculos să te lași dus de valul ecologist fără să te gîndești cum poți livra.  Greta s-a coborît ca să îi certe tocmai pe cei care au promis revoluția verde. „Această lege a climei reprezintă o predare (...). Obiectivele dumneavoastră îndepărtate nu vor însemna nimic dacă emisiile mari vor continua în ritmul de astăzi, chiar și pentru doar cîțiva ani“, zice o scrisoare trimisă de ea spre Comisie și PE. Are dreptate din perspectiva sa. PE a declarat că trăim o urgență climatică (rezoluție adoptată, la care m-am abținut). Dacă e urgență climatică, atunci de ce să o dregi abia în 2050? În general, luați un sfat de la un politician efemer, că nu cred să mă apuce pensia din meseria asta: priviți sceptic orice chestie propusă de politicieni care promit că livrează ceva după ce se termină mandatul lor.

Deci Greta are dreptate să îi facă albie de porci dacă au stabilit că e urgență climatică, dar avem ținte mai încolo. Da, știu că Green Deal modifică țintele și vrea să intrăm pe o cale de decarbonificare mai rapidă decît cea de pînă acum. Dar exact acesta este punctul principal al argumentației mele: nu poți să țopăi retoric cînd îți convine pentru imagine și apoi să devii realist și așezat cînd e vorba de soluții și bugete. E normal ca Greta să fie supărată că nu se întîmplă mîine, doar au ridicat așteptările prin retorica Green Deal.

Pe de altă parte, vin băieții ăia cu veste galbene. Nu sînt la fel de adorabili precum Greta, dar și ei sînt nervoși și hotărîți. Cum îndrăzniți să ne puneți taxe? S-au ridicat contra taxei pe combustibili propusă de guvernul francez. Și au reușit să o omoare, guvernul a renunțat la ea. Acum vine Comisia Europeană și propune… taxe noi pe combustibili. Pam-pam. România tocmai a renunțat, prin guvernul PNL, la o taxă pusă de guvernul PSD. Așadar, cînd Comisia propune directiva, o discutăm și o adoptăm. (Cine are curaj să se opună? Că vin Greta și Greenpeace și te „educă“ de te ia mama naibii – și ăștia care chiar plănuiesc să iasă la pensie din politică, chiar nu au chef de așa ceva.) Urmarea: guvernul francez le va spune francezilor că UE le-a pus o taxă pe combustibili, la fel guvernul român românilor. Și uite așa crește euroscepticismul alimentat de Green Deal.

Jerzy Buzek anticipa dilema pe care Green Deal o propune Europei: „Pe de o parte sînt oamenii care o susțin pe Greta Thurnberg, iar de cealaltă parte sînt «vestele galbene». Trebuie să facem politici care să-i mulțumească și pe unii, și pe alții“. Aici e buba. Că nu se poate.

Consiliul European tocmai a eșuat în a se înțelege asupra bugetului multianual. Statele nordice nu sînt de acord cu o creștere a bugetului care să compenseze măcar ieșirea britanicilor. În ceea ce privește Green Deal, sînt unele state care împing spre ținte și mai drastice. Care state? Alea nordice. Deci ele împing ca UE să impună ținte dure privind emisiile. Dar UE să nu aibă bani la dispoziție. Marele Green Deal înseamnă în acest moment, în mod concret: propuneri de taxe pe combustibili, ținte dure de transformare a economiilor care se întîmplă după ce actualii decidenți nu vor mai fi în funcții, foarte puțini bani comparativ cu obiectivele, restricții pe proiecte deja începute sau deja aprobate (exemplu: investițiile în gaze ca soluție de tranziție), o presupusă taxă pentru produsele extracomunitare. Și foarte foarte multă vorbărie, agitație și semnalare de virtute verde.

Pentru statele din Est, care nu aveau pe agenda publică proprie obiectivele green foarte sus, asta înseamnă că vom primi obligații mai multe și bani foarte puțini în plus sau deloc, iar banii pe care i-am fi primit oricum vin cu condiționări suplimentare.

Deja este agitație prin toate ministerele de la noi, urmează raportări și strategii. Destul de fictive, de altfel. România este unul dintre statele acelea membre UE care sînt puse în situația să renunțe la mașină cînd ele abia își construiau autostradă și nici măcar n-au apucat să dea o tură, să vadă cum e să mergi pe ea. Descoperirile de gaze din Marea Neagră, puse în pericol pînă acum de prostia fudulă a PSD, sînt din nou puse sub semnul întrebării. De ce ar investi cineva mulți bani într-o industrie care trebuie să dispară? Pînă acum, era subînțeles că singura șansă a României de a reduce emisiile de carbon e să reducă cărbunele și să treacă pe gaze, care poluează mai puțin. Adică ce a făcut Marea Britanie în anii ’80-’90, cînd a cotit spre gaze după ce a descoperit zăcăminte în Marea Nordului ca să scape de cărbune și, odată cu el, de nesuferitele sindicate ale minerilor care dădeau bătăi de cap guvernului. Sau ce a făcut Germania pînă acum, compensînd prin gaze și regenerabile renunțarea la nuclear.

