● Charli XCX, Charli, Asylum Records /Atlantic Records UK, 2019. 

I go hard, I go fast, / And I never look back. / I go speedin’ on the highway, / Burn rubber, no crash / Turn the volume up in the party, / Put your hands up and dance! / Bump, bump in the rave / Go forever and ever and…“ Cuvintele lui Paul Morley, așezate la începutul unei cărți sclipitoare, Words & Music, trebuiau să răzbească pînă astăzi: „O superbă mașină sport desenată de niște îngeri diabolici apare de niciunde. Kylie o joacă pe Kylie – sau, după cum o cere rolul, încearcă să nu pară chiar ea însăși –, se urcă la volan și pornește motorul. Zgomotul lui proaspăt sună ca o muzică. Se trezește conducînd mașina pe o autostradă pustie, ornată cu niște curbe ademenitoare care par să fie proiecțiile propriului ei corp decolînd spre viitor. (…) Așezată la volanul mașinii, care are aspectul unei fantasme, ea știe că aceasta este o nouă zi, care nu va semăna cu cea dinainte și cu cea de după. Conduce din trecut înspre un viitor care îi va modela memoria într-o formă cu totul și cu totul nouă“. Nu scriu aici despre Kylie Minogue, ci despre obsesia lui Morley pentru, în cazul poveștii amintite, sinteză. Sinteză așa cum era ea văzută de acel faimos grup din Düsseldorf – „Wir fahr’n fahr’n fahr’n auf der Autobahn!“. Sinteză așa cum este ea văzută în hipercontemporaneitate de AG Cook, producătorul celui mai proaspăt album al artistei engleze Charlotte Emma Aitchison. Alias Charli XCX. „Bounce, never sleep, / Push it all on repeat / I go ­speedin’ on the highway, / Flame burning, tire screams,/ Turn the volume up in your bedroom, / Put your hands up and scream! / Boom, boom, ­lights go out, / Go forever and ever and…

Coupé-ul atletic din videoclipul piesei „Vroom Vroom“ – lansată pe un EP din 2016 produs (și) de SOPHIE; care SOPHIE, inutil, poate, să mai spun, a fost acolo cînd amintitul Cook s-a jucat ironic de-a (pop/post-)capitalismul prin curtea propriului label, PC Music – este și el pregătit să demareze către viitor: „Let’s ride, let’s ride, let’s ride, let’s ­ride! / (…) / Want to take it to the ­highway? / Come on, let’s go for a drive!“ Dar, vai, „Next Level Charli“, opener-ul celui de al treilea album Charli XCX, un upgrade al unei piese produse de AG Cook în 2015, joacă la celălalt capăt: „I go speedin’ on the highway, / Vroom vroomin’ might die, / Turn the volume up in your Prius“. Pe Charli, producătorul londonez nu accesează viitorul, ci sintetizează cîteva idei despre el venite din pop-ul contemporan. La fel ca pe Pop 2, mixtape-ul lucrat în același binom acum doi ani, Charli XCX poate fi oricine, de la Britney la Avril, de la Janet la Justin, de la Kylie (sic!) la Missy, de la Cassie la Michael. Iar la nevoie, Auto-Tune-ul ar putea să o transforme, „după cum o cere rolul“, într-o cyborg – „I’ll be your femmebot!“. Așa cum o făcea și un vocoder în „Autobahn“ ul kraftwerkian din anul de grație 1974. În fond, revoluția adusă muzicii de AG Cook, în consecința admirației sale pentru un individ la fel de remarcabil, precum Green Gartside (Scritti Politti), ar putea statua cu ușurință asta: pop-ul secolului următor va fi interșanjabil sau nu va fi deloc. 

Paul Breazu este jurnalist.