În româna colocvială de azi, cuvîntul bălării este destul de frecvent folosit, ca termen generic pentru lucrurile neimportante, neinteresante sau chiar supărătoare. Metafora e cît se poate de simplă: buruienile sînt considerate în genere inutile și chiar dăunătoare. Numai că nu cuvîntul buruieni a fost ales de vorbitori pentru dezvoltarea metaforică, ci sinonimul bălării: ceea ce ține de întîmplare, poate și de asocierile sonore mai expresive ale celui de-al doilea termen.
În corpusul de română actuală roTenTen16 (culeasă din web, cu mai mult de două miliarde de cuvinte), pluralul bălării apare de peste 3.000 de ori; evident, adesea cu sensul propriu. Sensul figurat este însă cel puțin la fel de prezent în texte. Ca termen peiorativ (echivalent cu „prostii”), bălării este deseori dezambiguizat printr-un adjectiv: „cititorii de idei, care or să se plictisească să vadă 20 de bălării publicitare, scrise-n vîrful tastaturii”; „Bălării politicianiste justificative”. (Toate citatele cu care ilustrez sensurile actuale ale cuvîntului sînt autentice, dar nu le-am mai indicat sursa primară, pentru că le-am preluat direct din corpusul pomenit.)
Alteori, cuvîntul intră în tiparul peiorativ prostul de Cutare; „e un tip talentat, dar s-a cam pierdut, jucînd în tot felul de bălării de scenuțe, prin emisiunile lui de prost divertisment”. Dezambiguizarea sensului se poate face și printr-o paranteză explicativă: „se va salva sub forma unui fișier executabil .exe și care îți va instala bălării (reclame) pe calculator”.
De cele mai multe ori, sensul cuvîntului se deduce pur și simplu din context: „Nu mai pot cumpăra un ziar cînd apar tot soiul de bălării în domeniul în care mă pricep”; „bucuria mea, așa cum este a tuturor celor care primesc bălării nesolicitate pe mail”.
Bălăriile sînt în genere abstracții, vorbe goale, așa că se spun și se scriu: „După cum vedeți, domnul Vlădescu a spus numai «bălării» și lucruri total neconcludente și inconsistente”; „habar n-are, nu citește mailurile, vorbește bălării”; „s-apucă să-nșire bălării”; „mi se pare că am scris numai bălării în recenzie”; „Părerea mea e că poeziile sînt mai ușor de argumentat, asta dacă știi versurile. Te apuci și scrii bălării, gen prima strofa, tralalalala, strofa a doua, bla bla bla. Și gata eseul”.
Sensul vag și depreciativ a făcut din bălării un cuvînt foarte potrivit pentru suspendarea enumerărilor. Formula şi alte bălării este înlocuitorul colocvial de ultimă oră al lui etcetera: „Blog de triatlon, MTB, înot, concursuri și alte bălării”; „grămezile peste grămezi de link-uri, trimiteri și alte bălării”.
Cuvîntul este folosit și în alte construcții, cu prepoziție: în și prin bălării, descrieri metaforice (asemănătoare cu alăturea cu drumul) ale unor deraieri, ale unor devieri de la traseul normal: „Discuțiile se duc în bălării, clarificările sînt necesare”; „dacă acordul cu FMI «îngheață», cursul leu/euro ar putea ajunge «în bălării», după cum a declarat pentru Gândul E.R., director BNR”. Luatul sau datul în sau prin bălării poate să însemne multe lucruri: de la o simplă divagație la o greșeală gravă sau la un comportamente deviant: „iar am dat-o în bălării și m-am îndepărtat de la subiect”; „unii dintre competitorii ei mult mai experimentați au mai luat-o cîte un pic, de emoție, prin bălării, dar ea nu s-a pierdut cu firea”; „Am mai dat-o și total prin bălării pe ici pe colo (și cînd zic total vreau să zic total) și m-am îmbătat grav” etc.
Nimic din sensurile recente nu a intrat încă în dicționarele noastre generale (care consemnează doar sensul propriu al cuvîntului, a cărui origine a rămas necunoscută). Chiar dicționarele de argou și limbaj familiar surprind doar o parte dintre disponibilitățile actuale ale termenului: G. Volceanov a înregistrat, în Dicționarul de argou al limbii române (2006), expresia în bălării, cu explicațiile „în altă parte”, „nu se știe unde; aiurea” și cu o specializare în argoul fotbalistic: „(despre un șut) la mare distanță de poartă”.
Bălăriile actuale sînt o metaforă destul de nouă, expresivă și amuzantă. Probabil că sensurile colocvial-argotice ale cuvîntului se vor fixa în limbă și vor intra în dicționare.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
