Păcate din grădina Eden Club

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Păcate din grădina Eden Club jpeg

Pe Calea Victoriei, la numărul 107, din canicula ucigătoare (uneori la propriu, din păcate), din lipsa de oxigen a aerului de București, din aglomerația îndelung călcătoare pe nervii locuitorilor, din Calea Victoriei, cum spuneam, e de ajuns să te abați cîțiva pași pentru a intra spre Palatul Știrbei, acolo unde grădina Eden Club te așteaptă în puternic contrast cu tot ce e „pe-afară“. La Eden Club e mult verde, e aer (ceva mai) curat, e răcoare și, chiar dacă nu bate vîntul, ai impresia că simți adieri printre frunzele care blochează soarele în exces. Excelent loc de petrecut o vară-ntreagă, mai ales dacă ești freelancer. Sau, dacă nu, loc numai bun de luat în calcul dacă ți-e foarte cald, extrem de sete și ești în pană de idei și inspirație. De orice fel, poate și pe plan sentimental. Nu zic că-n Eden te vindeci de inimi frînte, ci doar că aici îți dai seama că într-adevăr nimic nu contează.

Nu știu dacă „păcatele“ din titlu n-ar fi trebuit puse, cum tocmai am făcut, în ghilimele. Cam ca la orice altceva în viață, contează unghiul din care privești, iar eu nu le-aș eticheta astfel cu iluzia că-mi pot asuma vreun rol de a condamna ceva din ce se întîmplă acolo. Nu e nici rolul meu și, ca să vezi, nici nu vreau să fac asta.

Aș începe cu posibilitatea păcatului de a procrastina. Ajuns în Eden, dai un pic de un colț de rai, așa cum și l-ar putea imagina unii dintre noi, deci înțeleg 100% dacă vine cineva și nu mai vrea să plece, dacă se pune sub un copac și stă și îi numără frunzele și ramurile, luînd-o de la capăt iar și iar, încurcat sau indus în eroare fie de răcoroasele beri băute, fie de frumusețea simplității pe care, iată, o poți redescoperi cînd nu te aștepți. Sau te aștepți, că tocmai ți-am spus eu și promit solemn că așa este.

Aș continua cu niște cuie de spirit verde despre care am auzit că s-ar fuma pe la varii mese din grădină, ba chiar aș felicita relaxarea – nu despre asta era vorba, în orice caz? Deci da, poate că frunzele verzi și crețe contribuie, de fapt, tot la păcatul de a te trezi prea relaxat și preocupat de o non-problemă vitală.

Revin, pentru a continua lista așa-ziselor păcate, cu cele două aspecte ale vieții de freelancer care mie îmi plac cel mai mult: lipsa unui program fix, deci și-a unui șef, dar și posibilitatea de a-ți deschide o bere exact, dar exact în secunda în care îți dorești, chiar dacă asta poate să însemne – și chiar înseamnă – o dimineață de marți, să zicem. Astfel, în grădina Eden nu te bate nimeni la cap, că nici n-ar avea cine să o facă. Nici măcar pentru servire, de vreme ce îți iei singur de la bar băutura poftită, pentru a te ghemui apoi la soare, la umbră, lîngă alți oameni sau, în cazul meu, departe de ei. Există riscul de a dezvolta ceva sentimente de antisocial, căci șef n‑ai, ospătar nu prea, sticlele de pe mese se strîng rar și încet, nederanjant totuși, pe nevăzute. Ca să nu mai ocolesc ideea, spun ceea ce mie mi se pare un mare avantaj: te poți izola foarte bine la Eden, poți să fii singur în mulțime. Așa, cum zicea Munch. Asta dacă nu ești un om mai degrabă dornic de amiciții, și-aici l-aș cita pe Nicolae Guță pentru a contrabalansa Munch-ul de mai devreme: „Cu toți prietenii mei mă înțeleg bine, sîntem prieteni“.

Un păcat serios cu care mă apropii de final – dar ăsta e al lor, nu al nostru – ar fi că berea-i scumpă. Așa zice Liviu, amicul cu care am fost și care s-a plîns că a dat aproape 20 de lei pe o sticlă de Zăganu. Eu, amatoare de beri care fac hipsterimea să tresalte, cum ar fi în cazul (deja celebrei?) Mustața de Bere de la Brașov, nu știu cît „trebuie“ să coste o bere. Știu doar că, dacă te simți bine, dacă ai de ales între soare și răcoare, dacă ai găsit o muzică de-ți place și o atmosferă de-ți vine să nu mai pleci de-acolo, dacă revii într-un loc și mai spui și altora despre el, dacă te trezești chiar zîmbind pe trecerea de pietoni pe care eziți un pic – să faci dreapta și să mergi unde aveai treabă azi neapărat sau să o iei la stînga, spre oaza rece, cu bere pe măsură? –, atunci nici berea nu-i prea scumpă într-un astfel de loc, nici lipsa ocazională a semnalului la telefon nu te poate împiedica să revii. E păcat să nu mergi la Eden, zic și eu. 

Anca Zaharia este, înainte de toate, cititor. Cea mai recentă carte publicată este Suicid, Editura Herg Benet, 2019.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.