Partidul Smer-SD, condus de Robert Fico, a obţinut cel mai mare scor (29,14%) la alegerile din Slovacia sub eticheta de social-democrat. Însă coaliţia guvernamentală i-a pus pe gînduri pe mulţi din afara şi dinăuntrul ţării. Scriitorul Michal Hvorecky scrie în SME, cel mai important ziar liberal: "Smer nu este şi nu a fost niciodată un adevărat partid de stînga. De la apariţia sa, a fost mai aproape de populism decît de social-democraţie, căreia i-a luat prin fraudă numele. Aşa cum se obişnuieşte în Slovacia, această formaţiune nu a apărut ca o consecinţă a iniţiativei cetăţeneşti, ci prin voinţa unor oameni de afaceri de mare anvergură. A devenit Ťde stînga» pe motive de marketing politic, fără să reprezinte interesele clasei mijlocii sau populare, ca să nu mai vorbim despre valorile societăţii civile. E suficient să amintim tentativele lui Robert Fico de impunere a pedepsei cu moartea, subiect asupra căruia a fost dintotdeauna de acord cu Jan Slota (şeful Partidului Naţional Slovac, extrema dreaptă, 11,76%). Sau să amintim rasismul lui latent, poziţia lui faţă de romi, menţionaţi în programul său electoral doar negativ. A tăcut cînd s-a adoptat legea împotriva discriminării. Nu susţine drepturile femeii sau ale minorităţilor sexuale. A votat împotriva legii care aproba aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană. Cu acordul său tacit, Dusan Caplovic (istoric şi arheolog), un naţionalist vulgar, propagă ura faţă de minoritatea maghiară. (...) Doar un fantezist ar fi putut să creadă că, avînd un asemenea trecut şi asemenea înclinaţii spre autoritarism şi demagogie, Fico ar putea crea un partid al stîngii moderne şi progresiste. Cînd i-a convenit, Robert Fico s-a prezentat ca social-democrat şi a vîndut gogoşi presei. Astăzi cade masca". Grupul socialist din Parlamentul european a condamnat coaliţia social-democraţilor cu extrema dreaptă şi a propus suspendarea Smer din Partidul Socialist european; domnul Martin Schulz, preşedintele grupului, şi-a exprimat neîncrederea faţă de declaraţiile de devotament faţă de valorile democratice: "E ca şi cum ai crede în promisiunea lupului că va deveni vegetarian". Coaliţia slovacă a fost condamnată de Partidul Socialist francez, de cel german, iar "în Ungaria, presa a considerat-o Ťcatastrofică» pentru ungurii din Slovacia. Cunoscut pentru atacurile sale adresate ţiganilor şi ungurilor, Jan Slota a sugerat recent ca tancurile slovace să înainteze spre Budapesta". (Le Monde, 6 iulie 2006)