Învăţăm pe de rost ca proştii că aşa trebuie, că numai prin învăţat ajungem să fim oameni mari. Învăţăm de mici ce ni se zice că trebuie, cînd ni se zice că trebuie, cum ni se zice că trebuie. Tragedia românească e că, de generaţii, conştientizăm că învăţam prost, dar nu schimbăm nimic, că rezultatul e bun.
– despre elevi şi lecturile lor de vacanţă –
Spălarea pe creiere
Cum altfel: de mici copii, ne trezeam deodată cu cîte un părinte ori vreun bunic în faţa noastră în timp ce ne construiam poveştile noastre cu păpuşi, Lego şi maşini, zîmbitor şi mîndru nevoie mare, zicîndu-ţi, de parcă ar fi cea mai tare chestie posibilă: „hai să învăţăm o poezie!“. Din fericire, maică-mea abandonase de mult misiunea asta imposibilă, cînd mă vedea un copil aşa receptiv, care învăţa al treilea vers şi apoi îl uita pe primul, astfel că bunica a fost cea care m-a introdus în tainele învăţatului pe dinafară, în vacanţele de vară şi de iarnă (trăsesem şi lozul norocos: bunica era educatoare).
Învăţăm pe de rost ca proştii că aşa trebuie, că numai prin învăţat ajungem să fim oameni mari. Învăţăm de mici ce ni se zice că trebuie, cînd ni se zice că trebuie, cum ni se zice că trebuie, că de!, omul face parte dintr-o societate, trebuie să respecte normele şi valorile ei. Tragedia românească e că, de generaţii, conştientizăm că învăţam prost, dar nu schimbăm nimic, că rezultatul e bun. „Îl ştii pe Bobică Abobicului? Mami, învăţa încontinuu şi acuma a ajuns tare bine. Treci şi reciteşte Hanu Ancuţei şi nu mai comenta.“
Lingurile salvatoare de untură de peşte
Din seria spălatului pe creieraşe, literatura de liceu îşi are rolul bine stabilit de ceva timp. Popor patriot, care îşi cunoaşte valorile şi le preamăreşte, ne obligăm odraslele să ia din lingurile de cultură pe care le-am băgat şi noi, şi bunicii, pe gît, mai de plăcere, mai de nevoie. Şi nu ne explicăm de ce abia jumătate din toţi participanţii la bac sînt admişi.
Cert este faptul că mai toţi copiii sînt chinuiţi de lectura de vacanţă. Am luat la întrebări mai mulţi colegi şi nici unul nu a respins ideea de a citi vara asta. „După o noapte de clubăreală, e fain să stai pe plajă chill şi să citeşti.“ Numai că nu le place să citească de ciocoi, nu le place să audă iarăşi de povestea răsuflată din Baltagul, nu mai vor să se tot plimbe cu gîndurile în universal rural, un univers rural care nu mai există, „măcar de ar fi fost ceva deosebit la el“. Există cîteva romane privite cu reticenţă de majoritatea. „Să dai orice de Hemingway pe Mara? Să fim serioşi“, îmi spunea o colegă de clasă acum doi ani, cînd ni s-a zis să citim Mara. Altcineva mi-a spus că vara asta vrea să citească tot ce găseşte de Camus, că a citit Ciuma şi i-a plăcut, dar trebuie să termine odată cu Ion, pe care îl citeşte de cinci luni şi nu reuşeşte să îl termine, şi mai are de citit şi Moara cu noroc. Alt prieten îmi zice că nu vrea să citească nimic, dar îl pune „fa’ maică-mea’’ să citească Moromeţii.
