Moştenirea lui Andrei Tarkovski în jazz

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Moştenirea lui Andrei Tarkovski în jazz jpeg

- interviu cu François COUTURIER -

François Couturier s-a născut în Franţa anilor ’50 unde, făra ezitare, datorită unei ambianţe melofile, s-a apucat de pian, de instrucţie muzicală făcută din plăcere, apoi a devenit profesor de muzică şi instantaneu a şi abandonat acest traseu, alegînd cariera de  muzician profesionist. Restul e legendă, începînd cu turneele în cvintetul lui John McLaughlin, continuînd cu numeroase imprimări la ECM, coloane sonore şi înfiinţarea Tarkovsky Quartet. Îşi descrie propria muzică drept "necatalogabilă", iar de cînd colaborează cu Anouar Brahem spune că a învăţat să cînte "şoptit", pentru a nu acoperi sunetul oud-ului. Sîmbătă, 23 martie, va concerta alături de violoncelista Anja Lechner în cadrul Festivalului „Jazz in Church“, la Biserica Luterană din Bucureşti – un eveniment marca jazz.ro.

Nu sînteţi pentru prima dată în România, de data aceasta însă veţi cînta în Biserica Luterană. În bisericile ortodoxe, majoritare la noi, nu se poate cînta decît vocal; cum stau lucrurile în Franţa?

În Franţa este permis să se cînte orice fel de muzică în biserici, capele, mănăstiri. Desigur, muzica cea mai potrivită este cea acustică, fără amplificare, ce-ţi permite s-o interpretezi folosindu-te de reverberaţia naturală a locului. Pentru noi (în duo, solo sau cu Tarkovsky Quartet) acestea sînt spaţiile ideale. Primul concert al duo-ului nostru a fost, de altfel, în Biserica San Francesco, la Festivalul Mittelfest.

Faceţi parte din acea categorie de artişti care întreţin proiectele mai vechi şi le dezvoltă; concertaţi frecvent în majoritatea formulelor în care v-aţi implicat. Cum se vede asta acum, după mulţi ani de experienţă?

Este cazul multor muzicieni. Avem un proiect – definitivăm un concert şi înregistrăm un CD, iar în paralel pregătim unul sau mai multe alte proiecte. Particularitatea mea este că îmi place să lucrez mult timp cu aceiaşi muzicieni, dar în diferite formule. Ceea ce nu este întotdeauna nimerit în relaţia cu organizatorii (mai ales cu cei din Franţa), care vor întotdeauna să aduci elemente noi. Intenţionez să continui să cînt (şi să înregistrez cîndva un nou album) cu Tarkovsky Quartet. Dar următorul CD este cel al duo-ului cu Anja Lechner.

E uşor de acceptat în Hexagon faptul că cineva încasează 500 de euro pentru un concert, iar altcineva 20.000? Există xenofobie în comunitatea jazzului?

Nu, nu s-a ajuns la aşa ceva. Dimpotrivă, există tot mai mulţi muzicieni şi, cu criza asta, onorariile sînt tot mai mici, în special pentru cei tineri. Trebuie să existe un raport între mărimea publicului, numărul CD-urilor vîndute, notorietate şi onorariul artistului. După mine, Keith Jarrett îşi merită preţul, Anouar Brahem, la fel. De altfel, nici unul nu se ridică vreodată la preţul unui jucător de fotbal. După mine, problema se pune, mai degrabă, invers. Cu criza asta, numeroşi muzicieni, chiar şi americani, acceptă să cînte la preţuri foarte mici, ceea ce face mult mai dificil pentru noi să ne încasăm onorariul obişnuit, dar rezistăm.

Sînteţi la curent cu mai tot ce se cîntă pe scenele importante ale lumii. Îi urmăriţi pe pianiştii de la ECM, dar nu numai…

După mine, există mulţi pianişti care cîntă din ce în ce mai bine, dar cam acelaşi lucru. Unii sînt prea mult influenţaţi de Jarrett, alţii de Herbie Hancock sau de Chick Corea. Manfred Eicher posedă talentul de a descoperi adevărate personalităţi. Îmi plac cu adevărat Stefano Battaglia, Nik Bärtsch, Marilyn Crispell, dar sînt şi unii pe care nu-i înghit. (rîde)

Conducătorul ECM Records, Manfred Eicher, prieten şi îndrumător apropiat al dumneavoastră – îl numeaţi chiar „coautor“ al minunatului album solo ce vă poartă semnătura: Un Jour Si Blanc, 2010 – spune despre dvs. că sînteţi singurul pianist pentru care, atunci cînd concertaţi la München, închiriază exact acelaşi Steinway ca pentru Keith Jarrett...

Nu ştiam şi mă bucur mult să aud asta! Manfred ştie totul despre pian, mai bine decît oricine. El i-a imprimat pe cei mai mari pianişti şi ştie exact cum să înregistreze ca să sune excepţional (amplasarea instrumentelor în studio, poziţionarea microfoanelor etc). Dacă alege un pian este un Rolls-Royce. Dacă trebuie să lucreze cu un pian care există deja în acel loc, cred că pentru acordor este un infern. (rîde) Îi invidiez pe muzicienii (ne-pianişti) care călătoresc cu propriul instrument! Îl cunosc, pot exersa indiferent unde (la hotel, în culise). Noi, pianiştii, trebuie să descoperim de fiecare dată un nou instrument. Eu am şansa să cînt adesea pe piane foarte bune de concert, dar sunetul îl am în minte şi, chiar dacă mă întîlnesc cu un instrument mediocru, trebuie să găsesc un mod de a-l face să sune aşa cum vreau. Primul meu pian a fost o pianină Schimmel, iar pianul meu preferat este Steinway D, dar există şi unele mai mult sau mai puţin bune decît acesta.