Green Deal și deci UE au o problemă de narativ: bani puțini, dar ambiții mari = egal restricții și taxe. Aș fi vrut să începem cu taxa aceea externă pe carbon. Adică chinezii, indienii, americanii care vor să intre pe enorma piață europeană să plătească pentru poluarea produsă. Abia asta e o idee realistă – altfel, dacă UE emite 10% din gazele care produc schimbarea climatică, Green Deal-ul nu va salva planeta, oricît de mult ar schingiui economiile europene. China are în construcție centrale pe cărbune cît toată capacitatea curentă din UE. Capacități pe cărbune în curs de construcție în China = 148 GW. Capacitate curentă pe cărbune în UE = 149 GW. Sau, ca să vorbim în număr de termocentrale: UE are 149 cu totul, China are 987 funcționale și încă 121 în construcție. Da, ați citit bine: dacă UE își închide toate termocentralele pe cărbune, emisiile din cărbune rămîn la fel doar cu termocentralele noi aflate în construcție în China. Taxa asta pe produsele extra-europene are potențial de a aduce bani care pot fi folosiți pentru adaptare climatică. Dar toată povestea a început prost: întîi ridicăm așteptările, apoi anunțăm restricții, apoi demonstrăm că nu avem bani. Și undeva, într-o notă de subsol, anunțăm și o posibilă taxă pentru restul planetei, care produce 90% din problema pe care doream să o rezolvăm. Dar timid, că nici nu vrem să afectăm comerțul global și e destul de puțin probabil să treacă. Nu e de mirare că Green Deal ajunge să enerveze pe toată lumea.

Iar românilor, Green Deal le va suna la modul: tocmai cînd ne dezvoltam și noi, vin ăștia să ne oblige să dăm cu var…

Bine, și ce propun? E prea tîrziu să îndreptăm partea de retorică și obligații. Dar putem să folosim mai cu cap banii europeni pe care îi avem și îi vom avea. În 2016 am lansat, ca ministru, un ghid de finanțare prin care Ministerul Mediului urma să ia 15 milioane de euro pentru a construi un sistem de monitorizare a calității aerului. Știți deja că nu au făcut asta. Niște ONG-uri au investit în echipamente de măsurat – de unde avem subiectul poluării în București pe agendă. Vorbim despre asta pentru că acum, în fine, cineva măsoară, nu pentru că se poluează brusc mai mult. Doar că statul român iresponsabil nu a vrut nici măcar să ia banii europeni ca să cumpere sistemul de măsurat. De asemenea, 51% dintre români sînt conectați la sisteme de canalizare cu epurare. Asta înseamnă că dejecțiile a 49% dintre noi merg în… natură, în rîuri sau în pînza freatică. Mai vreți cifre din astea? 14% din deșeuri reciclate în România, deși ținta pentru 2020 era de 50%. Și am avut bani europeni pentru asta.

Green Deal, pentru români, ar trebui să fie despre rîuri curate, despre cum rezolvăm nenorocirea asta, că ne ajunge rahatul direct în rîuri. Despre faptul că ardem gunoi în aer liber în jurul Bucureștiului și, din zeci de gropi de gunoi ecologice pentru care am luat bani de la UE, mai puțin de cinci sînt funcționale. Despre faptul că țăranii de la munte au grijă să cosească iarba cu cositoare pe motorină poluante ca să nu cumva să crească pădure acolo. De ce? Pentru că subvenția europeană se dă pentru pășune, nu și pentru pădure. Deci cum ar fi să avem subvenție europeană pentru păduri? Să stimulăm economic creșterea pădurilor, nu tăierea lor.

Green Deal nu ar trebui să fie despre șomaj, ținte, obligații, nu faceți autostrada că poluați, mergeți cu căruța că e bio, nu băgați gaz, stați iarna la gura sobei pe lemne, ca mama lui Coșbuc. Oamenii nu reacționează bine la restricții și UE s-a băgat singură în capcana asta.

Avem atîta de muncă să curățăm țara asta. Și avem un public pentru care o viață bună nu mai înseamnă doar mașină și mall, ci înseamnă și rîuri curate, aer respirabil, pădure. România trebuie să propună un pact verde către români și către UE plecînd de la asta: apă, canal, aer, spital, școală, pădure. Și autostrăzi. Gata, închei cu Green Deal-ul și data viitoare vorbim doar despre astea.

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.