Romanul jamaicanului Marlon James, A Brief History Of Seven Killings, apărut la Riverhead Books anul trecut, a primit recent Man Booker Prize for Fiction. 
 
Hai să începem cu titlul cărţii. Aceasta nu e o scurtă istorie a şapte crime. Epicul docu-roman al lui Marlon James, despre Jamaica în convulsiile revoluţiei politice, laureat cu premiul Booker, e o entuziasmantă (şi uneori epuizantă) exegeză a însăşi ideii de istorie a unei insule. E un epic pus într-o serie de secvenţe miniaturale, explozii de voce şi cîntec strigate în iureşul nevoii de naraţiune curată a istoriei. Asta e povestea insulei scrisă nu de învingători, ci de învinşi. Printre cele peste 70 de personaje ale sale se numără prizonieri, răpitori, mame, poliţişti, dealeri de droguri, gangsteri homosexuali, bătăuşi cu nume ca Funky Chicken şi Bam-Bam, un agent CIA, copii abandonaţi, cei loviţi de soartă, cei răi. Pare prea mult? „Ce fel de jurnalist eşti dacă nu vrei să ştii povestea din spate?“, îl întreabă un prizonier pe un bărbat care îl vizitează la închisoarea Rikers Island. 
 
Atentatul împotriva lui Bob Marley 
 
Inspirată de cîteva reportaje recente, precum şi de propriile experienţe, A Brief History Of Seven Killings pare să pună o întrebare similară. Începînd de la nivelul străzii, James prezintă Jamaica proaspăt independentă ca pe o serie de fire narative în desfăşurare, prin vocile a peste o duzină de naratori. De la Kingston-ul de la finele anilor ’50 pînă la New York-ul anilor ’90, cartea descrie, printre altele, războaie între găşti, politicile de garnizoană ale insulei, implicarea CIA în ele, nocivul trafic de droguri pînă în Miami şi New York şi chinuita confuzie despre rasă a Jamaicăi. 
 
În centrul masivei orbite a cărţii se află un atentat din 1976 la viaţa cîntăreţului reggae Bob Marley. La jumătatea anilor ’70, Cîntăreţul, aşa cum e numit de-a lungul romanului, se pregătea de lansarea marelui său album Exodus (1977). În acelaşi timp, insula care-l făcuse pe Marley se dezintegra. Penuria de alimente era la ordinea zilei, iar armele erau peste tot. În urma plecării stăpînilor britanici, infrastructura se deteriorase. Ca în atît de multe state molestate de puteri coloniale, partidele politice – în acest caz, Partidul Naţional al Poporului (PNP), care înclina spre Cuba, şi conservatorul Partid Jamaican al Muncii (JLP), susţinut de CIA – umpleau golul de putere cu armatele lor. 
 
În anii ’70, în timp ce devenea faimos peste hotare, Marley a fost prins între aceste două partide şi din ce în ce mai violenţii lor executanţi. James ar fi putut foarte uşor să ne spună doar această poveste, istoria unui om luptîndu-se cu acea responsabilitate, cu viaţa în pericol şi visul său în pragul colapsului. Într-adevăr, există scene de acest gen. Dar James s-a concentrat pe ceva mult mai interesant: sărind de la o voce la alta, el dezvăluie motivele pentru care un cîntăreţ ca Marley a trebuit să existe şi care au făcut ca existenţa şi cîntecele sale să fie atît de periculoase. 
 
Între folclor şi istorie 
 
Cu aceasta, Marlon James a scris o carte periculoasă, una plină de folclor şi şoapte şi istorie. Undeva, un agent CIA citeşte foarte atent această carte.  
 
Şi totuşi, cu toate aceste straturi, ai de urmărit prea multe personaje, chiar şi cu adăugarea unei distribuţii care se întinde pe patru pagini. Multe dintre ele se suprapun în feluri care încetinesc această uriaşă creatură de roman pînă ajunge să se tîrască, iar în iubirea sa egală pentru toată distribuţia sa, James ratează ocazia de a le permite personajelor care trăiesc şi respiră să se dezvolte mai mult.
 
Personajele care funcţionează au voci incredibile.  
 
Marlon James s-a născut în Kingston în 1970 şi a scris alte două romane complexe a căror acţiune are loc în Jamaica, Diavolul lui John Crow şi Cartea Femeilor Nopţii, dar nici unul nu-i pregăteşte pe cititori pentru forţa şi energia Scurtei istorii a şapte crime. Capitolele scurte şi lirice explodează în pagină într-o fabuloasă anvergură de registre, de la înjurături şi patois (limbă creolă vorbită în Jamaica, un amestec de engleză şi cuvinte din dialecte vest-africane, n. trad.) în fluxul conştiinţei, pînă la monotonul profesional al politicienilor. Cele mai bune voci sînt atît de vii încît par să fi fost înregistrate, ceea ce face, de altfel, un jurnalist din carte. 
 
O scurtă istorie a şapte crime îşi extrage o bună parte din dramatism din luptele pentru putere. La un nivel macro, avem de-a face cu încercarea CIA de a-l detrona pe preşedintele jamaican Michael Manley, umplînd insula de arme pentru a o destabiliza. În sînul societăţii jamaicane, avem de a face cu „naşi“ care conduc găştile, oameni ca Papa-Lo, care a început de jos şi acum e şeful Copenhagen City, un cartier nimicit de violenţele politice. La rîndul său, el e în vizorul unui alt gangster, pe nume Josey Wales, aşa cum li se întîmplă şi altora pe măsură ce povestea se mută la războaiele dintre traficanţii de droguri din Miami şi New York. 
 
Marlon James ne ţine elegant în priză cu aceste bătălii sîngeroase, dar cele mai memorabile personaje din carte sînt cele pe care istoria probabil le-ar uita. Primul dintre ele e Bam-Bam, membrul unei găşti, care e de faţă cînd tatăl şi mama lui sînt ucişi în mod oribil. Papa-Lo îl ia şi îi dă un pistol. Vocea lui Bam-Bam urcă în octave de la durere poetică la bravură sincopată, o muzică extrem de tristă. Înţelegi de ce un băiat transformat în bărbat în acest fel s-ar uita la un star ca Marley şi ar zice: „Singura lumină e acum pe scenă, iar eu sînt pierdut în întuneric“ şi „Nu trebuie să mă priveşti din acelaşi motiv pentru care Dumnezeu nu se uită la un bărbat“. 
 
Străzi & oameni 
 
Două forţe propulsive împing acest mare roman înainte. Istoria, pe de o parte, se desfăşoară cu inexorabilele sale mistere. Asasinarea lui Marley e planificată şi eşuează, iar consecinţele sînt urîte. Simultan, există încercarea de a înţelege aceste întîmplări, care vine sub forma lui Alex Pierce, un jurnalist de la Rolling Stone trimis pe insulă să scrie o poveste. Nici el nu mai pricepe ce se întîmplă, însă. „Cu cît i-am dat omului mai multă băutură“, spune el în timpul unui interviu, „cu atît a vorbit mai mult, iar cu cît a vorbit mai pe şleau, cu atît lucrurile au început să nu mai aibă sens“. 
 
O senzaţie similară îl sîcîie pe cititor cînd această mare şi greoaie saga îşi arcuieşte uriaşul gabarit pentru un sprint final. Adevărul, în accepţia noastră, e în cele din urmă imposibil de ştiut. Marlon James amestecă teorii despre cine ce a făcut şi de ce, şi descrie încercarea de a se răzbuna a lui Marley în ritmul unui thriller. Marea sa realizare, însă, depăşeşte cu mult scoaterea la lumină a acestui moment îngrozitor din viaţa unui mare muzician. El ne oferă străzile, oamenii, în special pe cei disperaţi, jamaicanii pe care Marley i-a îndemnat: „Deschide ochii şi priveşte înăuntru: / Eşti mulţumit de viaţa pe care o duci?“.  
 
John Freeman este editorul revistei Freeman’s şi autorul cărţii Cum să citeşti un romancier, apărută recent la Editura Vellant şi recenzată aici. Cea mai nouă carte a sa este Tales of Two Cities (The Best and Worst of Times in Today’s New York).
 
traducere de Alex BĂLĂ