Zăpada care a acoperit Europa şi Statele Unite, în ultimele luni, a lovit puternic în inima celei mai la modă idei progresiste: încălzirea globală. Totuşi, să nu ne facem iluzii. Odată cu decesul „încălzirii globale“, un alt monstru mediatic ameninţă planeta: „schimbările climatice“. Din nefericire, presa europeană, dar mai ales cea americană rămîn blocate între un romantism naturist avatarian şi un tip nou de milenarism care se înţelege foarte bine cu principiile de marketing: ştirile care anunţă apocalipsa se vînd bine.

Temperatura din ultimele luni, scandalurile în care au fost implicaţi experţii care propovăduiau apocalipsa, precum şi pasul înapoi făcut de numeroşi specialişti aflaţi în mijlocul „consensului ştiinţific“ au schimbat radical modul în care o persoană informată se raportează la schimbările climatice. În ciuda faptului că datele ştiinţifice precum şi bunul-simţ arată că „nu e chiar aşa...“, media occidentală a tratat subiectul ca pe unul secundar, ba mai mult, a adus explicaţii hilare. S-a ajuns pînă acolo încît evenimente meteorologice contrare au aceeaşi cauză: încălzirea globală.

Uite ceaţa, nu e ceaţa!
Gateway Pundit a publicat recent cîteva imagini cu pagini din diferite ziare, din perioade diferite, care prezintă fenomene meteorologice opuse. În 2009, jurnaliştii de la San Francisco Chronicle informau că „Global warming causes foggy days in San Francisco“. Un alt cotidian anunţa pe 16 februarie 2010 că „Global warming causes fog-less days in San Francisco“. Să ne întoarcem la articolul din 16 iulie 2009. „The Bay Area just had its foggiest May in 50 years. And thanks to global warming, it’s about to get even foggier“. Dacă în iulie 2009 aţi aterizat pe planeta Pămînt, aţi aflat cu siguranţă că oamenii sînt îngrijoraţi din cauza unui fenomen ciudat, încălzirea globală, şi că aceasta provoacă ceva nemaivăzut, şi anume ceaţa. Evident, aţi aflat acest lucru citind San Francisco Chronicle. Dacă, în schimb, aţi ajuns pe Terra în februarie 2010 şi aţi deschis cotidianul britanic The Daily Telegraph, aţi putut afla că „Fog over San Francisco thins by a third due to climate change“. Dincolo de stupiditatea situaţiei, merită remarcată şi schimbarea de terminologie. În iulie 2009 era corect, din punct de vedere al corectitudinii politice desigur, să vorbeşti despre încălzirea globală. În februarie 2010 însă, media occidentală progresistă a adoptat sintagme noi. Ei bine da, acum avem de luptat cu schimbările climatice.
Şi totuşi, ce a produs această transformare?

„Iarnă ca asta, maică...“
Dacă „Ştirile de la ora 5“ ar avea un corespondent la Londra, probabil că acesta ar fi căutat cîteva bătrînele cărora le-ar fi pus clasica întrebare: „Mamaie, de cînd n-ai mai văzut atîta zăpadă?“. Ei bine, în această iarnă, insula britanică a înfruntat una dintre cele mai dure ierni din ultimii zeci de ani. Marea Britanie nu e un caz singular. Pentru prima dată după zeci de ani, coasta mediteraneană împărţită de Franţa şi Spania a fost sub zăpadă. Ştirea cu un tren francez blocat de zăpadă a făcut senzaţie. Temperaturile reale ce şi-au făcut de cap din decembrie pînă la mijlocul lunii martie au aruncat în derizoriu teoria încălzirii globale, în ciuda unei campanii pro-ecologiste vizibile în buletinele meteo din vechea Europă, însă în mod special în cele din Marea Britanie. De altfel, Daily Telegraph ridiculiza recent lobby-ul ecologist care a ajuns să decidă nu doar temperaturile, dar chiar şi orientarea buletinelor meteorologice. Dar atît. În rest, presa a păstrat distanţa cuvenită.

Efectele ciudate ale temperaturii din această iarnă s-au resimţit chiar şi peste Ocean, acolo unde Al Gore a fost obligat să rămînă în casă. Apariţiile în media ale fostului vice-preşedinte american au fost extrem de rare. Al Gore a ieşit puţin din casă, iar cînd a făcut-o a fost doar pentru a înlătura zăpada de pe verandă.

