Pisica Pătrată

Înghesuit într-un spaţiu cu unghiuri drepte, aproape imposibil de "călcat" de altceva decît de-o felină, capul pisicii gri de la Podul Hasdeu e forţat să devină pătrat. Se comprimă, iar ochii privesc în sus resemnaţi. Pe un alt zid, gura pisicii devine una cu o fereastră închisă. Pe un corp dreptunghiular de beton, pisica verde peticită se întinde cît este de lungă. Pe gardul vechi de pe strada Lipscani, pisica îşi schimbă avatarurile pe măsură ce înaintezi. Pisica Pătrată se adaptează perfect spaţiului urban bucureştean, şi-a conturat identitatea de-a lungul anilor, nu apare doar cocoţată în locuri imposibile, la înălţime sau agăţată deasupra apei, ci şi în albume, benzi desenate, pe stickere, pe insigne, gravuri, tablouri sau sub forma Pisicii Pătrate-jucărie.Pisica Pătrată este personajul-icon al unuia dintre cei mai apreciaţi artişti de street art din România. Pisica Pătrată este Alexandru Ciubotariu. Creaţia lui Ciubi se plimbă prin Bucureşti, Constanţa, Chişinău, Bruxelles, are un registru foarte bogat de expresii ale feţei, nefericită, mirată, furioasă, veselă, abătută. Este modulabilă: se roteşte, se fragmentează pentru a face loc altor personaje cu care interferează, la fel cum uneori corpul ei prinde carne din denivelări şi asperităţi. Pisica Pătrată este produsul normalităţii discontinue urbane, şi viaţa ei depinde tocmai de aceasta. Intervenţiile lui Alexandru Ciubotariu şi ale altor cîţiva artişti în spaţiul deschis, reuşita unui personaj care populează nu doar zidurile, ci şi atîtea alte elemente de artă urbană, arată că trăim totuşi într-un loc care, încet-încet, îşi cîştigă drepturile, în ciuda tuturor scandalurilor recente ("street art nu e artă, e demistificarea artei").Pînă la 12 februarie, la Galeria Mora din Bucureşti, Pisica Pătrată devine subiectul unei expoziţii. Odată plasat street art-ul într-o galerie, apare imediat întrebarea dacă el îşi poate avea cu adevărat locul acolo. Dacă nu cumva intrarea lui într-un spaţiu închis, instituţionalizat, nu duce la muzeificarea lui automată, dacă nu cumva asocierea artei stradale cu galeria nu ar dăuna tocmai acestei arte şi artiştilor ei (care pe stradă îşi asumă anonimitatea, devin cunoscuţi nu printr-o promovare directă de tip galerie, ci prin oralitatea şi bavardajul impersonal-colectiv specific spaţiului public). Inevitabil, una dintre menţiunile prezente în statement-ul acestei expoziţii este tocmai cel al pretării acestei forme de artă şi la "pereţii eleganţi ai unei galerii", nu doar pe ziduri. Cum "iarna pisica nu iese în stradă", o întîlnim în galerie. Privită ca un "moment de evaluare", expoziţia reuşeşte să se susţină foarte bine şi în acest spaţiu, trecînd pericolul muzeificării. Şi asta tocmai datorită display-ului, a modului de expunere a lucrărilor. Nu falsa reconstruire înăuntru a pereţilor de afară, ci apelarea la dimensiunea miniaturală, la fotografiile şi schiţele înrămate şi aşezate cu grijă pe perete, la o înălţime umană, la nivelul privitorului. Toate pentru a demonstra că street art-ul se naşte înainte de a fi pe zid: sub forma desenului, a schiţei, pe hîrtie (milimetrică). Fiecare imagine este însoţită de eticheta care documentează materialul pe care a fost desenat - beton, tapet, metal, polyplan, geam, plastic - şi cu ce a desenat artistul: acryl, tuş, marker, spray, creion. Alături de toate aceste miniaturi, pe un alt perete al galeriei apare intervenţia directă, in situ, a artistului: un desen în marker negru, la care se adaugă cîteva "fragmente" în creion. Desenul apare ca non-finit, creionul dă ideea de schiţă, de work-in-progress.Această formă de artă nu se pretează la "pereţii eleganţi ai unei galerii". Iar expoziţia "Pisica Pătrată" de la Galeria Mora nici nu încearcă să demonstreze asta. Alexandru Ciubotariu îşi recreează atelierul în galerie, un atelier care nu este, aşa cum credem cu toţii, eminamente în stradă. Street-artistul îşi are laboratorul său închis într-o agendă, unde desenele sînt schiţate în timp. Dar numai suprafeţele spaţiului urban pot genera acest tip de artă. Galeria nu poate decît să o documenteze. Dincolo de aceasta, expoziţia Pisicii Pătrate poate fi şi un semnal către o artă tot mai regresivă în spaţiul galeriei, o întoarcere către display-ul clasic, înrămat. Strada, în schimb, continuă să fie din ce în ce mai activă, "scăpînd" în toate direcţiile, suverană faţă de orice pretenţii normative de gust. Dar probabil că n-am putea recunoaşte, ca atare, artele străzii, distingîndu-le din noianul de semne şi de mesaje urbane, dacă ele, din cînd în cînd, n-ar fi "depeizate" în bătrînul spaţiu convenţional al unei galerii sau al unui muzeu, abia astfel fiind calificate şi promovate - propuse - ca artă.