Facebook tocmai a făcut publică o nouă tentativă de a domina lumea: Libra, o criptomonedă gîndită să funcționeze ca „bani privați“ oriunde în lume. În pregătirea acestei aventuri, Mark Zuckerberg, CEO Facebook, a negociat cu bănci centrale, cu reglementatori și cu 27 de companii partenere, fiecare urmînd să contribuie cu cel puțin 10 milioane de USD. De teama unor pericole de securitate crescute, Facebook a evitat colaborarea directă cu băncile comerciale.

Zuckerberg pare să înțeleagă că simpla inovație tehnologică nu va garanta succesul Libra. El are nevoie, de asemenea, ca guvernele să-i garanteze că vor impune rețeaua de relații contractuale care susțin moneda și că vor aproba folosirea propriei monede ca garanție. Dacă Libra va ajunge vreodată să existe, băncile centrale vor fi obligate să pună la dispoziție lichidități.

Întrebarea e dacă guvernele înțeleg riscurile pe care un astfel de sistem îl reprezintă la adresa stabilității financiare. Poate că ideea unui sistem de plată privat, rapid, cu 2,6 miliarde de utilizatori activi sună atrăgător. Dar, după cum știe orice bancher sau specialist în politici monetare, sistemele de plată necesită un grad de blocare a lichidităților (pentru asigurarea unei rezerve obligatorii) pe care nici o entitate privată nu îl poate oferi.

Spre deosebire de state, întreprinderile private trebuie să opereze în limitele propriilor mijloace și, la nevoie, nu pot impune unilateral obligații financiare altora. Ceea ce înseamnă că ele nu se pot salva de unele singure; trebuie să fie salvate de state sau să li se permită să dea faliment. În plus, chiar și cînd e vorba de state, ancorarea monedelor oferă doar iluzia siguranței. Multe țări au fost nevoite să renunțe la ancorare, de fiecare dată sub pretextul că „de data aceasta e altfel“.

Facebook se deosebește de alți emitenți de „bani privați“ prin dimensiunea sa, prin accesibilitatea globală și prin disponibilitatea de „a se mișca repede și a strica totul în cale“. Un scenariu în care salvarea Librei ar necesita mai multe lichidități decît ar putea furniza oricare stat e simplu de imaginat. Amintiți-vă de Irlanda după criza financiară din 2008. Cînd guvernul a anunțat că își va asuma obligațiile sectorului bancar privat, țara s-a cufundat într-o criză a datoriei publice. Alături de o dihanie ca Facebook, multe state naționale ar putea ajunge într-o situație similară Irlandei.

Facebook gonește înainte, de parcă Libra ar fi doar o altă întreprindere privată. Dar, la fel ca mulți alți mijlocitori financiari de dinaintea sa, compania promite ceva ce nu poate livra de una singură: protecția valorii monedei. Libra, ni se spune, va fi ancorată la un „coș“ de monede (bilete de bancă fiduciare, fără acoperire) și va fi convertibilă la nevoie, orice s-ar întîmpla. Dar această garanție se sprijină pe o iluzie, deoarece nici Facebook și nici celelalte părți private implicate nu vor avea acces la rezerve nelimitate de monede ancorate.

Pentru a înțelege ce se întîmplă atunci cînd reglementatorii stau cu mîinile în sîn, în timp ce inventatori financiari creează opțiuni de vînzare, gîndiți-vă la dezastrul fondurilor de piață monetară (FPM) din septembrie 2008. Investitorilor FPM li s-a promis că vor putea dispune de acțiunile lor ca de un cont bancar, putînd să retragă oricînd atîția bani cîți au depus. Dar, cînd Lehman Brothers s‑a prăbușit și toți investitorii FPM au încercat să-și retragă toți banii în același timp, a devenit clar că multe fonduri nu‑și pot respecta promisiunea. Pentru a împiedica o afectare extinsă a tuturor FPM-urilor și a băncilor care le-au girat, Rezervele Federale SUA (FED) au intervenit și au oferit în ajutor lichidități. O eventuală criză a Librei ar necesita un sprijin de anvergură mult mai mare, precum și o coordonare strînsă între băncile centrale afectate de ea.

Date fiind aceste riscuri majore, guvernele ar trebui să intervină și să oprească Libra înainte de lansarea de anul viitor. Altfel, după cum a avertizat Maxine Waters, președinta Comisiei pentru servicii financiare din Camera Reprezentanților SUA, guvernele ar putea la fel de bine să înceapă să-și scrie propriile testamente de viață. În limbaj financiar-bancar, „testament de viață“ este un plan scris, pe care băncile îl pun la dispoziția reglementatorilor, care descrie procedurile aplicabile în caz de insolvență. În cazul unui guvern, un testament de viață va trebui să explice modul în care autoritățile competente vor trebui să reacționeze în cazul în care Libra va renunța la ancorări și va declanșa o criză globală.

În acest context, se pot pune o serie de întrebări legitime. Se vor angaja guvernele – asemenea fostului președinte FED Ben Bernanke, în septembrie 2008, urmat de Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, în iulie 2012 – să facă „tot ce se poate“ pentru a asigura supraviețuirea monedei? Și vor avea oare ele capacitatea să facă acest lucru, ca să nu mai vorbim de capacitatea de a-și coordona acțiunile și de a împărți pierderile cu toate celelalte țări implicate? Vor fi guvernele capabile să preia controlul sistemului, dacă acesta se dovedește ­inapt să se autosusțină?

Tăcerea, ca răspuns la anunțul Facebook de săptămîna aceasta, este echivalentă cu acceptarea acestei noi și periculoase aventuri financiare. Guvernele nu trebuie să le permită întreprinzătorilor privați însetați de profit să pună în pericol întregul sistem financiar mondial. Dacă băncile sînt „prea mari pentru a fi lăsate să se prăbușească“, același lucru se poate spune, fără îndoială, și despre state. Și, dacă guvernele nu reușesc să ne protejeze de recentul hybris Facebook, va trebui să plătim cu toții.

 

Katharina Pistor este profesor de Drept comparat la Facultatea de Drept Columbia. Este autoarea volumului The Code of Capital: How the Law Creates Wealth and Inequality.

 

© Project Syndicate, 2019, www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU