I have a dream

Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Suflu german pe pămînt românesc jpeg

„Trecut-au ani ca norii lungi pe șesuri…“, versurile învățate la școală se-ntorc acasă ca niște cîini credincioși care își simt locul și drumul în mușchii și sîngele lor. Locul și drumul nu sînt antagonice, cum s-ar putea crede la prima vedere, ele stabilesc startul, traseul de alergare și finish-ul sau linia de sosire, chiar dacă aceasta din urmă poate fi cu plus sau cu minus. Iertați-mă, constat că, odată cu vîrsta, cresc și frazele. Am devenit gongorică – de fapt, voiam doar să spun că în călătoriile cu trenul, cînd unul de-ai noștri se află pe culoar alături de un străin care ne vizitează pentru prima dată țara, discuția se leagă invariabil la fel. Străinul spune: „Ein wunderschönes Land“ („Ce țară superbă“) și românul răspunde: „Păcat că n-avem nemți“. Și iată, am ajuns, în sfîrșit, la startul propriu-zis al acestui text despre credință, recunoștință și dragoste über alles, virtuți astăzi expirate, fiindcă e mult mai cool să-ți placă „urîtul“ și „răul“ într-o lume în care teatrele terorii prezintă zilnic același spectacol fără „relache“.

Toată vorbăria asta excesivă și fără noimă m-a apucat noaptea, la 1, pe un peron complet accidentat la Caransebeș în gară, stînd de vorbă cu domnul Carol König, solul Ministerului Culturii care asigură „creșterea limbii germane și a patriei simțire“ în mica enclavă reșițeană. Trenul de la Timișoara are întîrziere o oră și la Caransebeș „e frig și burează“. Toată polologhia asta nu vrea să se lege, de nici un fel, ca maioneza pentru salata de boeuf în ajunul Paștelui. Chiar, vorba lui Bacovia, în mai puțin de-o săptămînă e Paștele. Ieri au fost Floriile. Din nou, sorții au făcut ca sărbătorile legate de Paște să le petrec cu „Lordul“ (scriitorul Joachim Wittstock). Acum vreo 15 ani, Învierea la Iași și iată, acum, Floriile la Reșița. N-am știut niciodată că orașul ăsta, în viziunea mea eminamente siderurgic, înainte de „răsturnare“, unde luam interviuri inginerilor șvabi și scriam articole despre activitatea brigăzilor artistice ale minorității germane din vremea comunismului pentru revista Volk und Kultur, o să mă marcheze emoțional pe viață. Eu îi întrebam pe șvabi despre Orchestra de fanfară și despre echipa de dansuri populare, și ei îmi povesteau cum îl împușcase milițianul pe consăteanul lor, Otto Schossal, cînd se întorcea cu carul plin de cucuruz de pe tarlaua proprie. Îmi venea să vărs, mi se făcea silă de mine, dar trebuia să scriu despre fanfară, că pensia de boală a bărbatului meu, poetul George Almosnino, era de 700 de lei și băiatul nostru, Tiberiu, nu ajunsese încă prim-balerin la Opera Română…

În anul 2000, imediat după „răsturnare“, am obținut prima bursă în Germania de la „Preussische Seehandlung – Berlin“ și, curînd după aceea, șase luni la „Solitude“, în acel Stuttgart unde am călcat pe „umbra“ pe care și-o pierduse Joachim Wittstock la Schicksalsbrunnen (Fîntîna destinului), după cum mărturisește în cartea Strania călătorie a lui Peter Gottlieb, pe care i-am și tradus-o. Drumurile și urmele (umbrele) ne leagă și sînt convinsă că există locuri predestinate să pună oamenii la loc și să renască o comunitate, cum spunea o veche poezie germană care, iată, îmi vine chiar acum în minte: „…wir haben auch Arbeit und gar zu zweit / und haben auch Sonne und Regen und Wind / um so frei zu sein wie die Vögel sind/ nur Zeit…“

