Arestarea lui Radko Mladici şi cercetările din procesul său au produs valuri de indignare în Serbia. Fostul lider militar este considerat de numeroşi sîrbi un mare patriot, un erou al naţiunii. Tribunalul Penal Internaţional îl anchetează, printre altele, pentru genocid şi crime împotriva umanităţii, acte comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995). O figură pe cît de cunoscută, pe atît de controversată repune în discuţie termenii de „naţiune“ şi „patrie“. Pentru Europa occidentală pare un subiect depăşit, o discuţie fără obiect (care doar se actualizează, la nevoie); în Balcani, lucrurile sînt mult mai ceţoase.

Tot ce ştim e că nu ştim nimic – pare că spune Ismail Kadare într-un interviu publicat recent în Frankfurter Allgemeine Zeitung. „Nu e bine să vorbeşti cu cineva din Balcani despre termenul de naţiune. Căci se ajunge repede la neînţelegeri. Noi, toţi cei din Balcani – croaţi, sîrbi, bosniaci, albanezi –, am avut întotdeauna o patrie, nu şi o naţiune. Imperiul Otoman nu ne acorda acest statut de naţiune. Era interzis. Concepţia Imperiului Otoman era dominaţia islamică – era, ca să spunem aşa, un concept internaţionalist pe baze religioase. Cînd s-au retras turcii au venit comuniştii. Nici comunismul nu-i un concept naţional, ci unul internaţional. Sub Enver Hodscha, n-am vorbit despre o naţiune albaneză; eram parte a Internaţionalei comuniste. După prăbuşirea regimului Enver Hodscha oamenii au confundat termenii de «libertate» şi «naţiune». Libertatea cîştigată a produs, după ce-am devenit o naţiune, şi unele lucruri urîte. Ne-a mers ca unui om care a avut o copilărie nefericită: cînd a ajuns la maturitate, deci la independenţă, s-a transformat într-o creatură monstruoasă. La noi, în Albania, încă se mai amestecă binele cu răul.“

Autorul, cu dublă cetăţenie, albaneză şi franceză, şi care are două domicilii, la Paris şi la Tirana, nu are nici o ezitare să sublinieze „la noi, în Albania“ cînd vorbeşte despre ţara sa. Şi foloseşte fără nici un complex termenul  de patriotism. „Cuvîntul patrie trimite la cultură şi la tradiţiile pe care aceasta le înglobează. Nu are nimic de a face cu şovinismul sau cu rasismul – fasciştii nu au făcut decît să altereze sensurile noţiunii utilizînd această semnificaţie. Patriotismul nu e sinonim cu naţionalismul.“ În toată această nebuloasă, nici măcar recursul la istorie nu ajută prea mult pentru a stabili definiţii exacte. Cu toate acestea, Kadare oferă o pistă plauzibilă pentru a explica modelul ce le-a servit albanezilor. „Patria îi adăposteşte pe patrioţi, iar patrioţii existau încă înainte să se fi născut naţiunea. Pe patrioţi îi uneşte cultura şi limba, printre ei există un consens cu privire la ce ar putea fi naţiunea. Înainte să existe Albania, patrioţii albanezi şi-au ales în chip de imn «Marseilleza». Era pentru ei un simbol al libertăţii, al egalităţii, al fraternităţii. Modelul statal la care aspirau era Elveţia. De ce? Căci acolo s-au reunit nişte oameni care vorbeau în trei limbi diferite şi asta i-a impresionat pe albanezi. Naţiunea e o construcţie cu graniţe. Patria nu cunoaşte graniţe, ea îl urmăreşte pe patriot chiar şi cînd acesta trebuie să-şi părăsească ţara.“  Dintre toate cîte am citit în ultima vreme despre patriotism şi naţionalism, aceste rînduri mi se par cele mai edificatoare.