Acestea nu sînt nişte fotografii

Publicat în Dilema Veche nr. 274 din 14 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cele 59 de fotografii realizate de către pictorul suprarealist între 1928 şi 1955 şi expuse, acum, la MNAR, reprezintă, pe de o parte, o frîntură însemnată din viaţa artistului belgian, şi, pe de altă parte, o sursă esenţială pentru o imagine mai cuprinzătoare asupra unui suprarealism belgian deosebit de bogat. Expoziţia de faţă este veche, ca asamblare, de 33 de ani, şi i se datorează lui Louis Scutenaire. El este cel care, în 1976, a pus alături aceste fotografii, iar titlul, "Fidelitatea imaginilor", îşi are originea răsturnată în Trădarea imaginilor, pînza pictată în 1929 de către Magritte şi aflată azi la Los Angeles: celebra pipă reprezentată extrem de realist, aproape naiv şi didactic, sub care apare scris, caligrafic, Ceci n’est pas une pipe. Enunţ discutat şi răsdiscutat, posibilă definiţie a operei de artă, caligramă descompusă, aşa cum o numeşte Michel Foucault în eseul său din 1973, care demonstrează că "a picta nu este totuna cu a afirma", a vedea nu este totuna cu a spune, semantica imaginii find diferită de semantica verbală. Aşa cum aflăm din catalog, "Fidelitatea imaginilor" trimite la publicarea în 1968, de către Marcel Mariën, a unei serii de 19 fotografii realizate în 1929 de Paul Nougé sub titlul "Subversiunea imaginilor". În 1943, Nougé i-a consacrat lui Magritte un eseu intitulat "Imaginile interzise". Scutenaire, Mariën, Nougé, Magritte reprezintă suprarealismul belgian, iar operele lor, fie ele literare sau vizuale, se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Prieteni foarte buni încă din tinereţe, Mariën îi dedică lui Magritte prima monografie, iar Nougé îi este de-a lungul vieţii confident şi semnează principalele texte despre pictorul suparealist. În centrul intereselor lor se află tocmai această înţelegere a distincţiei real-reprezentare. Iar fiecare în parte este un personaj interesant în peisajul suprarealist european. Toţi se află în fotografiile expuse la MNAR. Alături de ei, poetul Paul Colinet, cel care a fost inspiratorul mai multor tablouri ale lui Magritte (printre care fresca murală Domaine enchanté), fratele său, Paul, şi, pour toujours, Georgette Magritte, soţia sa. Fizionomia şi liniile corpului lui Georgette sînt imediat recognoscibile după tablourile artistului belgian, ea i-a fost modelul perpetuu. Model permanent re-creat. Precizia visului Ce sînt fotografiile lui Magritte? Sînt puneri în scenă, într-un continuu spirit ludic. Opriţi uneori parcă în drum (şi "aşezaţi" în maşină, pe maşină, lîngă ea), apropiaţii pictorului sînt prinşi în instantanee pline de viaţă. Feţele le rîd mereu, pare că se abţin tot timpul să nu izbucnească în rîs şi că au făcut-o imediat după terminarea "pozei". Îţi imaginezi un Magritte spontan care îşi opreşte brusc prietenii în loc pentru a-i fotografia, cu Kodak-ul său oarecare. Fotografiile lui sînt născute din impresii vizuale tranzitorii, din instantanee care, abia acumulate mental şi visate, pot forma ideea unui nou tablou, ducînd la apariţia autonomă, non-mimetică, a realităţii (tocmai de aici, onirica exactitate "fotografică" a tablourilor sale). Pentru Magritte, fotografia este o etapă, un studiu pentru viitoarea creaţie picturală, după ce va fi fost "developată" prin precizia revelatoare a visului (doar în vis ideile noastre devin "clare şi distincte"). Pe de-o parte, aşezările în scenă ivite spontan, pe de altă parte, acele imagini calculate element cu element, ca o scenografie perfectă. Veţi recunoaşte în expoziţie Dumnezeu, ziua a opta, ce face ecou Terapeutului. Sau Iubirea, ce pregăteşte Tentativa imposibilului, din 1928, acea pînză care îl reprezintă pe Magritte pictîndu-şi modelul, născîndu-l sub privirile noastre, din pensula sa. Fotografia o reprezintă fidel pe Georgette, corp întreg, asupra căreia René se apropie cu pensula. În tablou, modelul nu este încă întreg, pictorul îi face tocmai acum o mînă pe jumătate deja zămislită: acelaşi joc real-reprezentare, obsesia magrittiană pe care această expoziţie reuşeşte s-o documenteze. "Fidelitatea imaginilor" este aura salutară a naşterii vizibilului, care te face să îţi doreşti să vezi pînzele lui Magritte. O expoziţie care cheamă, imagine din imagine, o alta, o invitaţie către o expoziţie de şi mai mari proporţii, pe care, virtual, o "vedem" deja: o colaborare între viitorul Muzeu Magritte din Bruxelles şi MNAR. Ar fi o expoziţie impresionantă: "fidelitatea imaginilor" alături de "trădarea" lor, fotografie alături de tablou. Nu există realitate în afara imaginilor, dar imaginile trebuie visate.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.