„Nostalgia idealului“

De ce Tarkovski? Care sînt creaţiile lui cele mai apropiate?

Pentru mine, Andrei Tarkovski este mai mult decît un mare cineast. Este unul dintre marii artişti ai acestui secol – şi spun asta luînd în calcul toate domeniile. Sînt răscolit de poemele sale lungi, de o lentoare hipnotică, impregnate de spiritualitate... Această frumuseţe este atemporală, ca şi muzica compozitorului său preferat, Bach.

Se poate recunoaşte un film de Tarkovski dintr-o singură imagine sau, pur şi simplu, dintr-un scurt extras din banda sonoră atît de caracteristică, care amestecă sunete din natură prelucrate şi muzica electronică a compozitorului Artemiev. Mult timp, am preferat Călăuza, însă Oglinda, datorită construcţiei sale incredibil de moderne, datorită aspectului ei autobiografic şi a forţei excepţionale a anumitor imagini, este filmul care, în prezent, mă impresionează cel mai mult.

Cît de greu este să oscilezi între postura de lider de grup, de proiect, şi cea de colaborator? Dvs. le întruchipaţi pe amîndouă, sînt însă mulţi care nu gustă din ambele pahare. Anouar Brahem, spre exemplu, refuză să apară ca invitat pe albumele altora, iar mulţi muzicieni buni nu semnează în nume propriu – Jon Christensen e un exemplu potrivit. Dacă adăugăm acestor nume încă vreo cîteva, de calibru similar, obţinem unul dintre cele mai strălucite proiecte muzicale ale sfîrşitului de secol XX, albumul Khomsa!

Am aşteptat foarte mult timp înainte de a face cu adevărat un proiect pe numele meu, ca lider. Am făcut numeroase proiecte în colaborare (cu Jean-Paul Celea sau cu Dominique Pifarély, de pildă), spre deosebire de Anouar, care a cîntat întotdeauna numai propria-i muzică, iar asta datorită faptului că este un mare star, îşi permite. Eu nu sînt decît un star mic. (rîde) În acelaşi timp, mie mi-a plăcut întotdeauna să cînt lucruri diferite şi cred că nu mi-ar plăcea să cînt, ca el, acelaşi program, timp de mai mulţi ani. Îmi place să cînt solo, duo, în cvartet, şi cu Anouar, şi cu alţii, precum pe Khomsa.

Să povestesc ceva şi din istoria Tarkovsky Quartet. Cînd, în 2005, Manfred Eicher mi-a propus să fac o imprimare în numele meu pentru ECM, m-am gîndit imediat la un omagiu adus acestui imens artist, cineastul Andrei Tarkovski. În prezent, vorbim de o trilogie, trei înregistrări făcute între 2005 şi 2011. Trei albume ca omagiu adus cineastului: în cvartet Nostalghia, Song For Tarkovsky, solo-ul meu Un Jour Si Blanc şi Tarkovsky Quartet, apărut în aprilie 2011. De fapt, acum, chiar dacă eu sînt cel care propune structurile muzicale şi temele, Tarkovsky Quartet a devenit un adevărat grup. Sînt eu la pian, Anja Lechner la violoncel, Jean-Marc Larché la saxofon soprano şi Jean-Louis Matinier la acordeon. De şase ani concertăm în întreaga lume. Şi am reuşit să-l cooptăm în proiectele noastre şi pe fiul regizorului, Andrei Andreevici Tarkovski.

Cel mai recent orizont muzical pe care-l exploraţi este duo-ul cu Anja Lechner. L-aţi numit Impresii intime – muzică de Brahem, Couturier, Gurdjieff şi Mompou. Cred că acest titlu este ca un premiu muzical pentru întreaga carieră. Vă gîndiţi să imprimaţi şi un album?

Afinitatea muzicală dintre mine şi Anja a devenit evidentă în timpul concertelor şi înregistrărilor cu Tarkovsky Quartet. În acest nou duo, încercăm să schiţăm o sferă muzicală şi mai largă, cîntînd şi improvizînd în jurul pieselor lui G.I. Gurdjieff, Federico Mompou şi Anouar Brahem, precum şi interpretînd unele compoziţii originale, pe care le-am scris special pentru această formulă. Acest nou duo este cu adevărat important pentru mine şi se pare că place şi publicului, şi organizatorilor de spectacole. Înregistrăm anul acesta pentru ECM (undeva în mai). Sîntem absolut încîntaţi să cîntăm la Bucureşti cu acest nou proiect.

Pentru că vorbim de albume, discuri, înregistrări, lucrurile s-au schimbat radical în ultimele două decenii: astăzi am trecut cu toţii pe digital. Informaţia circulă mult mai rapid, muzica este şi fişier, avem YouTube etc. Artiştii, însă, cîştigă din ce în ce mai puţin din vînzarea albumelor; care este calea pe care va merge piaţa muzicii imprimate?

Desigur, criza CD-ului atinge întreaga lume a muzicii. Dar pentru noi, muzicienii, un CD este, înainte de toate, o carte de vizită, pentru a prezenta publicului şi organizatorilor un nou proiect, o nouă muzică. Muzica ECM este destinată unor iniţiaţi care au răgazul să asculte şi să înţeleagă cu adevărat, nu numai să consume. Aceştia vor rămîne fideli pentru mult timp muzicii pe care o iubesc, chiar dacă CD-urile dispar puţin cîte puţin. „Arta este nostalgia idealului“, scria Tarkovski. Să fim idealişti!

a consemnat Paul TUTUNGIU

traducere de R. Costache

foto: francois-couturier.fr

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.