De ce Reșița? Acolo unde, la marile laminoare, acei șerpi de foc își urmau sălbatic înaintarea aprinsă, dirijată de bărbați tineri și musculoși, goi pînă la brîu, șiroind de sudoare… muncitorimea aia săracă suduia în gînd fiindcă trebuia să-și hrănească familia și habar n-avea ce-nseamnă citoyens du monde, ha, ha. O viață are omul și e obligat să și-o facă după placul și posibilitățile lui… probabil că pentru unii a fi citoyen du monde e summum-ul la care poate aspira doar un om important, mai ales un artist. Dar Erwin Josef Țigla, „primașul“, cum îi spun eu, care întreține flacăra culturii germane pe pămînt românesc la Reșița, a avut un vis. Nu unul premonitoriu privind propriul său destin, ci, mai curînd, încredințarea unei misiuni. Îmi amintesc că Martin Luther King spunea mereu „I have a dream“. El știa că visele oamenilor se realizează întotdeauna cînd crezi în ele. De aceea în aprilie, cînd crapă mugurii, Erwin Țigla deschide ferestrele literaturii germane la Reșița (Deutsche Literaturtage in Reșița). Evenimentul a avut loc anul acesta între 6 și 10 aprilie în Sala Bibliotecii germane „Alexander Tietz“. Visul lui Erwin Josef Țigla nu a luat sfîrșit nici după 27 de ani de existență. El știe că trebuie să-și pună nemții la loc, pentru început în minunatul Banat montan… și dacă n-a prea mai găsit șvabi, a chemat, alături de bănățenii de-o faită cu el, sași și unguri din Transilvania, ba chiar și români din Vechiul Regat, purtînd toți pe limbă amprenta graiului german.

E minunat să-i vezi pe șvabii vorbăreți și veșnic puși pe glumă laolaltă cu sașii mai domoli, interiorizați și contemplativi. Primii rîzînd zgomotos, ceilalți zîmbind ironic. Dar se pare că visul lui Erwin continuă nopți în șir, iar Reșița nemților strămutați din Imperiul Chezaro-Crăiesc pe pămînt românesc atrage din nou ca un magnet și unguri, sîrbi, sloveni, austrieci și, mai nou, se mai încumetă, mînat de cine știe ce dor, cîte unul stabilit în Germania, ca de pildă un Ingmar Brandsch sau, chiar la actuala ediție, Horst Samson, un nume reprezentativ în celebrul Aktionsgruppe Banat, a cărui întîlnire a fost pentru mine o întoarcere în timp. Întîlnirile de la Reșița ne adună pe toți, fie că-i soare sau ploaie, sub aceeași umbrelă a limbii germane. Și parcă se umple din nou Banatul de nemți și nici „Lordul“ Joachim Wittstock nu se mai simte atît de solitar cînd vorbește cu Dr. Andras F. Balogh din Cluj despre problema „miturilor literare“. Sau nelipsitul Hans Dama din Austria, care are mereu ultimul cuvînt, sau slovenii Ales Tacer, Veronika Haring și Ivan Korponai – primul, un poet meditativ, în ciuda unei vitalități debordante, Veronika mai aproape de artele plastice și cel venit mai tîrziu cultivînd o poezie cu tentă minimalistă. Pendulînd între Bamberg și Sibiu, Dagmar Dusil le citește elevilor de la școlile germane din Reșița cu ochii iscoditori sau melancolici ai acoperișurilor din vechiul Hermannstadt. Cum l-aș putea uita pe Balthasar Waitz, oscilînd între rîs și discrete evocări sentimentale; își desface mereu Acordeonul roșu, ultimul lui roman, culoarea iscă discuții și ne prăpădim de rîs. Dar la capitolul umor nimeni n-o întrece pe Edith Guip-Cobilanschi, care nu poate pricepe viața decît ca farsă, ceea ce nu e la-ndemîna oricui. Recunosc, numai cînd discut cu acel domn retras și modest care nu vorbește decît românește și de-aceea tot ce spune se traduce, vai, poate de-aceea în mintea mea numele lui a fost acoperit de Nietzsche, din a cărui operă a tradus șapte volume. Curios, doar cînd vorbesc cu el și cu „Lordul“ am impresia că sînt teleportată în vremurile cărților scrise cu litere gotice, cînd urmăream cu sufletul la gură duelurile dintre Nietzsche și Wagner.

