Praf de stele

Ce poate cinema-ul, artă menită să transcrie „ce se vede” și să se agațe de scoarța lucrurilor, atunci cînd se confruntă cu focul lăuntric și nevăzut al unui personaj?

Regimul artelor şi muniţiilor

„Din exterior e comod să fim obiectivi” - interviu cu regizorul Daniel SANDU

Roxana CĂLINESCU

„Mi-am dorit să încerc să construiesc emoția pe care am simțit-o eu atunci cînd am văzut știrea, o emoție pe care o simți atunci cînd vezi o mobilizare fără precedent a unor oameni într-o situație de criză.”

Din mînă în mînă

Găsim în film o concentrare a multor teme care l-au preocupat pe autorul lui înspre finalul carierei.

Din viața marionetelor

La 30 de ani distanță de la premieră, Dubla viață a Veronicăi are alura unui clasic.

Incertitudinea evidențelor

Ideologia își croiește drum prin faliile societății că vrem, că nu vrem, iar a încerca să-i ștergi urmele (în loc să o deconstruiești) înseamnă, în definitiv, a încuraja miopia politică.

Intimitate

Film poetic cu elemente de basm, fără să aibă anvergura debutului său Cîinele japonez (2013), este în primul rînd un exercițiu de stil, o etapă coerentă și promițătoare a căutărilor formale ale autorului.

La telefon

Filmul, prea indecis între nevoia moale a unei povești care să strîngă totul laolaltă și magnetismul peisajului atotcuprinzător, ar fi avut de cîștigat dacă s-ar fi lăsat pe de-a-ntregul în voia celui de-al doilea.

Sunetul tăcerii

Regizorul Darius Marder, aflat la debut, reconstruiește aproape matematic, minimalist și fără efuziuni noua realitate a lui Ruben, pe două coordonate.

După lacrimi, furie

Nu atît trupe, stiluri, curente, cît o analiză a rasismului din perspectiva înrădăcinării sale sistemice în societatea britanică.

Starea de grație

Peliculele sale labirintice, în care te pierzi în căutarea unui fir al Ariadnei care nu ți se descoperă decît după ce s-a terminat filmul, au o fascinație anume fără să fie intimidante.

Copiii lui Sitting Bull

Ce face Zhao intră în categoria „ficțiunilor documentate”, dar chiar și așa parcă tot am rata ceva – sentimentul că astfel putem pătrunde, pe urmele camerei sale de filmat, într-o lume mai mult sau mai puțin autarhică, pe care n-am văzut-o niciodată așa.

Vis orwellian

Este în primul rînd un experiment social, un performance antropologic.

O tînără adevărată

Marele atu al acestui cinema ține de modul cît mai șters, cît mai inaparent în care înscrie aceste destine singulare în experiența mult mai largă a colectivității.

Știma apelor

Undine este clădit în ansamblu pe o estetică a minimalismului, cu o poveste de dragoste plasată perfect în modernitate, dar cu discrete accente supranaturale calate pe forța atemporală a mitului.