Rome, Parlez-vous hate?, TRISOL, 2021.

 Cinder Well, No Summer, Free Dirt Records, 2021.

Recomand muzica folk ca pe șerbetul necesar pentru a reseta gustul între două feluri de mîncare. Cursurile de educație senzorială spun însă că și tacîmurile mai schimbă gustul mîncării, așa că recomand aici două albume folk care sună radical diferit, în primul rînd din pricina felului în care sînt acordate și construite chitările, ori a faptului că unul are voce masculină, iar celălalt feminină, dar să nu fim heteronormativi tocmai în muzică, spațiul cu cea mai fluidă libertate de exprimare din istorie.

Rome e proiectul lui Jérôme Reuter din Luxemburg – cetățenia îl îndreptățește să aibă în muzica sa unele poziții politice despre istorie, Spațiul Schengen, Uniunea Europeană, relația bătrînului continent cu SUA. Trăind în Italia, a conceput un album despre sacrificiul soldaților italieni în al Doilea Război Mondial, ceea ce i-a atras eticheta de fascist; în timpul înregistrărilor la The Dublin Session a cochetat cu terorismul irlandez; pe albumul Flowers from Exile a fost comunist, iar piesa de anul trecut „On Albion’s Plain” a fost interpretată drept o glorificare a Brexit-ului, poate a „Europei cu mai multe viteze”. Categorisirile astea, bazate pe recunoașterea unor cuvinte-cheie în absența capacității de a detecta ironie și asocieri semantice, au fost pînă recent apanajul algoritmilor de inteligență artificială, dar mai nou s-au impregnat în judecata umană colectivă, sentențioasă ca mod de mimare a democrației, un soi de frenologie a secolului XXI.

În consecință, noul album a fost intitulat sugestiv Parlez-vous hate? ca să mai zgîndăre și ce rămăsese nezgîndărit. Al doilea hit al albumului, „Born in the E.U.”, e o parodie ideologică la Bruce Springsteen și totodată completează un ciclu de piese dedicate condiției europene – vezi, pe materialele precedente, „A Farewell to Europe”, „Evropa Irredenta”, „Secret Sons of Europe”, „Uropia o Morte”, „Who Only Europe Knows”. (Je)Rome a colindat și consultat tot continentul, cîntă în trei limbi, iar pînă să intre în malaxorul clasificărilor social media a avut o bogată carieră de folkist agent-provocateur paneuropean. Interviurile sale trădează o afiliere stîngist-pacifistă, însă cine mai are timp de detalii... Produsele ideologice nu își pun singure etichetele, există auditori însărcinați să le aranjeze pe rafturi.

Tot de pe partea stîngă a „eșichierului politic” vine și Cinder Well, proiect al californienei Amelia Baker descoperind muzica irlandeză de cînd amicii de la Lankum au convins-o să se mute la Dublin, pînă trecea mandatul lui Trump. Acolo a compus acest album pe ulițele dintre un pub și o biserică, cu un trifoi după ureche și o doză de Guinness în buzunar. Lidera proiectului mărturisește că muzica sa e încărcată ideologic, începuturile carierei sale ținînd de scena punk anarhistă din California – care nu are totuși nimic de a face cu sound-ul proiectului de față, rezultat al interesului academic al artistei pentru folclorul european (scandinav și celtic, pe acest album). E muzică de maximă sensibilitate, cu un sound imaculat prin care auzi rămurele frîngîndu-se sub greutatea unui pițigoi și susur de ploaie prin streșini. O piesă a fost compusă într-o cabană din Alaska, alta înregistrată în biserică, altele în condiții de carantină, așadar izolarea și solitudinea sînt teme-cheie iar sound-ul este minimal, aproape lipsit de acompaniament. Vibrația cîntecului religios se întrepătrunde cu educația senzorială a naturii rurale – s-au strecurat și o baladă baptistă, și o prelucrare după „The Cuckoo”, piesa consacrată de mama folk-ului Apalașilor, Jean Ritchie.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.