Am lăsat la sfîrșit pepiniera noilor poeți din Banat care scoate recolte încă timide, deocamdată, sub îndrumarea atentă a Annemariei Podlipny-Hehn, a cărei operă memorialistică e impresionantă. De remarcat, și în cazul ei, un real talent peisagistic. Ce mi se pare surprinzător din capul locului la majoritatea membrilor care frecventează Zilele Literaturii de la Reșița, din țară sau de aiurea, este vizibila lor înclinație către abordarea mai multor domenii artistice. Îmi explic acest spectru artistic divers, la majoritatea dintre ei, printr-o educație artistică timpurie, practicată în mai toate zonele colonizate abundent cu populație germanică, sosită fie din Evul de Mijloc, odată cu breselele, cum e cazul sașilor, fie dinspre Imperiul Austro-Ungar, mult mai tîrziu, de unde au venit și reșițenii noștri. De obicei, întîlnirile de la Reșița se încheie și cu un variat program muzical, însă clou-ul acestei desfășurări de talente îl constituie momentul teatral. Microbuzul verde ne duce la Oravița. Pe bancheta din spate, Horst Samson povestește despre Rolf Bossert, eu îl întrerup la fiecare frază. Am fost bună prietenă cu Madi și cu Rolf și știu mult mai multe decît toți ceilalți despre viața lor, care s-a rostogolit violent în prăpastie. Și vorbele mele prind viteză pe măsură ce mă apropii de final. Îmi place că „Lordul“ s-a așezat lîngă mine – între noi e culcată servieta lui. Parcă e paloșul dintre Tristan și Isolda. Rîd în gînd. Îl uităm pe Bossert și începem o discuție mult mai pasionantă decît orice poveste de dragoste despre formulele eliptice din limbajul lui Rilke și despre destrucția sintaxei în textul artistic actual. Pe mine o conversație intelectuală mă stimulează intens afectiv. Ajungem la teatrul din Oravița – copie miniaturală a Volkstheater-ului din Viena –, unde periplul nostru artistic reșițean se încheie, mai totdeauna, după o excursie, în care „Lordul“ îmi oferă o mînă pe care mă pot bizui atunci cînd simt că mă clatin. Asistăm, așadar, ca doi albatroși albi, pe puntea aceluiași vapor, la piesa de teatru concepută, scrisă, regizată și interpretată de cuplul teatral „Duo Bastet“, un turnir dramatic în care se înfruntă doi artiști totali, cunoscuta scriitoare Carmen Puchianu și poetul Robert Gabriel Elekes, care a primit anul trecut Premiul Național de Poezie de la Botoșani și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Un exemplu incontestabil că instinctul și inteligența înving profesionalismul. Cei doi artiști, care au evoluat cu succes și în străinătate, deschid în arta teatrală actuală un drum nou în care se încrucișează perfect expresionismul cu absurdul, tragicul cu bufonada.

Și acum, cînd an după an, visul lui Erwin Țigla prinde mai mult contur, iar limba, ca și spiritul german, renaște tot mai pregnant în vechea ei obîrșie, îmi pun întrebarea: noi, care am fost conștienți de pierderea suferită prin plecarea lor, noi, care am avut numai de cîștigat datorită conviețuirii cu ei, acum, deodată, probabil și datorită euroscepticismului și unui curent naționalist în expansiune, începem să mîrîim și să ne uităm urît la Germania și, implicit, la președintele nostru, singura bilă albă cîștigată de noi în fața înaltelor fețe occidentale în ultima vreme. Am căzut într-o cursă întinsă cu abilitate de o minte diabolică, hotărîtă să acapareze totul. Ne aflăm sub dominația unui partid unic. Dar noi ne-am iubit nemții și i-am admirat. Burgurile durate de ei atrag străinii care rămîn uimiți să constate că nu sîntem cea mai urîtă țară de pe mapamond, cum ne încondeiază adesea chiar compatrioții, cînd ajung în Occident. Acum, cînd îi văd pe nemții noștri cum se-adună din nou laolaltă, cînd le aud limba guturală răsunînd în țara mea, mă gîndesc la cei rămași la noi, la sfîșierea resimțită cînd le-au plecat frații dincolo și ei nu s-au putut rupe de toate acele bresle care au născut o civilizație pe aceste meleaguri bîntuite mereu de barbari. Sigur, unii nu recunosc că sute de ani le-am fost leagăn sărac, dar, de cele mai multe ori, iubitor… nu putem să nu recunoaștem că fără ei am rămas infirmi, cum infirmi am rămas la fiecare plecare a unui german trăitor pe pămîntul nostru, fie că a fost rege sau muncitor la cuptoarele siderurgice din Reșița de altădată. Erwin Țigla a avut un vis. Menirea lui e să păzească flacăra limbii germane acolo unde au aprins-o străbunii lui. Unii cresc la loc ca arborii pădurilor, alții vin, măcar fiindcă li se face dor sau fiindcă le place, și rămîn. Poate mai apuc ziua cînd în tren o să aud un german spunînd: „Ein wunderschönes Land!“ Și eu voi răspunde: „Da, și păsările călătoare se-ntorc la cuibul lor.“ 

Nora Iuga este scriitoare și traducătoare.

Foto: wikimedia commons

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.