● Die Wilde Jagd, Haut, 2020.
● Of Blood and Mercury, Strangers, 2020.
Festivalurile acestui an au lăsat prin anularea lor buzunare sparte de cel puțin două părți – cumpărători de bilete și trupe. Organizatorii de evenimente, deși mai vocali pe această temă căci au canale de comunicare dedicate, au păstrat în principiu banii promițînd reportarea biletelor pentru eventuale ediții post-Apocalipsă. În disperare de cauză, trupele se folosesc de media socială pentru a oferi mini-concerte din propriile garsoniere și săli de repetiții – Live Aid a devenit Facebook Live, stadionul Wembley a devenit o fereastră pe ecranul telefonului. În preajma Paștelui, festivalul olandez Roadburn ne-a consolat cu o selecție interesantă de astfel de concerte, dar trupele care în mod strategic lansează albume cu ocazia evenimentului s-au văzut nevoite să le lanseze în gol, sperînd la facilități financiare din partea platformei de distribuție Bandcamp. Mă opresc săptămîna asta asupra a două dintre albumele respective, pe care s-au dus mai mulți bani decît vor apuca să facă, suficient de intrigante încît să stimuleze închipuirea privind felul în care ar fi fost prezentate în premieră live.
Die Wilde Jagd e proiectul producătorilor berlinezi Sebastian Philipp și Ralf Beck și una dintre ciudățeniile programului Roadburn din acest an, pentru cei care percep încă festivalul ca dedicat segmentului rock-metal (profil cu care a început în anii ʼ90). De mai bine de zece ani, caracteristica selecției muzicale pe care o oferă evenimentul nu ține de stil sau gen, ci de intensitate (psiho-senzorială și ideologică), contînd mai puțin instrumentarul care dă acel rezultat. În consecință, programul acestui an ar fi inclus jazz de improvizație (Kodian Trio), electro dansant (Boy Harsher), metal extrem stîngist (Full of Hell), o bogăție de activism feminist (Lingua Ignota) și cîteva trupe pentru care numele spune totul (LSD and the Search for God). Originea berlineză a proiectului Die Wilde Jagd ne îndeamnă să-i încadrăm în ultima categorie și n-am greși mult, dar trebuie să înțelegem că la Berlin lucrurile astea vin cu o anumită rezervare și autocontrol, nu e spectacolul de laptop-uri și extaz „alunecînd pe-o rază” cu care ne-a obișnuit Untold. În pregătirea participării la festivaluri cu public rock, albumul Haut include niște tobe live, acorduri de chitară discretă și chiar ceva voce (asta n-ar fi chiar o premieră), însă pe ansamblu avem precizia muzicii algoritmice pe care o așteptăm de la artiști-ingineri antrenați în cluburile berlineze. Mizînd pe monotonie ritualică și protocoale de precizia experimentelor farmaceutice, nemții trasează curbe sonore într-un spațiu în care porțiunile dansante sînt ecuații de sincronizare.
Of Blood and Mercury e debutul muzical al unui cuplu care a acumulat experiență separat prin trupe metal, iar acum se reinventează pentru un public pop. Ea ne-a vizitat în trecut cu proiectul doom feminist Bathsheba, el a mai avut preocupări electronice însă în contexte zgomotoase, ca membru al proiectului industrial metal Emptiness. Cu ajutorul unor colegi din scena belgiană și cu o imagine reinventată se lansează acum pe un teritoriu radical nou – o Julee Cruise cu tobe, un Ulver feminin, un Cocteau Twins la standardele de producție din 2020. E semn că revenirea serialului Twin Peaks a inspirat multă lume, iar revival-ul dream pop e încă activ, dar producția de gen s-a rarefiat suficient încît albumul să poată fi primit drept proaspăt. Cu siguranță va fi (poate prea) proaspăt pentru cei care-i cunoșteau pe protagoniști din trupele lor anterioare. E o îndrăzneală pe care scena metal mai des o pedepsește decît o răsplătește, dar se spune că pandemia vine cu mai multă înțelepciune.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
