● Eivind Aarset, I.E., Jazzland, 2016. 

În sfîrșit, un album (art)rock de la Eivind Aarset, după cîteva materiale din al căror sound nu reieșea foarte clar că ar fi fost vorba de un chitarist. Tendința anilor recenți la Aarset a fost să se impună ca autor de jazz electro-ambiental, experimentînd cu zgomote nuanțate de chitară în timp ce stătea cu o mînă pe laptop, fără a cînta propriu-zis la instrument (mai degrabă formularea în engleză, „playing the guitar“, ar fi adecvată). Frecventul său colaborator Jan Bang ar putea fi vinovat pentru aceste tendințe, cu un rol esențial în materialele sale recente (inclusiv pe celălalt album recenzat aici, lynchianul Dream Logic).

Am mai scris și despre colaborarea lui Aarset cu Sly & Robbie și Nils Petter Molvær în acel proiect hibrid jazz-reggae-dub – alt album ce ni-l arată pe chitarist detașîndu-se de tabieturile ambientale. Albumul I.E. preceda respectiva colaborare și se prezenta deja ca un material de forță, construit cu o echipă cvasi-rock formată din percuționiștii Erland Dahlen și Wetle Holte, basistul Audun Erlien, manipulatorul digital Jan Bang, suflătorii Jan Brönnimann și Helge Sunde. În consecință, sound-ul albumului e organizat în jurul celor două roluri ritmice – tobe cît se poate de rock și o sumedenie de forme alternative de percuție asigurate de Dahlen și Holte. Cei doi construiesc sofisticate șarje, ambuscade și pulsații ce conferă materialului o intensitate ideală pentru prezentări live, atractivă pentru amatorii de rock psihedelic ori forme mai aventuroase de post- și prog-rock (în spiritul unor Godspeed You! Black Emperor ori chiar King Crimson).

Momentele de acalmie nu lipsesc, însă se conformează preceptelor post-rock, potențînd emoțiile stîrnite de acumulări sonore graduale. Fac excepție molcomele „Sakte“ și „One and the same again“ care îl reprezintă pe Eivind Aarset în expresia sa consacrat-onirică. Bune practici avant-rock introduse cîndva de Robert Fripp se pot auzi pe mai multe piese, bunăoară „Wanderlust“. Jan Bang are încă o prezență digitală puternică, adăugînd straturi de efecte și sampling ce induc unele asemănări cu Ulver (în special cu colaborările live dintre aceștia și Stian Westerhus). Cea mai ulveriană dintre piese introduce și unele porțiuni vocale, iar titlul tot de acolo pare să vină – vezi „Through clogged streets, passed rotten buildings…“.

Aceasta este direcția în care Aarset a decis că se poate face plăcut, dezvoltînd un potențial comercial mai larg decît cu experimentele minimaliste de laptop-chitară. Ar fi multe de lămurit despre rațiunile din spatele materialului și despre planurile de viitor ale chitaristului – se poate bănui o deschidere comercială și o tentativă de cucerire a comunităților prog/post-rock. Intențiile rămîn misterioase, interviurile recente cu artistul fiind obsesiv concentrate pe discuții despre echipamentele pe care le folosește – doar un tehnician de sunet ori constructor de chitări s-ar putea considera informat de pe urma lor. Sînt însă o dovadă a spiritului obsesional al unui chitarist-explorator care cercetează limitele și oportunitățile date de fiziologia instrumentului preferat. Poate avem pe acest material mai mult „cîntat la chitară“ decît în alte situații, însă miza rămîne construcția de tablouri sonore care își scaldă ascultătorul în texturi și nuanțe.

În ciuda titlului anost (o meteahnă a jazz-ului scandinav), I.E. oferă o excelentă demonstrație de jazz-rock tumultuos, cu o dinamică ce îi va surprinde pe cei care se obișnuiseră să-l consume pe Aarset ca pe un somnifer. 

Eivind Aarset Quartet vor concerta pe 5 noiembrie în Control Club în cadrul seriei de concerte Jazz Nouveau. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.