În 2019 s-au împlinit 70 de ani de la prima apariție a lucrării lui Ludwig von Mises Acțiunea umană. Tratat de teorie economică. În 2018 a apărut și traducerea în limba română a acestei importante lucrări, grație eforturilor lui Dan Cristian Comănescu și ale Institutului Ludwig von Mises România. Acțiunea umană este o carte fundamentală atît din perspectivă economică, cît și din perspectiva științei acțiunii umane în genere. Pentru că acest tratat urmărește, înainte de toate, să articuleze chiar structurile de bază ale unei teorii generale a acțiunii umane, ale unei teorii generale a opțiunilor și a preferințelor sau, după cum se exprimă chiar Mises în Introducere, ale unei științe a „tuturor tipurilor de acțiune umană“, anume praxeologia.

Ludwig von Mises (1881-1973) a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii austriece de economie din secolul XX. Cu o licență și un doctorat în drept, obținute la Viena, el se specializează și în teoria economică, venind în contact cu scrierile lui Carl Menger și cu Eugen von Böhm-Bawerk, dar ia contact apoi, într-un mod foarte direct și constant, și cu problemele concrete ale vieții practice, de afaceri și sociale, lucrînd pentru douăzeci și cinci de ani la Camera de Comerț și Industrie a Austriei Inferioare, cu sediul tot în Viena, unde va conduce departamentul de finanțe. A predat în același timp la Universitate și a organizat și seminarii bilunare pe teme economice importante, la care au participat, printre alții, și nume devenite ulterior celebre, precum Friedrich von Hayek sau Alfred Schütz. A fost unul dintre consilierii de bază ai Guvernului austriac și a lucrat îndeaproape în acea perioadă cu Friedrich Hayek.

Acțiunea umană, această „biblie economică a omului civilizat“, după cum a numit‑o Murray Rothbard, abordează o varietate de teme și de probleme foarte interesante și importante pentru orice om care vrea să înțeleagă mai bine domeniul acțiunii umane, pe cel al economiei și al pieței libere și modul în care acestea funcționează. Lucrarea abordează și tratează toate problemele economice importante, într-o manieră sistematică și unitară. Printre temele abordate regăsim însă și subiecte care, la o primă vedere, nu ar avea de-a face în mod strict cu domeniul economiei. Teme cum ar fi: noi și ceilalți, ego-ul și alter ego, ierarhia valorilor, ierarhia nevoilor, timpul, incertitudinea și acțiunea umană, instinctele și impulsurile omului, raționalitate și iraționalitate, subictivism, obiectivism și rațiunea umană, fericirea etc., teme care trec cu mult dincolo de o teorie economică înspre ceea ce Mises a numit teoria generală a acțiunii umane sau praxeologia. Această carte se vrea a fi, de fapt, o analiză sistematică a acțiunii umane și a tuturor sistemelor de cooperare socială.

„Teoria economică nu trebuie mazilită în sălile de curs și în birourile de statistică și nu trebuie lăsată în seama cercurilor ezoterice. Ea este filosofia vieții și a acțiunii umane și privește pe toți și pe toate. Ea este esența civilizației și a existenței omului ca om“, scrie Mises. Iar o pagină mai departe: „Fie că ne place sau nu, este un fapt că teoria economică nu poate rămîne o ramură ezoterică a cunoașterii, accesibilă numai unui grup restrîns de savanți și de specialiști. Știința economică se ocupă de problemele fundamentale ale societății; ea privește pe toată lumea și le aparține tuturor. Ea constituie principalul și cel mai adecvat obiect de studiu al fiecărui cetățean“.

În alte cuvinte am putea spune că ceea ce evidențiază și subliniază Mises aici este, de fapt, necesitatea educației financiare, educație de care ar trebui să aibă parte orice om. Educația financiară nu este, așadar, apanajul unor specialiști, ci ea este menită întregii populații și fiecărui om în parte.

