Moştenirea lui Goldfaden

Am revăzut recent, la Colegiul Noua Europă, excelentul film documentar, Moştenirea lui Goldfaden, realizat în 2004 de Radu Gabrea (regie) şi Manase Radnev (scenariu). Proiecţia a fost organizată cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la fondarea, la Iaşi, de către Avram Goldfaden, a primului teatru evreiesc din lume, fapt atestat de o cronică publicată în 1876 de însuşi Mihai Eminescu. La discuţiile care au urmat vizionării filmului am pus întrebarea "De ce s-a născut primul teatru evreiesc anume la Iaşi şi anume în 1876?", încercînd să dau eu însumi un răspuns .În epocă, viaţa comunităţii evreieşti din Ţările Române era esenţial diferită de viaţa evreilor din Vest şi din Est.În 1867 evreii din Austro-Ungaria se emancipează politic. Toţi locuitorii Ungariei devin cetăţeni maghiari, de confesiune catolică, protestantă sau mozaică. Evreii sînt maghiarofoni şi se integrează (sau chiar se asimilează) în "societatea gazdă". Evident, antisemitismul din Austro-Ungaria persistă. Apariţia primarului antisemit Karl Lueger la Viena şi, ca reacţie, cea a sionistului Theodor Herzl spun multe. Anume în această parte a continentului şi în această epocă este folosit pentru prima dată termenul antisemitism, care va face o carieră prodigioasă. Cu toate acestea, intelectualii evrei din Europa Centrală nu-şi vor călăuzi eforturile atît spre izolare (prin înfiinţarea unor instituţii de păstrare a identităţii culturale), cît - conform principiilor iluminismului - spre integrare în cultura germană. În Rusia ţaristă, în schimb, nici nu se pune problema emancipării evreilor. Aceştia sînt aspru discriminaţi socio-politic. Tot în 1876 şi tot în Curierul de Iaşi, Eminescu scrie că "evreul austriecesc" călător în Rusia riscă să "i se taie cu de-a sila barba, perciunii şi poalele caftanului". Este epoca marilor pogromuri (termen rusesc!) din vestul Imperiului rus, frecvente mai ales după asasinarea de către narodnici a ţarului Alexandru al II-lea în 1881. Apare, la evreii din Rusia, sindromul "cetăţii asediate", care îi face să se "ghetoizeze" cultural, dar întemeierea unui teatru de limbă idiş este imposibilă.În spaţiul românesc încercarea de emancipare a evreilor este ratată odată cu aprobarea Constituţiei din 1866 şi nu este rezolvată nici prin amendarea ei în 1879. Profund dezamăgiţi, evreii au toate motivele să îşi întărească instituţiile comunitare şi culturale de păstrare a identităţii cultural-lingvistice. Spre deosebire de evreii din Rusia, cei din Ţările Române au nu numai motivele, dar şi oportunitatea să o facă. Toleranţa socială şi confesională permite evreilor din spaţiul românesc să-şi întemeieze presă, şcoală şi teatru de limbă idiş. Cu siguranţă, dezvoltarea teatrului de limbă română din Iaşi - Gh. Asachi, C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Matei Millo etc. - a jucat şi ea un rol în întemeierea în acest oraş (mai exact, la Grădina "Pomul verde", în apropierea clădirii actuale a Teatrului Naţional) a primului teatru evreiesc din lume.