„Nu există un lucru mai rău decît o carte proastă“
Mi-au zis mai multe despre cum stă treaba cu lecturile obligatorii A., N. şi V. Există o anumită categorie de elevi care se simt vinovaţi că nu apreciază şi nu pot aprecia operele clasice aşa cum ar trebui, dar care totuşi încearcă, care au simţit că nu pot lăsa norul de dezinteres pentru cultură şi valorile româneşti să le plouă şi lor în cap. Pe A. am văzut-o citind la metrou, de multe ori. Astăzi citea Procesul de Kafka. Am întrerupt-o din citit să îmi spună cum vede ea lecturile de vacanţă şi cum se descurcă cu ele. „Am citit tot deja, din timpul anului“, îmi spune cu un zîmbet resemnat. O întreb dacă i-a plăcut ceva din tot ce a citit. M-a întrebat dacă scriu dacă îmi zice că nimic în mod deosebit, am dat din cap şi s-a uitat la mine tristă şi apoi în jos. „Cred că sînt insensibilă. Va trece bacul, iar eu voi uita despre ce a fost vorba în Ion, o să uit personajele care au pierdut scrisoarea aia idioată, o să uit de Mara, o să uit cine naiba era Stavrache. Nu m-au impresionat, nu m-am regăsit, nu m-au făcut să trăiesc ceea ce citeam. Nu a fost o lectură plăcută, după fiecare pagină citită a trebuit să îmi iau notiţe, să îmi dau seama ce citate aş putea include în comentarii. Poate lectura ar fi fost mai uşoară dacă nu erau acele comentarii. Uite, cum ar fi ca la bac să îmi ceară să creez un personaj care să aibă trăsăturile lui Gheorghidiu?“ A. îmi dezvoltă cu entuziasm ideea ei, despre cum crede ea că ar trebui verificate cunoştinţele unui elev şi cum ar trebui promovată lectura obligatorie. „Numai faptul că e obligatorie îţi ia tot elanul.“ O întreb ce va citi de plăcere vara aceasta şi îmi răspunde încîntată că vrea să îi citească pe Dostoievski, George Orwell şi poate să încerce, dacă va avea timp, să citească şi ceva de Arthur C. Clarke. „Stai, stai, stai! Mi-a plăcut una. Am uitat să-ţi zic. Mi-a plăcut Ultima noapte de dragoste“, îmi spune şi fuge să prindă metroul de Republica.
Există altă categorie de elevi care citesc autorii canonici, obligaţi de părinţi şi înfricoşaţi de bac. Prietena mea, N., este printre aceştia. N-am văzut-o niciodată citind, dar ea spune că citeşte acasă, în linişte, şi doar ceea ce îi place. Intră nervoasă în cafeneaua în care o aşteptam, aruncîndu-mi primul volum din Moromeţii pe masă. „Nu îl mai suport pe Moromete fa fa fa fa, vreau şi eu să citesc Urzeala tronurilor, că e foarte şmecher serialul şi nu am cum să citesc măcar o carte din serie că mă pune mama să citesc tîmpeniile astea. Tu ştii că dacă citesc un rezumat de pe net e fix aceeaşi brînză. Deci citesc o pagină şi îmi intră pe-o ureche ce-am citit şi îmi iese pe cealaltă. Eugénie Grandet a fost apă de ploaie pe lîngă asta… măcar nu era fa fa fa fa peste tot. Băi, trebuie să termin toate volumele pînă săptămîna viitoare, dacă vreau la mare! Nu mai pot! Înnebunesc!“ O las să se liniştească şi îmi arată un caiet cu lista cu expresii pe care le-a scos din Moromeţii şi vrea să i le arate mamei. „Notez fiecare înjurătură. Cu numărul paginii şi rîndul. O să scriu un caiet întreg. Mi-a zis să găsesc o cale să îi arăt că am citit dacă vreau bani de mare.“ O întreb dacă vrea să citească pentru ea ceva anume, dacă are în viitor, în plan, să citească o carte de plăcere, în afară de Urzeala tronurilor. Se uită la mine tristă „Ce plăcere? Că vine bacul…“ Apoi se gîndeşte puţin şi adaugă amărîtă: „Bacovia era mai vesel cînd scria, decît sînt eu acum.“
