„Bă, tu înțelegi? Ele trebuie altoite! Nu instig la violență, bă, tîmpito, astea-s figuri de stil. Știi ce zic? Preventiv! Nu se poate să ajungi sclavete. Fii atent la mine, bă! Prima oară cînd aia te-a certat, te-a persiflat sau ți-a răspuns în nas, la vreo masă în public, jap! De față cu toată lumea, în secunda doi. Și amețitele din jur vor lua aminte!” – cam așa perora, în urmă cu cîteva luni, o starletă de YouTube, Dana Budeanu. Pentru declarațiile ei, Centrul FILIA a făcut plîngere la Parchet, pe motiv de incitare la violență domestică, însă, potrivit ziarului Libertatea, după trei luni de la deschiderea dosarului, deși procurorii urmăresc fapta penal, încă „n-au găsit suspectul”.

„Stadiul anchetei este in rem. S-a început urmărirea penală cu privire la faptă, dar nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale. În acest moment, nu există nici un suspect în cauză. Se efectuează cercetări pentru a se afla adevărul și a fi stabilite toate circumstanțele cauzei”, a declarat, pentru ziarul Libertatea, Călin Radu Bogdan, purtător de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Recent s-a ițit și varianta masculină a Danei Budeanu – vlogger-ul Alexandru Bălan, zis Colo, care, și-a pus și el pe tapet cîte ceva din filosofia sa de viață, povestind fanilor săi (peste opt sute de mii) pe contul său de YouTube: „Azi am văzut o fată. Nu cred că era clasa a XI-a. (…) Sincer vă spun, mi-a plăcut. Dar aia merită violată. Adică la modul… cu picioare în gură. Să o scuipi în gură (…). Să îi dai cu picioare, să îi dai cu palme, să o ții cu capul de pereți. Să îi pui așa piciorul pe față. (…) Astea nu trebuie iertate”.

Vlogger-ul a fost reținut de poliție, însă eliberat din arest o zi mai tîrziu și plasat sub control judiciar pentru infracțiunea de instigare publică la violență, dar și pentru viol – în vria declarațiilor online, acesta vorbind și despre o relație pe care a avut-o cu o adolescentă de 16 ani.

Credeți că aceste personaje sînt singulare? Derapaje patologice ale nevoii de a se afirma public cu orice preț? Este acest tip de discurs, care incită la violență domestică și violență de gen, un fenomen de nișă, o excepție? Sau vorbim, mai degrabă, despre simptome ale unei societăți în care prejudecățile au sedimentat o cultură a violenței, pe de o parte, a acceptării, pe de alta?

Potrivit unui studiu al PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), 85% din români au prejudecăți de gen cînd vine vorba despre politică, educație, economie și, mai ales, integritate fizică – capitol unde se înregistrează cele mai multe idei preconcepute, atît în rîndul bărbaților, cît și al femeilor, peste 60% avînd prejudecăți cînd vine vorba despre violența fizică.

Cu alte cuvinte, întregul spectru al prejudecăților este ambalat sub eticheta „Victima este vinovată”, iar cele două personaje menționate mai sus nu sînt decît simple portavoce ale binecunoscutelor „Soția bătută și-a provocat soțul” și „Femeia violată purta fustă scurtă”.

Cum se văd lucrurile însă de cealaltă parte? Care sînt efectele acestor prejudecăți? În 2008, o elevă de 11 ani este violată de un bărbat de 52 de ani, care incită și alți tineri să participe la viol. Supusă amenințărilor, fata devine pentru multă vreme victima grupului. Cînd rămîne însărcinată și e nevoită să facă avort, lucrurile ies la iveală, iar familia depune plîngere. Cu toate astea, la proces, magistrații nu o cred și decid că fata nu a fost de fapt violată, conchizînd că e vorba despre „relații sexuale consimțite”. Și iată cum, într-o țară europeană, este posibil un asemenea scenariu grotesc, ticluit chiar de oamenii legii: un copil de 11 ani care consimte să întrețină relații sexuale cu un bărbat de 52 de ani și cu complicii acestuia. Abia în 2017, victima a avut cîștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar agresorul de 52 de ani a fost condamnat la închisoare pentru viol.

Întrebată de ce nu a raportat de prima oară agresiunile, tînăra a răspuns că i-a fost rușine și frică. Iar rușinea și frica sînt cele două efecte majore ale culturii prejudecăților care duc, inevitabil, la acceptarea abuzului.

Din nou, nici acesta nu este un caz singular, într-o țară în care prejudecata este uneori singura lege de care unii ascultă. Chiar dacă 77% din femeile din România cred că violenţa împotriva femeilor este „răspîndită şi foarte răspîndită”, doar 47% din femei ştiu de existenţa unei legi care le poate proteja, iar 74% din femei nu cunosc nici un serviciu de sprijin specializat (conform datelor unei analize a Instititului Național de Sănătate Publică din 2018).

