Ulver, Scary Muzak, House of Mythology, 2021.

 Blak Saagan, Se Ci Fosse La Luce Sarebbe Bellissimo, Maple Death Records, 2021.

Democratizarea artistică adusă de digitizare, pentru a îngădui să facă muzică și celor care nu-s în stare să țină un instrument în mînă, a început cu epoca sintetizatoarelor, ducînd la o frustrare sistemică a absolvenților de Conservator, dar și la mega-festivalurile de muzică stroboscopică ce ne-au năpădit. Între aceste extreme atitudinale va exista întotdeauna pionierat și experiment muzical adaptat la mijloacele prin care se produce sunetul, oricare ar fi acelea.

Cîteva fenomene culturale (și contraculturale) converg în cea mai recentă ispravă-surpriză a imprevizibilului grup norvegian Ulver, albumul Scary Muzak. Unul e sărbătoarea Halloween care a ocazionat apariția albumului; altul e sound-ul „muzak” – muzica de fundal care se aude în mall-uri, în ascensoare corporatiste sau în coloane sonore ale reclamelor radio/TV. Horror-ul mercantilizat și capitalismul neurostimulator converg așadar în esența ideologică a albumului – moartea ca vector de creștere economică, fenomen recent validat și la noi, vezi creșterea PIB pe cap de locuitor prin scăderea numărului de locuitori. (Scuze pentru divagație, mă întorc de la o înmormîntare COVID.)

Sound-ul „muzak” e o găselniță a neuroprogramării în scop comercial, creditată drept invenție a unui militar (George Owen Squire) specialist în transmisia de semnale informaționale, convertit în om de marketing și autor al primelor muzici cu funcție publicitară. În anii ʼ80 termenul căpăta nuanțe peiorative, cu referire la orice formă de muzică electronică generică sau monotonă, astfel încît azi, la ora la care Ulver folosesc termenul în titlul albumului, marca înregistrată „muzak” e pierdută în negura istoriei.

Ulver nu puteau să rateze oportunitatea de a se afilia explozivului reviriment synthwave. Detalii enciclopedice despre acest reviriment pot fi consultate în recentul documentar The Rise of the Synths narat de John Carpenter. Recuperat ca muzician la apusul carierei de regizor, Carpenter e unul din cei mai influenți compozitori de coloane sonore SF-horror și autorul original al cîtorva piese deconstruite aici. Unul dintre epigonii săi nerușinați, francezul Carpenter Brut, s-a ocupat de ingineria sonoră. Albumul începe cu prelucrări după coloana sonoră a filmului Halloween și continuă cu compoziții Ulver noi realizate în aceiași parametri stilistici sau remixate în acei parametri de Carpenter Brut – deci un festin al genului.

Cui i se pare că albumul se termină prea repede poate continua direct, fără să resimtă vreo curbă stilistică prea bruscă, cu proiectul italian Blak Saagan (venețianul Samuele Gottardello) care își trage inspirația din surse similare, dar specifice spațiului italian: coloanele sonore giallo, subtil diferite de cele compuse de Carpenter, deși tot pe sintetizatoarele anilor ʼ70 și tot pentru filme horror (și semnificativ diferite de cele consacrate în mainstream-ul epocii – Vangelis, Tangerine Dream etc.).

E tot muzică electronică lugubră, vag dansabilă și monoton ritmată, dar italienii aveau ambiția, în anii ʼ70, să aibă ceva al lor, capabil să concureze cu mărcile americane: Ford versus Ferrari, Sergio Leone versus John Houston, fumetto versus comic books, giallo versus slasher horror. În plan muzical s-a format atunci o nișă a nișei muzicilor de sintetizator, pentru care proiectul Blak Saagan încearcă un reviriment în siajul celui promovat de John Carpenter și de epigonii săi postmoderni, venind însă și cu ingrediente din direcțiile krautrock, Morricone, Kraftwerk. Poate merită menționat că, sub aspect conceptual (vezi titlurile), albumul e despre asasinarea prim-ministrului Aldo Moro de către Brigăzile Roșii italiene.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.