Preș îmbibat cu clor în fața ușii. Uneori și înăuntru. Decontaminare, la intrarea în casă, cel puțin 15 minute. Spălat pe mîini compulsiv, chiar dacă nu ieși din casă. Ce faci cu cumpărăturile? Le dai cu spirt sau nu? Este bun sau nu spirtul? Sare COVID-ul pe tine precum păduchele? Ne atacă pe unde radio? Odată infectați, nu rămîne oare COVID-ul în noi, precum un spirit malefic de neexorcizat?

Chiar dacă OMS a încercat demontarea majorității miturilor care circulă în legătură cu virusul ce a băgat lumea în bucluc și chiar dacă majoritatea am scăpat, deocamdată, „cu viață”, cît de siguri putem fi că delirul lunilor petrecute în izolare nu și-a pus amprenta asupra psihicului nostru? Acel „deocamdată am scăpat” nu este oare sămînța pentru viitoare fobii, anxietăți și psihoze? Pentru că „deocamdată” înseamnă că, de fapt, nu s-a terminat, iar ideea că „inamicul” este încă acolo, afară, combinată cu părerisme, zvonuri și informații false, poate să ne provoce tulburări severe la nivel mental.

Cînd ești supus încontinuu unui stres, cînd ai de-a face cu un întreg spectru de frici și nesiguranțe, cînd stai într-o perpetuă stare de alertă, nu ești oare în pericol să-ți pierzi cîte ceva din simțul rațiunii? Pentru că, pînă la urmă, pandemia ne-a afectat pe toți – chiar dacă nu ne-am procopsit cu virusul, emoțional nimeni n-a scăpat neciuntit.

Situația extremă în care am fost împinși a provocat reacții extreme: pe de o parte o revoltă și o negare categorică – „nu există nici un pericol” –, atitudine pe care s-au construit febrile teorii ale conspirației, pe de alta o frică maladivă, echilibrul dintre cele două fiind extrem de labil.

În curînd vom ieși din starea de urgență, însă ritmul vieții noastre va fi dictat, în continuare, de ritualul protejării. Adică de mefiență și de atenție sporită la pericol – un scenariu perfect pentru dezvoltarea unei mentalități colective paranoide – pentru că o societate bombardată constant cu știri false, contradictorii, cu știri confirmate și infirmate, ar putea deveni și o societate care, în izolare, a avut timp să danseze cu toți demonii informaționali, întrebarea fiind: ne vom lăsa sau nu conduși, în acest dans, de demoni?

În Psihopatologia vieții cotidiene, Freud afirma că una dintre trăsăturile „frapante” și „general valabile” ale persoanelor paranoice este capacitatea lor de a da o importanță mărită unor detalii în fapt nesemnificative, de a le interpreta pînă la depășirea graniței logicii și a bunului-simț. De a le conferi, așadar, o valoare augmentată, cu iz categoric – pentru că paranoicul este o persoană suspicioasă, cu un caracter autoritar, orgolios, mefient și cu o gîndire rigidă, care devine întotdeauna centrul propriului univers, deținătorul adevărului absolut, neîncrezîndu-se în nimeni altcineva decît în propria minte bîntuită de fantasme – singurul „atu” al paranoiei fiind imaginația debordantă. Or, acest„atu” a putut fi valorificat doar în artă, de Salvador Dalí, care s-a și autointitulat „Marele Paranoic”.

În anii ʼ30, influențat de cartea lui Freud – Psihopatologia vieții cotidiene fiind prima carte a neurologului austriac tradusă în franceză și „devorată” de suprarealiști –, Dalí patentează stilul definitoriu pentru suprarealiști, prin așa-numita metodă „paranoic-critică”, prin care artistul declara că încearcă să aducă „lumea delirului la suprafața realității”.

O paranoia, așadar, asumată și transformată în artă. Să te lași pe mîna demonilor, doar pentru a-i cunoaște și a-i exorciza punîndu-i în echilibru cu rațiunea. Balerina cap de mort este un asemenea exercițiu: pictată în 1939, Balerina este de fapt acea excrescență a fanteziei care se încorporează fizicului: iluzia optică devine real, iar realul devine iluzie. Silueta balerinei derivă din structura craniului, care la rîndul său derivă din imaginea balerinei, complăcîndu-se într-o simbioză perfectă.

Dacă declanșarea trăirilor paranoice începe cu întrebarea „Și totuși…?”, la Dalí psihoza se consumă în creație. La nivel social, însă, această întrebare trebuie manevrată cu o grijă enormă: să ai grijă, dar să nu transformi frica în psihoză. Și să știi să valsezi cu balerina din capul tău.