Observator cultural, Nr. 546, 15 octombrie 2010
Repatrierile „la cerere“ ale romilor de pe teritoriul Franţei continuă să suscite polemici atît în Occident, cît şi în România. Enikö Vinkze propune o viziune interesantă în articolul intitulat „Nomadism, liberă circulaţie şi «cultura muncii»“. „«Cultura muncii», pe care oamenii săraci trăind în condiţiile economiei de piaţă fără proprietăţi şi fără moşteniri familiale o practică, nu poate să fie alta decît cea caracterizată prin multiplele şi desele schimbări ale locurilor de muncă, prin alternanţa între perioadele în care se lucrează pentru venituri şi cele de şomaj, prin acceptarea muncilor «ruşinoase» şi slab plătite, prin acceptarea condiţiilor impuse de economia informală, sau prin migraţia motivată de căutarea unor surse de venit. Din păcate însă, în măsura în care îi atribuie un sens negativ, discursul public consideră că această cultură este una specifică romilor, fiind obstacol în integrarea socială şi în «modernizarea» lor. Dar, în realitate, ea caracterizează mase largi de oameni, fiind o acomodare la situaţiile în care ei ajung fără voia lor. Etnia joacă un rol în constituirea acestei culturi (a muncii), în măsura în care prejudecăţile negative fac referire la ea, astfel încît ea devine factor prin care se explică, justifică şi în acest sens se menţine excluziunea socială a celor percepuţi prin această etnie. Astfel, condiţiile socioeconomice precare şi prejudecăţile culturale se susţin reciproc atunci cînd persoane în căutarea unor locuri de muncă, percepute prin apartenenţa lor la etnia romă, sînt refuzate de angajatori pe motive ce ţin de presupunerea că «nu poţi avea încredere în romi» sau cînd – de exemplu, prin bursa locurilor de muncă – angajatorii caută persoane de etnie romă pentru muncile necalificate, slab plătite. Datorită marilor valuri de migranţi motivaţi de asigurarea subzistenţei, Uniunea Europeană este confruntată cu ceea ce am putea numi exportul sărăciei din noile în vechile state membre (întrebarea referitoare la cauzele sărăcirii acestora fiind o altă chestiune, asupra căreia nu putem reflecta acum).“
