De vreo două luni, privesc cu ochii cît cepele epopeea Brexit-ului. Tevatura este aiuritoare. Cu adevărat, de la dramatic la penibil e mai puÈ›in de un pas. Năuceala gălăgioasă din parlamentul britanic este, pentru mine, mare admirator al democraÈ›iilor anglofone, un duÈ™ rece cu efect paralizant. Ce pot să mai zic de pigmeii primitivi de pe malurile noroioase al DîmboviÈ›ei cînd văd cum dau din colÈ› în colÈ› purtătorii legitimi ai marii tradiÈ›ii democratice din palatul de pe malul mîndru al Tamisei? Dar, în fine, să-i lăsăm puÈ›in pe-ai noÈ™tri È™i să i privim mai atent pe ceilalÈ›i.
Îmi pare rău că UK pleacă din UE. Spre deosebire de mulÈ›i europeni, eu chiar cred că Uniunea ar fi avut mare nevoie de britanici. Cît au fost membri, prezenÈ›a lor în Uniune a adus multă valoare proiectului pan-european È™i, mai mult, cred că vocea lor ar fi trebuit să fie încă mai ascultată decît a fost. ÎnÈ›eleg, de asemenea, È™i cîteva dintre motivele care i-au făcut pe cetățenii britanici să-È™i vrea È›ara reîntoarsă pe insulă. Nu împărtășesc părerea că votanÈ›ii britanici au fost păcăliÈ›i, fără să exclud, însă, că minciuna È™i demagogia a jucat un rol în referendumul lor, ca în toate consultările populare, de altfel. Pe de altă parte, nici Uniunii nu prea am ce să-i reproÈ™ez: ca să nu se întîmple Brexit-ul, vă reamintesc, UE a făcut concesii enorme cabinetului Cameron. În fine, iată-ne aici È™i acum, navigînd, cum spun britanicii, pe o mare necartografiată. În acest moment de maximă nesiguranță – cînd scriu acest articol, chiar nimeni nu poate avansa vreun scenariu probabil al Brexit-ului; dimpotrivă, mai toÈ›i politicienii È™i analiÈ™tii serioÈ™i pe care îi citesc spun în cor că nimeni nu poate È™ti acum ce va fi – văd, totuÈ™i, două aspecte îmbucurătoare.
Mai întîi, remarc unitatea UE. PoziÈ›ii comune clare în negocieri, poziÈ›ie politică fermă, fără fisură, după. AÈ™a ceva este destul de rar în Uniune astăzi. Dacă tot contabilizăm sciziunile care slăbesc Uniunea, cred că ar trebui să evidenÈ›iem È™i situaÈ›iile de front comun, care o întăresc. Brexit este, iată, una dintre aceste situaÈ›ii. Cînd Parlamentul britanic a decis, mai întîi, să respingă Acordul de Brexit negociat È™i, mai apoi, să trimită guvernul Majestății Sale să reia negocierile nu a fost surd. A auzit foarte clar că toate vocile de pe continent spun că nu mai renegociem nimic din Acord (evident, unele precizări adiÈ›ionale pot fi făcute, dar aceÈ™tia sînt termenii despărÈ›irii È™i punct). Doar că politicienii de la Londra au mizat pe ideea că politicienii de la Bruxelles/Berlin/Paris sînt slabi È™i nu se È›in de ceea ce spun. Ei bine, din cîte văd, au mizat greÈ™it.