Există şi altă categorie de elevi care se dau bătuţi, învaţă comentariile pe de rost la bac şi nu citesc nimic. Cu V. m-am văzut în parc, mă aştepta jucîndu-se pe telefon un joc care îi verifica cunoştinţele din sfera fizicii. Este foarte pasionat de fizică, a fost şi la Los Angeles cu un proiect cu NASA, şi a luat o medalie de acolo. Îl întreb ce a mai citit în ultima vreme, din lectura pentru şcoală. Îmi răspunde continuînd să se joace, neinteresat şi distrat – „nimic“. Termină un nivel şi se întoarce la mine şi începe să îmi explice că nu va citi nici în ruptul capului aşa ceva. „Am lucruri mai importante de citit şi de învăţat. Mă laşi... să mă apuc de Sadoveanu şi să îmi petrec timp citindu-l pe el, în loc să citesc nişte chestii logice, care ţin de realitatea din jurul meu şi jurul tău. Acum răsfoiesc God Created the Integers a lui Hawking. Nu cred că se compară. Un comentariu la Luceafărul l-am învăţat într-o zi. Într-o lună, deci, învăţ materia pentru bac. Şi la şcoală n-am nevoie... şi aşa mă duc degeaba.“ Îl întreb ce cărţi ar prefera să citească în locul celor considerate obligatorii. „Eu şi-aşa citesc ce mă interesează. Dar e clar că aş prefera să pot citi literatură universală, nu despre viaţa la sat de la noi, de acum 200 de ani. Sincer, n-aş zice nu dacă ar trebui să citesc pentru şcoală ceva de Isaac Asimov. Mi-a zis un prieten că e blană (cool) rău.“
De bac
Mi-am primit şi eu materia de citit pentru vacanţă, acum cîteva săptămîni. De atunci sînt în priză, că vine bacul la anul şi na, trebuie să încep să intru şi eu în spiritul antebacuiesc.
„Aveţi Zmeura de cîmpie?“, „Nu vă supăraţi, doamna de la librăria din Titan mi-a zis că la librăria din Militari sigur o aveţi. Chiar nu e în depozit?“, „Alo, bună ziua, aveţi cumva Zmeura de cîmpie de Mircea Nedelciu? Nu? N-o aveţi pe stoc? Păi, pe site aşa zicea...“
De vreo trei săptămîni mă plimb pe la librării şi anticariate să mă aprovizionez pentru bac, şi cînd o să pun mîna pe Zmeura de cîmpie o să fie o mare reuşită pentru mine. Dar adevărul e că lectura de vacanţă pe care am primit-o anul asta nu mă face deloc să închid ochii şi să număr pînă la 10. În afară de poeziile acelea pentru bac, înjurate de chinuiţii dinaintea mea şi de chinuiţii ce vor veni după mine, nu mi se pare că trebuie să te strofoci prea tare, dacă ai trecut prin sabie şi foc verile trecute. Problema mea, ca şi a multor sărmani copii, torturaţi cu poezii de cînd stăteau cu suzeta în gură, e că ne curge sînge din nas la comentariile pe care trebuie să le facem ulterior. Comentarii care devin valoroase şi corecte dacă respecţi aceleaşi idei, idei pe care trebuie să le înveţi ulterior, că de! tu nu ai cap şi nu trebuie să ai ca să gîndeşti. Par example de situaţie de realizat comentarii literare faine, în ultimele săptămîni de şcoală m-am lovit de domnul Macedonski şi Noapte de decembrie. Am încercat să scot în evidenţă ceea ce mie mi se păreau a fi bazaconii fără sens, care îmi făceau neuronii să tremure şi urechile să sîngereze. Probabil din pricina lipsei mele de sensibilitate, de înţelegere, de maturitate. Au încercat şi alţii, dar cred că n-au luat bacul dacă au zis ce au crezut ei de fapt. Cît de sus să te ridici în picioare cînd toată lumea stă jos?
Şcoala nu e democratică însă şi parcă văd că n-o să fie prea curînd şi mă voi trezi străbunică, învăţîndu-mi nepoţii să-mi recite pe de rost de somnoroase păsărele şi de căţei şchiopi şi zdrenţuroşi.
Mălina Amortoaie are 17 ani şi este elevă la Colegiul Naţional „Sf. Sava“.
