Vă invit să discutăm azi despre troli, acele entități care populează mediul digital și au ca scop crearea unei dispute și „stricarea aerului” într-o comunitate digitală, fie prin deturnarea unei conversații, fie prin ridicarea unei teme controversate și incitarea părților, fie prin lansarea de atacuri la persoană, în termeni injurioși și voit jignitori.

Iete, măi, cine s-a găsit să vorbească! De unde-ai mai apărut și tu, cucoană? Ce să zic, e plină lumea de experți! Că s-au terminat temele din lume... Cine te-a plătit să scrii despre troli?

La origine, trolii pot fi găsiți în folclorul scandinav, descriși drept creaturi răuvoitoare și dizgrațioase – fie pitici, fie uriași, orice, dar nu „normali” – care trăiau izolate, de regulă în locuri neprietenoase precum peșterile. Nu se știe cu precizie cînd au apărut „trolii de Internet”, cel mai probabil prin anii 1980, cînd, odată cu dezvoltarea Internetului, s-au creat formele de socializare digitală precum grupurile, forumurile sau listele de discuții. Cert e că prima atestare documentară a termenului este fixată de Oxford English Dictionary în 1992. Și, ironic aș zice, era o practică amical-ironică de a identifica noii veniți pe un forum, aruncîndu-le o temă – de regulă absurdă – care se discutase anterior și pe care „veteranii” o tranșaseră. Dacă mușcau nada, era clar: erau pifani. În timp, practica ducerii cu nada – pentru că trolling poate însemna și asta – și-a pierdut caracterul benign și a devenit echivalentă cu efortul coordonat și intenționat de a devia discuția spre o altă direcție – sau spre nici una. Încă o dată ironic, asistăm la transformarea unui personaj imaginar într-un personaj digital, la fel de destrupate și sulfuroase ambele.

Dezvoltarea Internetului? Mai degrabă răspîndirea lui, ca o pecingine. Toate relele de la Internet ni se trag. Diavolească invenție, de acaparat și controlat minți. Și Bill Gheiț, și Zucărberg ăla... s-au umplut de bani de pe urma prostiei voastre, stați toată ziua cu nasul în ecrane. Copiii noștri nu mai știu să se joace, nu mai citesc, îi spală pe creier...

Există troli amatori și troli profesioniști. De amator am avut, cu siguranță, toți parte. Nu trebuie să-l confundăm însă cu domesticul Gică Contra, care are mereu altă opinie decît cea majoritară, care insistă să și-o exprime vehement, care se sucește și se răzgîndește și care, uneori, pleacă trîntind ușa, înjurînd de mamă. Gică, în convingerea propriei dreptăți, e acoperit de libertatea de exprimare, chiar atunci cînd limbajul său e mai buruienos. Trolul cel adevărat acționează deliberat, intenția sa e de a rupe firul conversației, de a semăna vînt și de a-i enerva pe ceilalți. El din asta se hrănește: din furia, frustrarea, agitația celorlalți.

Păi, da, sigur... cum spune cineva ceva ce nu vă convine îl taxați de trol. Vă dați de ceasul morții cu libertatea de exprimare, dar de fapt nu acceptați decît agenda voastră de tefeliști ofiliți. De unde pana mea știți voi ce intenție are omu’? Niște mimoze, nu sînteți în stare să faceți față unui schimb bărbătesc de argumente, în pana mea...

Trolul profesionist este, în sine, o armă. Profesionist fiind, are instrumente, obiective, indicatori de performanță și un patron, deci și un salariu. El este agentul unei strategii desenate, de regulă, de un actor statal sau comercial, cu suficiente resurse pentru a crea un front disruptiv și cu un interes suficient de mare pentru a justifica resursele. Aceste eforturi concertate iau forma unor „fabrici de troli” sau, pentru cei cu imaginația mai acidă, „ferme de troli”. În aceste locuri, trolul angajat are sarcina de a crea pe rețelele sociale profiluri false, dar suficient de credibile pentru a nu putea fi depistate chiar de la prima vedere. Primele astfel de profiluri erau relativ ușor de localizat: identități fictive de tinere, fotografii de profil atrăgătoare, conținut hiper-partizan și fake-news la greu, limbaj inflamator și incitare la ură. În timp, pe măsură ce rețelele sociale au luat măsuri pentru eliminarea conturilor false, metodele s-au sofisticat un pic: pe lîngă conținutul „obligatoriu” apar și elemente „personale”, cum ar fi elemente de biografie, de preferințe, fotografii generice modificate și „personalizate”, pentru a nu putea fi identificate cu motoarele de căutare inversată. Unele dintre aceste profiluri au atașate blog-uri sau pagini de web. Un trol are în gestionare mai multe astfel de profiluri, pe care diseminează, în forme ușor modificate, mesaje pe temă dată. Și dacă sute de persoane lansează, pe sute de conturi, o anume idee, este ușor de creat aparența de opinie prevalentă sau măcar suficient de populară pentru a avea un impact.

Apariția fabricilor (sau fermelor?) de troli a fost semnalată de jurnaliști în 2015, în contextul ocupării Crimeei de către Rusia. De atunci, intervenția lor a fost identificată – și documentată ca atare – în toate temele fierbinți ale lumii democratice: alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, referendumul pentru Brexit, secesiunea Cataluniei sau situația din Orientul Mijlociu. Departamentul de Justiție al SUA a pus sub acuzare compania Internet Research Agency pentru implicare ilegală în campania prezidențială din 2016.

Păi, da, siguuur… ați găsit țapul ispășitor. Băăăăi, căcăcioșilor, dacă nu era Rusia mureați, băi, nenorociților. Ce rahat mai mîncați dacă nu era Rusia? Pe cine mai dați vina? America vi se pare mai zdravănă? Muriiiiți, băăăi...

Trolii lucrează „la comandă”, pe teme date, cum ar fi sprijinul pentru președintele Putin și atacarea adversarilor săi sau sprijinirea guvernului președintelui sirian Bashar al-Assad. Dar ei mai vînd o marfă extrem de valoroasă. În campania prezidențială americană, IRA a livrat în rețele atît mesaje pro-Trump, cît și mesaje pro-Hillary Clinton, astfel formulate pentru a adînci falia din interiorul societății, pentru a agrava polarizarea și a  eroda coeziunea socială. Pentru că ceea ce vînd, de fapt, fabricile de troli este dubiu, alienare și neîncredere în capacitatea statului de a administra.

Arme la popor! Asta e singura soluție valabilă! Jos cu oculta mondială care ne vrea pe toți sclavi și spălați pe creier! Jos cu sataniștii care ne conduc!

Ioana Avădani este președintele Centrului pentru Jurnalism Independent.