Bucureşti, Drumul Taberei. Un teren de sport, înconjurat de blocuri înalte. Este toamnă, iar lumina piezişă irizează asfaltul de pe teren. O fetiţă cu hăinuţă lungă împinge un baston cu o roată galbenă în capăt. La fiecare rotire, un dispozitiv zbîrnîie, iar fetiţa iuţeşte pasul, amuzată de zgomot. În spatele ei se grăbeşte, la rîndul său, un părinte. La etajul al şaselea, cineva închide fereastra.

Roma, San Pietro in Montorio. În claustrul bisericii, o pictoriţă surprinde celebrul Tempietto al lui Bramante, sub lumină. Forma rotundă dă naştere unor umbre magnifice. Pictoriţa s-a aşezat cu spatele la intrarea în claustru, pentru a observa cele mai fine detalii. Un fotograf cu figură senină dă roată micului edificiu, în căutarea cadrului perfect.  La un moment dat, în incintă păşeşte un cuplu. Au feţele îngîndurate, pesemne că s-au certat de curînd. El este trist, iar ea este extrem de nefericită. Deşi este aşezată cu spatele, pictoriţa simte ceva şi se întoarce spre ei, neliniştită. De la răsucire, cotul îi agaţă şevaletul şi toate pensulele, culorile, pînza, apa, absolut toate se prăbuşesc şi se amestecă pe jos. Le adună repede, le bagă în traistă şi pleacă, tîrîind şevaletul murdar în urma ei şi aruncînd priviri acuzatoare spre cuplul care, parcă, şi-a mai revenit întrucîtva.

Bucureşti, Ateneul Român. E amiază şi, pe treptele însorite, un bătrîn hrăneşte porumbeii. Tot mai mulţi decolează de pe cornişa ionică a frontonului proiectat de Albert Galleron, pentru a onora festinul. Un copil timid vine aproape, neîndrăznind mai mult, iar bătrînul îl cheamă la el şi îi dă jumătate din pîine să arunce la păsări. Îl întreabă cîţi ani are, dacă îi place şcoala, dacă iubeşte animalele. Copilul răspunde cu sinceritate şi rîd împreună, de parcă se cunosc de o viaţă.

Mako, Ungaria. O maşină plină cu turişti români parchează lîngă terme, iar copiii se reped spre frumosul edificiu, ultimul proiectat de Imre Makovecz, creatorul şcolii ungare de arhitectură organică. Șoferul încuie uşa şi se depărtează de maşină, însă un localnic bătrîn îl interpelează şi îi spune ceva în maghiară. Șoferul nu înţelege nimic şi încearcă în engleză, în franceză, în italiană. Bătrînul nu ştie decît maghiară şi doreşte să explice ceva, ridicînd uşor vocea, pentru a se face înţeles. Singurul rezultat este că şoferul începe să se enerveze, după drumul lung. Nu pricepe ce vrea bătrînul de la el, i se pare că îl ceartă, deşi nu a greşit cu nimic, a parcat în parcare, este un om civilizat. Trece un tînăr şi se oferă să traducă: „Aţi lăsat maşina cu o roată pe o linie albă şi poliţia amendează toate maşinile în această situaţie. Trageţi maşina un metru în faţă, cît se poate, ca să nu aveţi nici o problemă şi să vă bucuraţi de concediu!“.

Tîrgu Ocna, Biserica Sfîntul Nicolae. În curte sînt îngropaţi 69 de ostaşi căzuţi în Primul Război Mondial, în sîngeroasele bătălii de la Cireşoaia şi Cosna. Intrarea în micul cimitir este flancată de două tunuri, cu scaune din sîrmă pentru artilerişti. În unul dintre ele, o pasăre şi-a prins aripa şi se zbate disperată. O fată gracilă, venită să pună o floare la monument, o vede şi o salvează, nu fără dificultate, apoi se aşază pe scaunul de fier negru al unui tun şi mîngîie pasărea, încălzind-o şi alinîndu-i durerea. Zîmbind, deschide palmele şi pasărea, un sticlete cu burta galbenă, îşi ia zborul. Fata pleacă şi ea, răscolind cu piciorul frunzele galbene căzute pe alee. Nu a mai plouat de mult, aşa că foşnetul este melodios.

Istanbul, Turcia. Un tînăr, care tocmai a intrat la Arhitectură, păşeşte într-un magazin de rechizite pentru a-şi cumpăra mai multe rapidografe Rotring şi alte instrumente. Sînt scumpe, dar mai ieftine ca la Bucureşti. Mai mulţi prieteni l‑au prevenit că poate fi înşelat, că marfa nu este originală, dar tînărul are încredere în el însuşi. Cere vînzătorului trusa şi începe să o inspecteze, desface nepoliticos instrumentele de desen şi le studiază oţelul din vîrf, le asamblează la loc şi se declară mulţumit. Apoi mai alege diverse obiecte şi se opreşte din cumpărături doar cînd socoteşte că a cheltuit toţi banii. Vînzătorul, un bărbat trecut de tinereţe, deşi vizibil deranjat de neîncrederea cumpărătorului, un mucos, să o spunem pe şleau, începe să i le pună într-o pungă. Tînărul rămîne vigilent şi observă fiecare gest, ca nu cumva vînzătorul să palmeze vreun produs, să nu-l înşele, acum, la final. Plăteşte şi pleacă cu punga, iar la hotel varsă totul pe pat şi inspectează atent fiecare obiect. Spre marea lui uimire, observă, pe lîngă toate articolele plătite, şi o frumoasă radieră, tot Rotring, mare şi scumpă, pe care nu o plătise şi care nu figurează nici pe bon. Înţelege că a greşit şi că vînzătorul i-a dat o lecţie, în cel mai frumos mod posibil. A doua zi revine la magazin ca să mulţumească, dar magazinul este închis cu un oblon metalic, opac, nu se mai vede nici măcar firma, ca şi cînd magazinul nu ar fi existat niciodată acolo.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.