Chiar așa de mare să fie diferența dintre „noi” și „ei”, la tenis?

Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Un sport la Răsărit jpeg

La Laver Cup, echipa Europei a zdrobit-o pe cea a restului Lumii cu 14-1. Chiar așa de mare să fie diferența dintre „noi” și „ei”, la tenis?

„Noi”? Adică cine „noi”? Adică „noi”, ăştia dă p-aci, am face parte din Europa cu adevărat? În ce domeniu am face parte din Europa, la kilometri de autostrăzi, la procent de vaccinaţi, la nivel de educaţie, la număr de veceuri în curte, la dinţi, la părinţi? La ce? Că nu prea îmi iese la socoteală. Nu cred că facem parte din Europa, la fel cum nu crede John McEnroe că Rusia ar face parte din Europa. Bine, la el vorbea oftica după un rezultat catastrofal al echipei Lumii al cărei căpitan este. L-ar fi văzut pe Daniil Medvedev de partea lui. Dar şi aşa ar fi fost complicat să gîdile formaţia vechiului continent, chiar şi în absenţa celor trei crai Djoko, Roger şi Nadal. Europa avea avantaj, cum se zice, încă de la cabine, căci unde se termina clasarea ultimului din echipa lui Björn Borg începea ierarhia celui mai bine poziţionat în ATP din echipa celorlalţi. Şi aşa lucrurile au stat mai bine ca niciodată pentru europeni sau, privind din altă direcţie, mai rău ca niciodată pentru toţi ceilalţi, inclusiv organizatori. Căci după 14-1 e greu să pretinzi vreo continuare imediată de mare interes a acestei originale întreceri. Noroc cu băieţii ăştia tineri care s-au luat un pic în coarne şi au mai ridicat temperatura în afara terenului. După succesul la dublu de vineri al „Lumii”, germanul Zverev i-a şoptit lui McEnroe că asta va fi ultima victorie a echipei lui. Americanul Opelka, auzind asta, ar fi replicat: „Las’ că aşa a zis şi că e nevinovat”. Bang! Apropoul e dur şi face referire la acuzaţiile de violenţă îndreptate împotriva lui Zverev, care şi-ar fi agresat fizic fosta iubită. Ăsta da meci! Cine îl va cîştiga nu e clar, dar aş miza aici pe echipa Lumii, că acolo se află şi Kyrgios, omul care trage cu vorba mai repede decît umbra sa. Că doar el i-a zis lui Wawrinka: „Îmi pare rău, amice, dar Kokkinakis (prieten cu Kyrgios – n.r.) i-a tras-o iubitei tale”. După care, sigur, s-a trecut la fapte în vestiarul unde s-a întîmplat povestea. Şi, evident, ne putem baza oricînd pe good old John. „De obicei îmi place de tine, dar acum nu pot să te sufăr”, i-a aruncat McEnroe fostului său adversar de pe teren şi actual oponent la Laver Cup, Björn Borg. Pare că nu glumea. Hai că se poate! O înjurătură, o palmă, o încăierare în plasa de la fileu şi uite-aşa decolează popularitatea competiţiei. Cui o să-i mai pese de scor?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

inundatii Spania foto x jpeg
Furtuni violente în Spania, în zone unde locuiesc mulți români. Sunt două persoane dispărute, iar oamenii sunt evacuați
Zeci de răniți, oameni evacuați și două persoane date dispărute în urma ploilor torențiale din nord-estul Spaniei. Premierul face apel la prudență extremă.
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.
droguri depistate slatina   colaj foto IJJ Olt jpeg
Surprinși cu droguri pe stradă, în Slatina, în acțiuni de patrulare. Este al doilea caz făcut public de jandarmi, în trei zile
Jandarmii din cadrul IJP Olt au raportat, duminică, 13 iulie 2025, un nou caz de tineri surprinși cu droguri asupra lor. Este al doilea caz în doar trei zile. Jandarmii se aflau în patrulare.
Noua Caledonie FOTO Getty Images
Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.
image png
Cine este Elena Simina Tănăsescu, noul președinte al CCR, fost consilier al președintelui Klaus Iohannis
Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă, la 13 iulie 2025, de Plenul Curţii Constituţionale a României, preşedintă a acestui for.
netflix  jpg
Serialul care a cucerit publicul de pe Netflix. Deși s-a lansat în 2023, a revenit în topul preferințelor din țară
Este un serial care s-a lansat cu ceva timp în urmă, însă care în ultimul timp a redevenit extrem de popular pe platforma de streaming Netflix. Atât criticii cât și fanii obișnuiți din întreaga lume s-au îndrăgostit de personajele acestei producții de succes.
575302124023416139984130915188503265381205646 ploi canicula foot pexels com realitatea net jpg
Val de caniculă și furtuni de vară în toată țara. Temperaturi de până la 38 de grade
În următoarea săptămână, România va fi bântuită de temperaturi extreme, care vor atinge 38 de grade, dar și de perioade de instabilitate atmosferică cu ploi torențiale, descărcări electrice și grindină.
Doland Trump imediat dupa tentativa de asasinat FOTO AFP jpg
Un an de la tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. Șase întrebări tulburătoare rămân fără răspuns
Pe 13 iulie 2024, Donald Trump a fost la un pas de moarte în timpul unui miting electoral desfășurat la Butler, Pennsylvania.
Terasaă la mare pe litoral  Foto Freepik com jpg
„Experimentul Litoral”: Strategia României comuniste pentru a concura cu celebrele riviere europene
„Experimentul Litoral” a fost conceput ca un proiect politic ambițios, menit să promoveze turismul de masă în România și să ofere o alternativă socialistă la faimoasele destinații de pe țărmurile Franței, Spaniei și Italiei.