De partea cealaltă a Canalului, remarc o majoritate politică, despre care înÈ›eleg că reflectă È™i o majoritate în societatea engleză, care se opune soluÈ›iei revanÈ™arde a unui al doilea referendum. „Leavers“ È™i „remainers“, depotrivă, figuri importante din cele două mari partide, socotesc că un al doilea referendum cu privire la Brexit nu poate fi avut în vedere. Mai întîi, că după al doilea referendum va fi greu să explici nemulÈ›umiÈ›ilor de ce nu-l È›ii È™i pe al treilea, È™i pe al patrulea etc. Ideea să repeÈ›i alegerile pînă iese „cum trebuie“ (chiar, cum trebuie?) este cu totul nesănătoasă. Al doilea argument È›ine direct de construcÈ›ia democraÈ›iei reprezentative. Poporul, întrebat fiind, a decis. Dacă politicienii nu sînt în stare să ducă la îndeplinire ce a decis poporul, nu trebuie să mergem să mai întrebăm poporul încă o dată, sperînd că se răzgîndeÈ™te È™i nu le mai dă politicienilor aceeaÈ™i misiune. De fapt, cam toate ecourile din societatea engleză la care am acces spun acelaÈ™i lucru: soluÈ›ia nu mai e la noi, poporul, ci la voi, în Parlament È™i în Guvern. Poate că poporul a greÈ™it, poate că nu – asta e filozofie de-acum înainte. Dar fapt este că Brexit-ul nu e blocat de popor, ci de politicienii de la Londra, ce par mult prea mici pentru o sarcină atît de mare. MulÈ›i europeni (cărora li se adaugă È™i o mînă de britanici europenizaÈ›i) cred că soluÈ›ia cea mai bună ar fi un al doilea referendum pe insulă. Nu mă miră. Noi, în UE, avem o tradiÈ›ie de a păcăli referendumuri care dau rezultate ce nu convin elitei politice. Stilistica, desigur, diferă: de la fenta franceză, care a trecut tot ce se respinsese într-un referendum constituÈ›ional dedus referendumului într-un tratat internaÈ›ional ce a fost adoptat de Parlament, la metoda mai brutală, românească, în care un referendum valid este pur È™i simplu ignorat de toată lumea, politicieni È™i popor, fără nici o consecință. Dar ideea că rezultatul unui referendum poate fi întors prin felurite manevre politice (inclusiv repetarea referendumului) face unanimitate aici. La britanici pare mai răspîndită ideea că un referendum, odată organizat È™i validat, se execută. Mă tem că, aÈ™a cum britanicii au mizat greÈ™it pe neseriozitatea politicienilor europeni, crezînd că vor accepta o renegociere pe care au spus de la început că o resping, È™i europenii mizează greÈ™it pe neseriozitatea britanicilor, care vor accepta să tot voteze în referendumuri pînă iese cum trebuie.
Dacă tot am deschis tema Brexit-ului, aÈ™ face în încheiere È™i o observaÈ›ie locală. Noi, românii, nu înÈ›elegem deloc ce se întîmplă la Londra. De pildă, după respingerea Acordului propus de cabinetul May cu un scor istoric, toată lumea „politico-analistă“ de la noi a dat ca sigură înlocuirea cabinetului May. Nu-mi fac un titlu de glorie, dar am fost sigur că Guvernul May va rămîne în funcÈ›ie. Acordul a fost respins de o majoritate amplă, dar heteroclită. Erau acolo È™i cei care vor un Brexit fără acord, È™i cei care socoteau că Acordul dă prea mult UE, È™i cei care nu vor Brexit deloc, È™i cei care vor Brexit, dar în alÈ›i termeni. În logica votului parlamentar britanic, susÈ›inerea unui cabinet este cu totul altceva. Conservatorii È™i micii lor aliaÈ›i nord-irlandezi au în continuare majoritatea. De asemenea, ideea răspîndită pe la noi că Brexit-ul este un puseu conservator pe care laburiÈ™tii îl resping este falsă. ÎnsuÈ™i È™eful laburiÈ™tilor, un tip de extremă stîngă, nu priveÈ™te cu ochi buni UE. Incapacitatea noastră de a citi mintea britanică nu are, din fericire, nici un efect major. Trio-ul Dăncilă-Dragnea-Vâlcov nu are Europa pe mînă, oricît de preÈ™edinÈ›i sîntem noi în zilele astea. Și asta, iarăși, e bine!