Întîmplarea face să scriu acest al doilea şi ultim text despre dl Dan Diaconescu şi OTV-ul său a doua zi după ce au apărut în presă extrase din motivarea hotărîrii judecătoreşti care l-a eliberat pe faimosul jurnalist din arestul preventiv. „Tribunalul apreciază că există date că prezumtivul grup infracţional organizat foloseşte mijloace laborioase mascate în spatele unui post de televiziune şi invocînd, pentru a da o aparenţă de legalitate activităţii infracţionale, libertatea presei, denaturînd însă sever sensul constituţional al acestui concept“ – spune, la un moment dat, sentinţa. Iar jurnaliştii care raportează despre aceasta, adaugă: „Judecătorii au mai considerat că sînt «date că există un grup infracţional organizat cu o structură bine stabilită, cu roluri foarte clare, atribuţii de conducere avînd Dan Diaconescu, liderul grupării infracţionale şi cu putere de comandă şi control asupra membrilor executanţi, Doru Pârv» avînd rol de interfaţă cu victimele, şi care exercită în mod nemijlocit infracţiuni de şantaj, iar martorele Mihaela Moise şi Diana Voiculescu avînd atribuţii de a realiza materialele cu care ceilalţi doi inculpaţi, scopul fiind de a şantaja, respectiv de a încasa foloasele ilicite în urma şantajului“. (Hotnews.ro) Prin urmare, „sînt date“!
Aşadar, natura reală a întregii tevaturi începe să iasă la suprafaţă. Avem de-a face cu un mod fraudulos de a exercita o profesiune. OTV a fost mereu acuzat că propune un jurnalism rudimentar, primitiv şi că exhibă produse inavuabile din punct de vedere cultural. Acum, iată, se apropie şi o acuzare penală în toată regula. Poate că OTV merită toate acestea. Poate că OTV este, în anumite cercuri şi pentru anumite criterii, răul cel mai mare din peisajul jurnalismului nostru, dar nu cred că putem înţelege bine derapajul OTV dacă nu vedem ansamblul.
Şantajul de presă? Se practică. Legendele urbane indică, chiar, o tradiţie („şantajul şi etajul“ lui Pamfil Şeicaru). De la bieţi paparazzi care surprind cîte o starletă giugiulindu-se cu un general şi îi cer acestuia ceva părăluţe ca să nu dea fotografiile pe prima pagină a tabloidelor, pînă la greii presei, care lucrează cu numere mari şi ţin în mînă înalte autorităţi, şantajul se exersează din greu în presa noastră. Să vă amintesc despre faimoasa conversaţie dintre dnii Macovei (ANI), Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac? Să vă amintesc şi faptul că ultimii doi continuă să presteze, sereni şi îngrijoraţi de problemele naţiei, pe posturi care trec drept respectabile în comparaţie cu OTV? Nu are rost pentru că, sînt sigur, cititorii acestui colţ de pagină nu uită asemenea episoade. În context, chestiunea respectabilităţii OTV mi se pare prost pusă. În general, presa tabloid este dispreţuită de elită, dar primită cu urale de popor. La antipod, avem presa quality, care se vinde greu şi gîfîie mereu la limita supravieţuirii, ţinînd la ştaif. Dar banii cu care prosperă OTV sau se ţine presa quality reflectă şi ei această diferenţă? Dar presa quality, la noi, se face cu bani moralmente mai curaţi decît presa tabloid de genul OTV? Sînt banii unuia care a comis o escrocherie sub forma sofisticată a unei inginerii financiare de proporţii naţionale, mai curaţi şi mai morali decît cei ai unuia care strînge-n uşă degetele unui primar de ţară pentru „plasme“ şi „televizoare“? Sînt campaniile de presă comandate şi mincinoase (admiţînd că ele există) mai dăunătoare spaţiului public, dacă se petrec la OTV, şi mai puţin dăunătoare dacă se petrec la alt post cu pretenţii mai înalte?
Cred că problema jurnalismului actual din România este aceea că nu mai are elită profesională. Orice elită profesională are două mari trăsături: prima, ştie bine tehnica meseriei, a doua, încarnează la maximum deontologia specifică. În jurnalismul nostru există succes şi eşec, există sinceritate şi ipocrizie, există chiar momente de eroism autentic, dar nu există elită profesională. Aşadar, cazul dlui Dan Diaconescu este un caz profesional şi nu un fenomen politic, chiar de-ar vrea. Domnia sa, în căutare de rating, extinde spre toate zările implicaţiile cazului său. Dacă ar putea, ar face din cazul său şi un fenomen fotbalistic şi un fenomen erotic şi un fenomen extraterestru. Să dea aparenţă politică dosarului său penal e mai uşor acum, cînd falimentează răsunător un întreg sistem de gestionare a statului, cînd partidele şi oamenii lor fac o figură jalnică pe scena publică, cînd însăşi ideea de politică miroase urît oricărui român decent. Nu cred că dl Dan Diaconescu va candida la preşedinţia României pentru că, peste un timp, mirajul candidaturii sale nu va mai face rating la OTV şi, atunci, întreaga poveste nu va mai fi interesantă pentru omul de televiziune Dan Diaconescu. Dacă va intra, totuşi, în cursa electorală, cred că va fi eliminat din primul tur de scrutin, cu un rezultat modest. Ceea ce nu face rating şi, prin urmare, nu e deloc interesant pentru dl Diaconescu. În final, reamintesc vorbele dlui Pleşu, de săptămîna trecută: în vremuri normale, despre Dan Diaconescu nu am fi ştiut nimic. Prin urmare, Dan Diaconescu nu are nici o vină că există, pregnant, în spaţiul public. El doar face rating din asta.
