● Etichetele alimentare şi sănătatea publică. Conform proiectului de reglementare asupra etichetării alimentelor, adoptat în primă lectură de către Parlamentul European, pe etichete vor fi menţionate vizibil valoarea energetică, procentul de grăsimi, de glucide şi de sare conţinute de alimentul respectiv. Eurodeputaţii au respins astfel codul de culori (verde, portocaliu şi roşu) prin care se marca cît de (ne)sănătos e fiecare produs. Acest tip de semnalizare fusese recomandat iniţial de medici şi de organizaţiile neguvernamentale care luptă împotriva unor afecţiuni precum obezitatea, cancerul şi diabetul. EU-Observer notează că parlamentarii europeni au preferat să adopte sistemul de semnalizare propus de reprezentanţii industriei agroalimentare, care au investit un miliard de euro în operaţiuni de lobby. La Stampa notează că unul dintre amendamentele adoptate interzice publicitatea menţionînd virtuţile produselor care depăşesc o anume limită în termeni de grăsimi, zahăr şi sare. Unul dintre produsele care ar putea fi afectate de această interdicţie este crema de ciocolată Nutella, mîndrie a industriei alimentare italiene. (după presseurop.eu)
● Premiul „Ibrahim“ nu se acordă. Premiul „Ibrahim“ pentru democraţie nu se acordă, pentru al doilea an consecutiv. Consultanţii care jurizează posibilii candidaţi pentru acest premiu nu au găsit nici anul acesta un premiant. Condiţiile pentru decernarea acestui premiu sînt, din cîte se pare, prea severe. Mo Ibrahim este un om de afaceri sudanez care şi-a cîştigat cea mai mare parte a averii din afaceri în domeniul telefoniei mobile. Ibrahim este iniţiatorul unui premiu pentru bună-guvernare în Africa. Pentru a încuraja practicile democratice, dar şi alternanţa la putere, el a instituit un premiu destinat liderilor politici merituoşi: e vorba de un cec iniţial de 5 milioane de dolari şi de încă o finanţare anuală de 200.000 de dolari pentru tot restul vieţii care se oferă „acelui lider african care va asigura în ţara lui securitatea, sănătatea, educaţia şi dezvoltarea economică şi care va transmite puterea în mod democratic succesorului“. Printre laureaţii acestui premiu se numără Nelson Mandela, primul preşedinte ales în mod democratic în Africa de Sud (şi care nu a mai candidat pentru un al doilea mandat); Joaquim Chissano, preşedinte al Mozambicului, ajuns la putere mai întîi ca lider al Mişcării de Eliberare, pe urmă ca învingător al unor alegeri contestate, pentru ca apoi să „paseze“ puterea unui alt lider al Mişcării de Eliberare; Festus Mogae, fost preşedinte al Botswanei, o ţară cu tradiţie democratică. Faptul că premiul nu se acordă pentru al doilea an consecutiv nu mai miră pe nimeni, dar stîrneşte îngrijorare. În mod evident, e nevoie de ceva mai mult decît un premiu pentru ca sistemele politice din cele mai multe ţări africane să evolueze. Exemplul oferit de Mo Ibrahim e necesar, dar nu suficient. (după www.infosud.org)