Există la ora actuală (și au existat, de fapt, dintotdeauna) multe neînțelegeri, confuzii sau interpretări greșite cu privire la capitalism și la piața liberă. Pe foarte scurt spus, capitalismul este acel sistem economic care se bazează pe proprietatea privată, pe libertatea individuală, pe dreptul de a-ți folosi după cum dorești propriul capital și pe liberul schimb realizat în cadrul economiei de piață sau al pieței libere. Capitalismul este, așadar, sistemul economic în care mijloacele de producție sînt controlate de către indivizi privați, care urmăresc obținerea profitului, în funcție de cererile pieței și ale consumatorilor. În cadrul acestui sistem, cu toate că fiecare participant acționează pe cont propriu și în vederea maximizării profitului propriu, totuși, dacă el vrea să reușească în demersurile lui, trebuie să țină cont de ceilalți și de nevoile lor, pentru că doar așa va reuși să-și maximizeze profitul. De aceea fiecare va servi intereselor celorlalți prin activitatea sa și va fi servit, la rîndul lui, prin activitatea și serviciile celorlalți. În termeni kantieni (pe care și Mises îi folosește), fiecare persoană este în acest fel atît un scop în sine, pentru propria persoană, cît și un mijloc pentru alte persoane, prin care acestea își ating scopurile lor, fără ca cele două aspecte să intre astfel în contradicție. Din acest motiv, capitalismul deține potențialul intrinsec pentru generarea bunăstării și ameliorarea condițiilor de trai ale oamenilor, ceea ce influențează în mod direct nivelul de civilizație, progres și dezvoltare al unei societăți. În acest sens, Mises face următoarea remarcă: „Pînă acum toate civilizațiile s-au bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. În trecut, civilizația și proprietatea privată au fost corelate. Cei ce susțin că economia este o știință experimentală și recomandă, totuși, controlul public asupra mijloacelor de producție se contrazic lamentabil. Dacă experiența istorică ar putea să ne învețe ceva, ar fi că proprietatea privată este inextricabil legată de civilizație. Nu există nici un experiment care să probeze că socialismul ar putea furniza un nivel de trai la fel de ridicat ca cel furnizat de capitalism“.

În fond, capitalismul și piața liberă sînt formele de organizare socio-economică spontană cele mai compatibile cu libertatea individuală, cu democrația autentică și cu libera inițiativă, pe care o încurajează și o stimulează constant. Potrivit lui Mises, piața trebuie lăsată să funcționeze în mod liber, iar rolul statului nu trebuie să fie cel de intervenție, constrîngere și coerciție la nivelul pieței, ci să se reducă la protejarea vieții, a sănătății și a proprietății indivizilor împotriva agresiunilor și fraudelor interne sau externe. În acest fel, statul ar asigura o funcționare cît mai liberă și neobstrucționată a economiei de piață. Tot în acest context trebuie amintit faptul că Mises insistă pe ideea conform căreia piața nu este un loc anume sau o entitate colectivă, ci un proces, cu o anumită structură, determinat în toate aspectele sale de interacțiunea tuturor indivizilor care participă și cooperează în cadrul liberului schimb și în condiții de diviziune a muncii, iar fundamentul economiei de piață este calculul economic în termeni monetari.

„La începutul fiecărui pas către o existență mai prosperă se găsește economisirea“, scrie Mises. Economisirea, împreună cu acumularea și investirea bunurilor de capital sînt cele două elemente esențiale care vor conduce la ameliorarea condițiilor de trai ale omului, la progresul și continua lui dezvoltare și, odată cu acestea, la atingerea și împlinirea unor obiective și idealuri non-materiale. Capitalul este conceptul fundamental al calculului economic. Ceea ce urmărește fiecare antreprenor sau agent activ pe piața liberă este creșterea capitalului propriu, prin satisfacerea nevoilor sau a cererilor celorlalți. Conceptul de capital este corelat în mod direct cu cel de consum, cu cel de venit, de economisire și de consum de capital. Atunci cînd consumul depășește venitul, avem de-a face cu un consum de capital, iar cînd consumul este mai mic decît venitul disponibil, atunci avem de-a face cu economisirea.

„Economia de piață este produsul unui lung proces evolutiv“, realizat în condițiile diviziunii muncii, prin care omul a evoluat constant, iar nu un fenomen accidental, care ar putea, la o adică, să fie înlăturat fără prea mari efecte asupra gîndirii și acțiunii omului. Pentru Marx și adepții lui, proprietatea privată nu era decît un fenomen istoric, burghez, care trebuia neapărat înlăturat pentru ca societatea să evolueze spre socialism și comunism. Orice adept al socialismului este, de fapt, un adept al ideii că mijloacele de producție trebuie controlate de către stat, ceea ce reduce însă drastic, pînă la anulare, libertatea individuală și libera inițiativă a persoanelor private sau a agenților economici și sociali. Toți adepții totalitarismelor văd în capitalism un rău ce trebuie cît mai curînd eliminat.

