Despre români uitați și politici moderne de asimilare etnică
România este un stat înconjurat de români, indiferent de statul vecin la care ne raportăm, Bulgaria (aprox. 5.000 de oameni), Ungaria (aprox. 8.000 de oameni), Ucraina (aprox. 500.000 de oameni), Serbia (aprox. 30.000 de oameni), Republica Moldova (aprox. 3.000.000 de oameni). Cifrele sînt preluate de pe site-urile reprezentanțelor diplomatice ale României și nu sînt cele mai exacte, avînd în vedere că se bazează pe niște recensăminte efectuate cu decenii în urmă de către unele state vecine.
Comunitățile istorice de români sînt mai mult sau mai puțin recunoscute de către statele în care se află, iar gradul de recunoaștere are un impact foarte mare asupra drepturilor specifice care le sînt acordate. De exemplu, nu există învățămînt de stat în limba română ca limbă maternă în Bulgaria, Serbia sau Ungaria, iar în Ucraina acest lucru nu va mai fi posibil odată cu finalizarea implementării noii legi de funcționare a limbii de stat, adoptată în 25 aprilie 2019. Este ironic faptul că dreptul comunității românești de a beneficia de educație în limba maternă (element esențial în păstrarea identității naționale), alături de care se învăța și limba ucraineană, se datora unei legi sovietice (Legea privind limbile în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană), care era mai liberală și îngăduitoare cu persoanele aparținînd minorităților naționale, decît este noua lege privind limba de stat din Ucraina. Deși scopul acestei legi este legitim în direcția reducerii influenței limbii ruse și implicit a Rusiei, consolidarea statului prin asigurarea utilizării exclusive a limbii ucrainene în cadrul autorităților publice, dar și în societate pînă la un anumit nivel (fiind exceptate doar convorbirile private și ritualurile religioase), legea deviază semnificativ de la scopul declarat și realizează o imixtiune nejustificată în sfera drepturilor culturale și lingvistice ale comunității române din Ucraina, care sînt protejate chiar de către Constituția țării. Aceasta garantează expres dreptul cetățenilor care aparțin unei minorități naționale de a învăța în limba maternă în instituțiile de învățămînt din Ucraina precum și interdicția de a consacra orice fel de limite asupra drepturilor și libertăților cetățenești existente, în baza provenienței etnice sau lingvistice. De asemenea, noua lege stabilește înlăturarea oricărui element care ar putea contribui la menținerea identității etnice și culturale a românilor din Ucraina, fiind interzisă utilizarea denumirii în limba română a localităților (sau orice nume geografice, piețe, străzi) în care aceștia, părinții, bunicii și străbunicii lor s-au născut și au locuit, deși acea denumire este utilizată din vremuri imemoriale (de exemplu, Slatina, localitate cu populație majoritar românească din Maramureșul istoric din dreapta Tisei, va deveni exclusiv Solotvyno, Peri - Hrusevo, Cernăuți – Chernivtsi etc.).
Constituția României stabilește o obligație activă de implicare în viața comunităților de români din străinătate, în conformitate cu legea aplicabilă din respectivul stat. În cazul de față, însă, nu au fost luate nici un fel de măsuri serioase prin care să se stabilească cu prioritate o comisie mixtă româno-ucraineană de analiză a prevederilor neconstituționale din noua lege și impactul negativ pe care îl va avea asupra următoarelor generații de cetățeni ucraineni de etnie română, după cum prevede Tratatul dintre România și Ucraina. Acest tratat stabilește obligația ambelor state de a se asigura că persoanele aparținînd minorității etnice române din Ucraina și minorității ucrainene din România vor avea condiții egale pentru învățarea limbii lor materne, vor primi educație în limba maternă în școlile și instituțiile de învățămînt de stat și special situate în conformitate cu așezarea geografică a minorităților respective. De asemenea, ambele minorități au dreptul să își folosească limba maternă în relațiile cu autoritățile publice, în conformitate cu legislația națională și obligațiile internaționale ale părților contractante.
În cazul Ucrainei, aceste obligații nu sînt respectate. Raportul de activitate al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din anul 2019 (cînd a fost adoptată noua lege în Ucraina) nu descrie problema, posibilul impact negativ sau efectuarea vreunui demers în acest sens, nu au fost informate autoritățile și societatea civilă cu privire la gravitatea situației. De altfel, nici un document de la secțiunea Programe și Strategii a MAE, inclusiv Programul de Guvernare 2020-2024, nu face vreo precizare în legătură cu situația pe care o descriem și nu indică vreun plan de măsuri. Poate ar fi util un curs pentru reprezentanții României pe fondul problematicii respectării tratatelor semnate și a soluțiilor pe care le are la dispoziție atunci cînd partenerul contractual nu își respectă obligațiile (de exemplu, sesizarea Curții Internaționale de Justiție). Așa cum precizam, noua lege este contrară chiar Constituției Ucrainei, lege care a fost adoptată și care este expresia manifestării de voință a întregii populații din Ucraina, iar aplicarea unor legi prin care părți specifice din populație sînt discriminate nu pare sa fie un subiect de interes în mandatul parlamentului ucrainean. Voința juridică a întregii națiuni, care a dus la crearea statului de drept ucrainean în 1991, nu poate fi modificată fără să existe un mandat popular similar din partea întregii națiuni și în special atunci cînd modificările propuse afectează obligațiile internaționale asumate și viața comunităților care, împreună cu majoritatea etnică ucraineană, constituie totalitatea națiunii ucrainene.
Sîntem, astfel, în prezența unui abuz al reprezentanților majorității etnic naționale (cu complicitatea pasivă a României) și a asimilării minorității etnice române, o situație interzisă expres de către Constituția Ucrainei, de legile care reglementează drepturile persoanelor aparținînd minorităților naționale și actele internaționale la care este parte Ucraina și care sînt prioritare în acest domeniu (în special obligația de abținere de la orice politică sau acte de asimilare a minorităților etnice). În cazul în care situația de fapt va rămîne neschimbată, iar autoritățile române și europene nu vor atenționa serios părțile implicate să revină asupra cadrului legal, în următorii zece ani numărul etnicilor din Ucraina declarați români se va apropia mai mult de numărul curent al etnicilor români din Ungaria și Bulgaria – un număr de oameni pe care, poate, autoritățile române îl vor gestiona mai bine.
Astfel, este esențială prezentarea publică a unui plan de măsuri pe care Guvernul României se obligă să le ia în vederea stabilirii unui dialog real cu omologii ucraineni. Protecția comunităților românești și metodele efective de realizare a acesteia reprezintă un subiect care trebuie inclus în toate strategiile naționale de guvernare, iar un raport public recurent cu privire la modalitatea îndeplinirii acestor obligații să devină o normă de la care să nu se devieze. Numai prin implicare și un control public eficient al rapoartelor de activitate instituțională putem asigura responsabilitatea Guvernului.
Vasile Țiple este etnic român din Ucraina, doctor în Științe Juridice și lucrează la o companie privată.
Foto: Kiev (flickr)