„Îmi vine să mă sinucid“
Sezonul rece a debutat cu un eveniment mai mult decît neplăcut pentru fanii progresişti ai încălzirii globale: scandalul Climategate. În esenţă, un hacker a reuşit să spargă serverele prestigioasei University of East England, bastionul celor care propovăduiesc apocalipsa globală. Şocul s-a datorat faptului că experţi recunoscuţi pentru ideile lor radicale admit în privat faptul că manipulează date şi că oferă publicului concluzii eronate, în mod deliberat. Scandalul a fost slab prezentat în media, însă au existat chiar cotidiene care pur şi simplu au jignit inteligenţa publicului. Pentru unii jurnalişti, problema nu era că acei experţi manipulau cu bună ştiinţă date ştiinţifice, ci hackerul, iar această tîmpenie a apărut inclusiv în presa românească. Pînă de curînd, Phil Jones era unul dintre „talibanii“ care ne explicau cum întreaga lume este în pragul colapsului. Jones afirmase chiar că cei care neagă încălzirea globală sînt la fel de vinovaţi ca şi cei care neagă Holocaustul. Ei bine, Jones a recunoscut recent că „din 1995 nu a existat nici un fel de încălzire globală“. Acum, se căieşte. „M-am gîndit să mă sinucid“ – a declarat el. Rugat să ofere datele pe care le avea, Jones susţine că le-a pierdut. Acum este acuzat de fraudă ştiinţifică şi de ascunderea unor informaţii vitale, în mod deliberat. Jones era, alături de Al Gore, unul dintre patriarhii noii religii eco.

Un adevăr incomod

V-aţi întrebat de ce absolut toate organizaţiile ecologiste sînt pro Uniunea Europeană? Toate susţin deschis politicile birocraţilor de la Bruxelles. Ei bine, grupurile de lobby ecologiste primesc anual zeci de milioane de euro. Majoritatea banilor sînt „reciclaţi“ în procesul de lobby de la Bruxelles. Sistemul funcţionează extrem de simplu: UE plăteşte grupurile ecologiste pentru ca acestea să spună exact ceea ce Bruxelles-ul vrea să audă. Să nu ne mai mirăm că maimuţoiul de extremă-stîngă, Cohn Bendit, a ajuns una dintre figurile emblematice ale Parlamentului European.

Din nefericire, dezbaterile din jurul „încălzii globale“ lipsesc cu desăvîrşire din media, fiind înlocuite în schimb cu monologuri ce anunţă apocalipsa. Printre ştirile care au ca scop impresionarea publicului se numără şi aceea că o parte din zăpada din Groenlanda (falsă, de altfel!) se topeşte. Astfel de informaţii nu sînt însă mai niciodată însoţite de un background care să explice că între secolele VII-XI, vikingii făceau acolo agricultură intensivă. Ei bine da, se chema Greenland pentru că era verde.

O altă „previziune“ sumbră este aceea că, în cîteva zeci de ani, în Marea Britanie s-ar putea cultiva viţă-de-vie. Ei bine, în anumite perioade medievale clima era mai blîndă, iar în Marea Britanie chiar se cultivau diferite soiuri de viţă-de-vie. Victoria de la Hastings s-a sărbătorit cu vin local, nu cu ceai de muşeţel. Cît despre zonele aride, care apar şi dispar în majoritatea zonelor globului, să ne amintim doar că deşertul Sahara a apărut în timpul faraonilor. Asta nu citim în presă, şi pentru că ar contraveni „consensului climatic“.

Fără îndoială, planeta cunoaşte transformări. A plăti însă şarlatani din bani publici, precum Al Gore, care anunţa în 2008 că în maxim cinci ani gheaţa de la Polul Nord se va topi, nu va însănătoşi planeta. În realitate, măsurătorile prin satelit arată că în ultimii doi ani rata de topire a gheţii la Polul Nord, fenomen ce are loc doar vara, este cea mai mică de cînd se fac măsurătorile.

Irena Sendler. Poate nu aţi auzit de ea. Catolică poloneză, a salvat aproximativ 2500 de copii din ghetoul de la Varşovia. A ţinut o listă cu toţi copiii salvaţi, pentru a-i putea înapoia părinţilor după război. În 1943 a fost arestată de Gestapo şi torturată. I-au rupt mîinile şi picioarele, însă a refuzat să predea naziştilor lista pe care o ascunsese înainte de a fi arestată. Condamnată la moarte, a fost salvată miraculos de aliaţi. „Noi, cei care salvăm copii nu facem ceva extraordinar“, povestea Irena, spre sfîrşitul vieţii. „Termenul de erou mă irită la culme. Am un singur regret, aş fi putut să fac mai mult, iar acest gînd mă va urmări pînă la sfîrşitul vieţii.“

În 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace. Distincţia a fost cîştigată de Al Gore, ceea ce demonstrează că a-ţi risca viaţa pentru a salva mii de copii e mai puţin important decît a face un film corect din punct de vedere politic.