„Stau de un sfert de oră aici, nu a ajuns doamna Lipan. Mai stau?“ Îi zic să mai stea încă zece minute şi să întrebe cu glas tare la poartă, la Pangratti, cine e doamna Vitoria Lipan cu oferta de cuţite şi topoare. Mi-a zis că a făcut asta, că e multă lume (era acolo figuraţia de la Surprize, Surprize) şi că, de fiecare dată cînd a strigat-o pe „doamna Vitoria Lipan cu topoarele“, multă lume a rîs în hohote. Era absolventă de Drept la o universitate particulară, cu licenţa luată la stat. De stat, a stat în total vreo jumătate de oră, cu un bon de poartă pe numele Vitoria Lipan, verişoara lui Ovidiu Lipan de la Phoenix. Aşa îi spusesem, pentru a motiva de ce mă interesează brusc un comis-voiajor care vinde topoare Borner. Inutil să precizez că luase şi bacalaureatul (firesc, din moment ce era licenţiată în Drept).  

Eu am absolvit Politehnica. Tecemeul, pentru a fi mai exact. La stat, pentru că, înainte de ’89, nu existau „particularele“. Pe vremea aia, actualii ctitori de universităţi private activau în Partid, nu îşi materializaseră încă fascinaţia (bine ascunsă pe atunci) pentru capitalism. Revin. Am terminat tecemeul cu doar trei lucruri învăţate. Unu: că inginerul nu are voie să înveţe pe de rost, că el trebuie să ştie doar în ce carte să caute. Asta ne-au spus mai toţi profesorii. Cinci ani am învăţat doar în ce cărţi să căutăm. Al doilea lucru l-am aflat de la profesorul Paşcovici, la proiectul de organe de maşini (Reductorul): de un „metric şase“ poţi spînzura un om. Nu e nevoie de un „metric opt“. Pentru umanişti: un metric şase este un şurub cu diametrul de şase milimetri. Această informaţie mi-a pus lumea în corectele sale dimensiuni, mi-a dat reper, mi-a aşezat centrul axelor într-un clasic XOY din plan. În fine, poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost că guma este cel mai bun prieten al inginerului. Nu are rost să încerci să păcăleşti cotele dacă nu îţi iese desenul de prima dată. Este mult mai eficient să ştergi şi să refaci. Să nu trişezi pentru că, în final, munceşti mai mult şi degeaba. Sincer, cu atît am rămas după cinci ani de studenţie inginerească. Întîi, să refuz învăţatul pe de rost, să caut mereu o carte, o sursă, învăţarea. Apoi, să dimensionez corect, să evit exagerarea sau minimalizarea. În fine, să admit cînd am dat greş, că de aia există guma. Cînd încerc să trişez, iese prost. Probabil, de aici mi s-a tras respectul pentru carte, precum şi o admiraţie vecină cu adulaţia păguboasă pentru cei care scriu, adică pentru „ceilalţi“, pentru „umaniştii“ de la Universitate. În fond, ce să îmi astîmpere setea de modele? Un rulment, o roată dinţată sau o trecere de degroşare? Mai degrabă o Idee, nu? În timp, admiraţia mi-a (cam) trecut. Cu excepţiile de rigoare, pe care tocmai d-aia le numesc excepţii. Întăresc regula. 

De vreo zece ani încoace, m-au dus trebile profesionale spre mai multe facultăţi de jurnalism (facultăţi umaniste, nu-i aşa?) din toată ţara. Private şi de stat. Cu mici excepţii (grupul de la Iaşi, poate), starea generală mi s-a părut mai degrabă proastă. Lipsă de interes, cultură generală pe sponci, Dan Diaconescu ca model în carieră. Nivelul de intrare este jalnic. Bacalaureaţii intră în facultate fără să ştie din limba română altceva decît cele 300 de cuvinte utilizate de agenţiile de ştiri. Între ele, de multe ori, nu se regăseşte şi prepoziţia „pe“ pe care trebuie să o folosim la acuzativ. Amici care predau în Universitate mi-au garantat că situaţiunea nu este mai grozavă nici la filologie. Pe la studii politice şi administrative – cam la fel. Am impresia că studenţii umanişti de azi tratează limba română cu acel soi de condescendenţă blazată cu care mă uit eu la un reductor.  

Sincer, habar n-am ce se-ntîmplă cu învăţămîntul umanist. Nu mă pricep, nu îmi permit să mă pronunţ (vechile mele complexe de inginer!). Am doar senzaţia că bacalaureatul tip Funeriu poate să îl ajute, dacă va fi repetat şi în anii viitori. În plus, nu cred că ar strica şi un alt fel de îndrumare din partea profesorilor. De exemplu: Ce metric trebuie să aibă o Idee pentru a spînzura de ea un om?

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.