În acest context, mass-media și, mai mult, utilizatorii de social media, atît bărbați, cît și femei, propagă și întrețin aceste prejudecăți ale opresiunii și blamării victimei – pentru că, să nu uităm, violența nu începe cu o agresiune fizică, ci se inserează mental, prin adoptarea și imitarea unor tipare.

Potrivit unui studiu privind violența domestică, realizat în 2016 de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, chiar dacă „mass-media nu creează violenţă, contribuie la întreţinerea ei şi, fără îndoială, are un rol în creşterea nivelului de agresivitate. Este dificil de cuantificat măsura în care mass-media este responsabilă de intensificarea unor comportamente violente, dar putem observa că tendinţa este de liberalizare a activităţilor mediatice, fără a fi dublate însă de un control sau autocontrol eficient asupra calităţii şi responsabilităţii impactului difuzării informaţiei, raportat la nivelul de înţelegere al publicului. Violența este o formă a agresivității care se învață, iar cea mai ușoară formă de învățare este imitația. În acest domeniu, mijloacele de comunicare în masă au un rol esențial. Chiar dacă în familia de proveniență nu au avut loc acte de agresiune, în societate, în școli, în programele de televiziune de la știri, la desene animate, violența abundă”.

Cît privește violența și incitarea la violență din spațiul virtual, la nivel legislativ, la începutul lunii iunie a acestui an, Parlamentul a adoptat Legea violenței cibernetice, o lege inițiată de deputatul USR Cristina Iurișniți pentru a acoperi un „vid legislativ în România”.

„Legea incriminează violenţa online, bullying-ul şi vizează recunoaşterea noţiunii de violenţă cibernetică alături de violenţă fizică, sexuală, psihologică, socială, economică şi sancţionarea faptelor conform Legii 217/2003, legea prevenirii şi combaterii violenţei domestice. Deci intră aici parteneri, foşti parteneri, aşa-zişi prieteni care prin mesaje abuzive online atacă victima prin hărţuire, ameninţări online, interceptare de date personale, mesaje instigatoare la ură pe bază de gen, cu scopul de a umili, ameninţa, reduce la tăcere victima”, a declarat Cristina Iurișniți.

Completarea Legii 217 a venit în siajul cazului vlogger-ului Bălan. De altfel, această lege a tot fost completată de-a lungul timpului, mai ales în urma unor tragedii. Intrată în vigoare abia în 2003 (la 14 ani după Revoluție), legea inițială nu prevedea posibilitatea obținerii unui ordin de restricție – motivarea legislatorilor fiind aceea că un asemenea ordin ar încălca „dreptul la proprietate”. Iar acest ordin nu a existat pînă în 2012 (România fiind singura țară din Uniunea Europeană care nu-l implementase). Totuși, ordinul a fost introdus în lege, în urma crimelor din Capitală, de la coaforul Perla – cînd fostul agent de poliție Gheorghe Vlădan și-a împușcat mortal soția care intentase proces de divorț și care, cu doar cîteva zile înainte să moară, apelase la Poliție pe motiv că soțul ei o amenințase cu moartea. În urma tragediei, pe 9 martie 2012, Legea 217/2003 a fost completată de Legea 25 prin care se introducea, în sfîrșit, ordinul de protecție.

Dar, cu toate că legea a fost modificată, nici acum lucrurile n-au putut intra pe un făgaș normal: ordinul nu putea fi obținut pe loc, ci doar în instanță și cu multe dovezi la dosar, legea fiind iar modificată după alți cinci ani – abia din 2018 ordinul poate fi obținut pe loc, provizoriu, cu posibilitatea prelungirii.

Bineînțeles, cu o lege care abia după aproape douăzeci de ani de la implementare a mai căpătat niște dinți, nu schimbi mentalitatea. Și nici cu majora bîlbîială și reticență venite atît din partea autorităților, cît și a unui segment al populației, în ceea ce privește introducerea educației sexuale în școli nu o vei face. În schimb, cu specimene ca acelea menționate la începutul articolului, cu siguranță, o vei perpetua. Astfel, tragedii precum cea de la Caracal sau recentul caz al adolescentei incendiate de un criminal, eliberat „pentru bună purtare”, vor fi reeditate. Iar victimele violenței domestice și de gen vor continua să ia loc în statistici.

Pentru că, nu-i așa, chiar dacă aceste tragedii ne șochează, ne tulbură, ne întristează, pe moment, la nivel național, cînd vine vorba, la nivel personal, să ne păstrăm „tradițiile” și prejudecățile, sîntem aproape de neclintit.

Foto: flickr.com