Beneficiile călcatului pe greblă
Dacă ne iei pe rînd și ne-ntrebi ce e de făcut cu țara noastră, o să-ți zicem că ne trebuie o domnie a legii. Dar n-o să-ți spunem treaba asta folosind un ton normal. Un mic Robespierre se va trezi în noi și va începe, la un moment dat, să strige. Pînă atunci, însă, prima frază va fi cea despre domnia legii. O s-o pronunțăm ca pe-o sentință definitivă, cu o doză de solemnitate, dar și cu ceva care ne trădează de la bun început ambivalența. De fiecare dată cînd rostim sentința, avem grijă să se-nțeleagă că nu sîntem atît de proști încît să și credem că așa ceva se va putea întîmpla vreodată la noi. Dar o s-o prezentăm în așa fel încît să înțelegi clar că, „dac-ar depinde de mine”, treaba s-ar rezolva imediat, fără probleme. Țara asta ar funcționa impecabil. Dar nu se poate, din cauza ălorlalți. O să te facem să înțelegi că lucrul ăsta nici nu va fi posibil vreodată, cîtă vreme planeta pe care locuim își va ocupa poziția actuală în Sistemul Solar. Bineînțeles, tot din cauza ălorlalți. Adică a compatrioților.
Pe măsură ce-ți explicăm că pe noi doar domnia legii ne mai scoate la liman, începe să crească și tonul discursului. Robespierre, odată trezit de auzirea cuvintelor-cheie, preia controlul. Imediat o să-ți spunem că, de fapt, domnia legii nu e suficientă. Domnule, ne trebuie legi dure, fără tocmeală. Pedepse aspre. Amenzi crunte, care să te cocoșeze. Și nici astea nu sînt suficiente. Ai furat? Ei bine, hai să-ți rupem mîna aia cu care ai furat. Să vedem dacă mai furi dup-aia. Ai făcut matrapazlîcuri? Atunci ar trebui să fii scos în piața publică și (cu puțin noroc) să ai parte de o biciuire, de niște vergi pe spinare, de o bătaie bună. Asta dacă ești băftos. Dacă nu, ar urma să fii tras în țeapă. Cu pași siguri și repezi, ajungem la execuții publice. Despre care zicem că n-ar fi rele. Unii dintre noi elimină în scurt timp și etapa proceselor de judecată. De ce să mai pierdem vremea? Ne asumăm personal restabilirea dreptății și a ordinii. Cerem să ni se dea pe mînă o mitralieră și știm noi unde să mergem să rezolvăm treburile. Dacă ne așezăm la masă și ne dai o vodcă sau o bere – sau și una, și alta, să nu meargă chelnerul de două ori la bar –, îți spunem că cea mai simplă soluție e să dai sentințele judecătorești după fața omului. E mai brunet... așa? Arată și se-mbracă într-un anume fel? Pare, după figură, că face parte dintr-o categorie care prezintă risc infracțional ridicat? Zbang! Direct, zece ani de pușcărie! N-a făcut nimic? Nu-i bai. Poate a făcut și nu știm noi. Și chiar dacă n-a făcut, are de gînd să facă ceva rău. Preventiv, nu-i strică niște ani de pușcărie. Să-și bage mințile-n cap.
Pe urmă, ajungem la mărturisiri, și-o să-ți povestim chestii de-ale noastre. O să-ți zicem că am avut la un moment dat o problemă care a trebuit rezolvată pe cale legală. Am rezolvat-o, ba cu un nepot care e notar și știe bine o doamnă judecător, ba cu un consătean care e avocat și e-nsurat cu cine trebuie, ba cu un unchi care e procuror și știe cum merg treburile în sistem. Că dacă n-ai pe cineva în sistem nu poți să faci nimic. E jale. Pentru că, la noi, trebuie să te descurci. Nu e ca la voi, prin alte țări, c-o ard și pe mă-sa dacă a făcut ceva greșit. Deși, știi ce?! Lasă-mă, c-am fost și-am văzut. Nici acolo nu e perfect. În sfîrșit... e mai bine. Dar pentru că ai cu cine. Bine, trebuie să recunoaștem că, pe-acolo, oamenii sînt și mai prostălăi, mai tolomaci, așa, și nu știu să se descurce, să improvizeze. Le zici ceva, ei aia fac. Deci ai cu cine. Aici, n-ai. La noi, toți caută să facă o-nvîrteală, o combinație, să fenteze legea. Păi, cum să meargă lucrurile, domnule? Bun, înțeleg, fac eu o învîrteală, pentru că mă descurc. Nu se vede. Ori cu învîrteala mea, ori fără, nu se dărîmă lumea. Dar, în rest, trebuie să fie o teroare a legii. Că altfel nu obții nimic.
Așa și cu instituțiile. Ce-are dacă pui un văr șef la DSP? Un consătean la Protecția Consumatorului? O nepoată la Prefectură? Un prieten descurcăreț la Consiliul Județean? Un fin de-al unui tovarăș de afaceri, șef de secție sau director la un spital? Astea-s locuri în care oamenii nu se văd, nu deranjează pe nimeni. Își fac și ei un rost. Nu poți să pui acolo niște tîmpiți de-ăia cu ochelari de cal, care văd doar litera legii. Blochezi toată activitatea. Iar dacă vreun nenorocit de-ăsta ajunge într-o poziție, nu-i problemă. Atîtea regulamente și dispoziții nou-nouțe îi dăm, dacă vrea ordine și disciplină, atîtea comisii îi trimitem, s-arate cît de profesionist e, că pleacă singurel. Trebuie să înțelegi că aici, la noi, e altfel. Noi de descurcăm între noi și facem să fie bine, pînă la urmă. Deci la alții e mai simplu. Aici e complicat. Dacă nu ești de-aici n-ai cum să înțelegi. Există o rînduială, nu poți să intri cu picioarele, că schimbi tu lucrurile. N-ai cum. Că te halește sistemul urgent. Ba chiar o pățești mai rău. Și e normal. De ce te-a mîncat undeva, să te bagi unde nu e treaba ta?
Partea proastă e, acum, cu pandemia asta. N-avem oameni. Pur și simplu, n-avem oameni. Adică ăștia ai noștri fac și ei ce pot prin instituțiile pe unde-au fost puși șefi. Dar n-ai cum să le ceri, dom’le, imposibilul. Că-s oameni și ei. Nu-s extratereștri. Cel mai nasol e că vezi persoane serioase, cu pile babane, cu cunoștințe pe unde trebuie, că au probleme mari cu boala sau chiar... Doamne ferește! Deci e foarte nasol. Că i se poate întîmpla oricăruia dintre noi. Trebuie făcut ceva urgent. Și n-ai cu cine, domnule! Că toți și-au luat tălpășița și-au plecat în străinătate. Deci au dezertat. Stai, domnule, aici, că am cheltuit să te-nvățăm carte. Și, dup-aia, tu-ți pui palma-n fund și pleci. Generațiile astea noi nu mai au patriotismul ăla sănătos, al nostru. Adică e clar că avem mare nevoie de oameni care se pricep în niște locuri. Că, uite, se-ntîmplă o nenorocire de-asta și dai din colț în colț.
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