În schimb, în cadrul economiei de piață, activitățile economice sînt dirijate de către antreprenori. Iar ei ascultă, la rîndul lor, de cererile consumatorilor care decid ceea ce se va produce și cît se va produce. Antreprenorul sau omul bogat își obține succesul sau bogăția prin satisfacerea în modul cel mai adecvat a nevoilor și dorințelor (a cererii) consumatorului. Atunci cînd, de exemplu, un antreprenor își investește capitalul, el are tot interesul ca investiția lui să fie una reușită, pentru că, dacă investiția e făcută prost, el riscă să-și piardă nu numai investiția făcută, ci chiar și întreaga avere. Așadar, riscul pe care și-l asumă antreprenorul pe piața liberă este cel care-l motivează pe acesta să facă o investiție cît mai inteligentă, de pe urma căreia să profite și să servească astfel prin activitatea lui, în modul cel mai adecvat, nevoile și cererile celorlalți. Altul este cazul cu un așa-zis manager în cadrul unei economii planificate de la centru. Atunci cînd acesta face o greșeală, cei care pierd sînt toți oamenii și nu doar cel care a făcut greșeala. Mai mult, cel care a făcut greșeala poate foarte bine să fie păstrat în funcție mai departe și să fie mai departe plătit. Pierderea nu este a lui personală, ci a întregii societăți, iar riscul pe care el și-l asumă în acest sens nu este nici pe departe ca acela al antreprenorului și nu-l motivează pe acesta la fel de mult în încercarea lui de a satisface nevoile consumatorilor, la fel cum se întîmplă în cazul antreprenorului activ pe piața liberă. Avem de-a face aici cu ceea ce Mises a numit managementul pentru profit versus managementul birocratic.

Cred că parcurgerea acestei cărți (precum și a altor autori ca Adam Smith, Friedrich Hayek sau Milton Friedman) ar putea, totodată, lecui de marxism și de socialism pe mulți dintre tinerii intelectuali români de astăzi, la fel cum tînărul Hayek s‑a lecuit la vremea lui de atracția față de marxism prin contactul direct cu Ludwig von Mises și cu lucrările acestuia. Nu-mi rămîne, așadar, decît să recomand această lucrare cu cea mai mare căldură și cu cel mai puternic entuziasm oricărui om care vrea să înțeleagă mai bine și în mod autentic ce este acela capitalismul, cum funcționează economia de piață sau piața liberă, de ce anume socialismul și comunismul nu vor funcționa niciodată la nivel economic și vor produce întotdeauna (mai devreme sau mai tîrziu) sărăcie și nu bunăstare, precum și oricărui om care este pasionat de educația lui financiară.

Atunci cînd vorbim despre piața liberă și capitalism n-ar trebui să facem confuzia, pe care o fac unii intelectuali de la noi, care se autointitulează conservatori sau de dreapta, între stat social și stat socialist. De exemplu, Germania este un stat social, dar nu și socialist. Economia Germaniei se bazează pe piața liberă și pe capitalism, dar statul înțelege să ia și anumite măsuri pentru a ajuta categoriile de oameni defavorizați sau chiar pentru asigurarea unui venit minim garantat. Ceea ce este clar o măsură socială, nu însă neapărat una socialistă. Statul are oricum fonduri foarte mari din taxe și impozite, iar acei bani sînt, de regulă, folosiți cu cap și în folosul cetățenilor. Prin asigurarea unui venit minim garantat sau prin investirea în construcția de autostrăzi, școli, spitale etc., statul recurge, în fond, la măsuri sociale, dar nu și socialiste, întrucît economia este lăsată să funcționeze cît mai liber pe baze capitaliste în cadrul pieței libere. Desigur că rămîne în permanență de discutat cît și cum anume ar trebui statul să impoziteze. Un exemplu pe care îl dă chiar Mises în lucrarea lui, și cu care el este de acord, este impozitul utilizat pentru echiparea, întreținerea și antrenarea armatei. Consider, așadar, importantă această distincție între termenii de social și socialist și țin să subliniez, încă o dată, că nu orice măsură socială este în mod automat și una socialistă. Sau că nu orice stat social este și un stat socialist.

Nu în ultimul rînd doresc să adresez felicitările mele membrilor Institutului Ludwig von Mises România, precum și traducătorului, pentru prezenta ediție românească a acestei lucrări fundamentale a lui Mises.

Victor Gelan este cercetător științific al Centrului de Studii Fenomenologice și doctor al Facultății de Filozofie, Universitatea din București.

Foto: wikimedia commons