Nu mă-nnebunesc după „maxime şi cugetări“, ba dimpotrivă, şi de cele mai multe ori socotesc că singurul loc unde merită să apară este rubrica „Din puţul gîndirii“ a colegilor de la Academia Caţavencu. De fapt, cele mai penibile sînt cele ale aşa-zişilor autori de maxime şi cugetări, ale indivizilor ălora care se screm să scoată ceva profund şi amuzant, pentru a strînge totul într-un volum deştept, nevoie mare!, dar cărora nu le ies decît nişte texte jalnice, bune cel mult de emisiunea Unda veselă. Nu înseamnă însă că nu există ziceri care să nu merite să fie citate – dar ele nu se găsesc la cei care se recomandă drept autori de aforisme. În fine, cum mă ocup de rubrica asta despre televiziune de atîţia ani, am cules de-a lungul vremii, de ici, de colo, tot felul de afirmaţii cu schepsis, legate de subiect. Unele sînt doar amuzante, altele au şi ceva profunzimi. Au fost emise în diferite contexte – sînt replici din filme, fraze din interviuri sau din articole de presă.

Iată, de exemplu, una dintre preferatele mele, spusă de David Frost (celebrul jurnalist care i-a luat interviul lui Nixon şi care apare şi ca personaj în filmul Frost/ Nixon): „Televiziunea este o invenţie care-ţi permite să fii distrat în propriul tău dormitor, de oameni pe care nu i-ai primi niciodată în casă“.

Şi arhitectul Frank Lloyd Wright s-a referit, la un moment dat, la televiziune şi a zis, în cîteva cuvinte, cam totul despre ea: „Televiziunea este gumă de mestecat pentru ochi“. După cum veţi vedea, oamenii care au într-adevăr ceva de spus nu au deloc o părere bună despre televiziune – şi asta, aş zice, pe drept cuvînt! Afirmaţia lui Frank Lloyd Wright este una dintre cele mai soft. Umberto Eco este mult mai neiertător: „Televiziunea abrutizează oamenii cultivaţi şi îi cultivă pe cei care duc o viaţă abrutizantă“. Comediantul american Fred Allen este încă şi mai dur: „Imitaţia este cea mai sinceră formă de televiziune“. Tot el spunea că „Televiziunea este triumful maşinii asupra omului“ sau că „Televiziunea este noul medium. Este numită medium pentru că nimic nu este bine făcut“.

Din Jean-Luc Godard, pe care l-am citat şi acum ceva vreme, cînd am scris despre documentarul lui Wim Wenders, am ales o observaţie simplă, dar sclipitoare: „Cînd mergem la cinema, ridicăm capul. Cînd ne uităm la televizor, îl coborîm“. Ce ar mai putea fi adăugat, în privinţa filmelor promovate de televiziuni?...


Referindu-se la televiziune, Kurt Vonnegut ne oferă o istorioară concentrată, cinică şi semnificativă: „Unul dintre puţinele lucruri bune din vremurile noastre: Dacă ai o moarte groaznică la televizor, nu ai murit în van. Ne vei fi oferit un divertisment“.

Woody Allen are o groază de ziceri care-mi plac şi pe care le citez din cînd în cînd în discuţiile cu amicii. Nu ştiu să se fi pronunţat în mod direct despre televiziune. A făcut-o, în schimb, prin ricoşeu: „Viaţa nu imită arta, ea imită televiziunea proastă“.

Scriitorul francez Gilbert Cesbron are o afirmaţie care, tradusă, îşi cam pierde din savoare, dar merge şi aşa: „Televiziunea fabrică oameni mari pentru mărunţei“. (în original – „La télévision fabrique de grands hommes pour petites gens“).

Şi, dacă tot sîntem la francezi, ar fi de citat şi André Brincourt (scriitor şi, într-o vreme, şef al suplimentului literar al ziarului Le Figaro): „Televiziunea este proastă cînd fabrică nişte cetăţeni uşor de guvernat. Este bună cînd e curajoasă şi îi face pe cetăţeni greu de guvernat“. Pascal Bruckner vorbeşte şi el despre curaj, dar al publicului: „Televizorul nu-i cere telespectatorului decît un act de curaj, unul supraomenesc, acela de a-l stinge“.

Una peste alta, cea mai tare chestie legată de televiziune mi se pare cea a lui Groucho Marx (am lăsat-o la sfîrşit, aşa cum laşi cea mai bună parte a prăjiturii): „Găsesc că televiziunea e foarte educativă. De fiecare dată cînd se aprinde televizorul, mă duc în camera cealaltă să citesc o carte“. Zic că n-ar fi rău să-i urmăm şi noi exemplul.