Love story

26 noiembrie 2010
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

Nu-mi dau prea bine seama de ce lui Ernie Rizzo îi era dat să se confrunte cu situaţii demne de cea mai bună literatură poliţistă şi, prin urmare, a ajuns după vreo două decenii de meserie să fie socotit cel mai celebru detectiv particular al Americii. Cred că există ceva imposibil de precizat în anumiţi oameni ce atrage spre ei întîmplări neobişnuite, în vreme ce imensa majoritate trăieşte relativ anodin şi ia drept întîmplări spectaculoase coincidenţe banale sau evenimente care se întîmplă chiar oricui. Ernie Rizzo atrăgea situaţii-limită în mod natural, aşa cum magnetul atrage pilitura de fier, căci altfel nu-mi explic de ce Mary Lancaster a venit tocmai la el în birou, în acea dimineaţă.  De obicei, Ernie lăsa prima întîlnire cu noii clienţi în seama unuia dintre asistenţii săi şi se implica direct numai după ce simţea că are pe masă un caz special, cu bun potenţial mediatic, cum ar fi cazurile care implicau celebrităţi sau cele în care desfăşurarea operaţiunilor specifice meseriei sale va scoate la iveală fapte atractive pentru marele public. Atunci, Ernie era irezistibil: se deghiza, orchestra adevărate intrigi, provoca fără să fie văzut, îşi plasa, cu unic talent, resursele în cele mai discrete locuri, pentru a obţine informaţii despre cele mai discrete întîmplări. Totuşi, în acea zi, fără să aibă habar cine este Mary Lancaster, a decis să o primească chiar el.  

Mary era o femeie trecută binişor de 40 de ani şi – după cum va afla Ernie în chiar primele minute ale conversaţiei – binişor căsătorită – soţul ei, Joseph Lancaster III, deţinea un fond de investiţii cu portofoliu de miliarde de dolari. Respectînd constrîngerile acestui spaţiu tipografic, voi trece peste motivaţii şi merg direct la subiect: Mary vroia să-l omoare. I-a spus lui Ernie, exasperată, că angajase deja doi ucigaşi să-i facă soţului de petrecanie, dar amîndoi, în două împrejurări diferite, rataseră. Fie erau idioţi, ceea ce Mary credea, fie Dumnezeu îl iubea pe Joseph Lancaster III, ceea ce Ernie începuse să creadă după ce Mary îi povestise pe larg cum ucigaşii dăduseră greş. Acum, Mary era dispusă să-i ofere lui Ernie o sumă enormă în schimbul ducerii la bun sfîrşit a crimei. Ştia că cineva ca Ernie nu poate rata aşa ceva. Imediat ce Mary a ieşit din biroul lui după ce l-a anunţat, decisă, că îi dă 24 de ore să se gîndească la propunerea ei, Ernie ştia că nu putea accepta oferta, dar se gîndea serios la ce trebuie să facă. Dacă refuza şi uita că întîlnirea a avut loc, va citi curînd în ziare că marele financiar Joseph Lancaster III a fost ucis, perspectivă care îl neliniştea, deopotrivă din considerente morale şi legale. Dacă se ducea la Poliţie şi spunea ce anume vrea Mary Lancaster de la el, îşi periclita serios viitoarea clientelă, pentru că cei care merg la detectivul particular nu ar vrea să ştie că, la o adică, acesta dă fuga la Poliţie şi spune tot. Aşadar, Ernie a decis să-l sune pe vechiul său prieten de la FBI, şi să-i spună aşa: „Bătrîne, mîine seară, la ora… mă voi întîlni cu o doamnă la restaurantul… şi voi avea cu ea o conversaţie care ar putea fi extrem de interesantă pentru tine. Dacă eşti pe acolo, tu sau măcar aparatele tale, vei afla ceva şi, de acolo înainte, faci ce crezi“. A doua zi, la cină, Ernie a rugat-o pe Mary să reia povestea şi, după ce a auzit încă o dată ceea ce auzise cu o zi înainte, a refuzat oferta şi a plecat acasă. A doua zi, Mary a fost arestată şi Joseph Lancaster III a aflat, şocat, că soţia lui umbla de un timp să-l omoare şi nu reuşea. Evident, a divorţat imediat. Evident, Mary a încasat vreo şapte ani de închisoare.  

Anii au trecut şi, la un moment dat, Ernie primeşte la birou o scrisoare semnată de Joseph Lancaster III. Iată fragmentul cel mai interesant: „Ştiu că sună bizar, dar am o mare rugăminte la dumneavoastră. Peste o lună, Mary iese din închisoare. Trebuie să vă spun că, după ce am aflat ce a vrut să-mi facă, am decis să nu mai am absolut nici o legătură cu ea şi, cînd am aflat că a mers la închisoare, m-am bucurat. În timp însă, am realizat cît de singur am rămas. Mi-a fost imposibil să-mi refac cumva viaţa. Cam după trei ani, de Crăciun, am primit de la ea o felicitare. Cîteva urări reci, şi atît. Dar acel Crăciun însingurat, felicitarea ei şi o excelentă predică a pastorului despre iertare şi dragoste m-au făcut să-i răspund. Nu o puteam ierta, dar nici nu puteam uita că cele mai fericite momente din viaţa mea, acum tristă, le-am trăit cu Mary. Şi uite-aşa, din răspuns în răspuns, după un an, am ajuns să o vizitez la închisoare. Poate că e ciudat, dar ceva s-a reînfiripat între noi. Am ajuns să ne scriem tot mai des şi eu să o vizitez cu regularitate. Nu o să lungesc vorba. Am decis, împreună cu Mary, că a doua zi după ce iese din închisoare ne recăsătorim. Eu unul nu pot fără ea şi, sînt absolut sigur, nici ea fără mine. Cum ştiu ce mult bine ne-aţi făcut prin atitudinea dumneavoastră, vă cer, domnule Rizzo, să fiţi naşul recăsătoririi noastre.“ 

P.S. Ernie Rizzo mi-a spus, mulţi ani mai tîrziu, că această poveste a devenit scenariu pentru un film care a avut un frumos succes. N-am găsit niciodată filmul şi nici nu ştiu dacă, măcar, e aşa. Dar, dacă nu e aşa, dacă nimic din ceea ce am aflat de la dragul meu prieten nu e adevărat, este atît de mult omenesc în această poveste, încît eu sînt absolut sigur că s-a întîmplat.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.