Domnul Stroe, căci are un nume ministrul Sportului, să-l spunem, că pe al predecesorului l-am uitat deja, descoperă, ca un nou-născut, că sportul românesc a fost condus, înaintea domniei-sale, de incompetenţi. N-o zice chiar aşa, dar asta se înţelege cînd, întrebat de ziariştii Gazetei Sporturilor despre suma atrasă de MTS din fonduri europene, exprimă o excitare exultantă: „Zero! Zero! Zero!“. Un fel de „Tora! Tora! Tora!“. Să atacăm, să scufundăm, să triumfăm! Iată că a venit ziua dreptăţii! De acum sportul românesc o va duce pe roze. Şi din spinii lor îşi va face o nouă coroană.

Ca orice om politic pus în fruntea unui domeniu tehnic, dl Stroe se pricepe foarte bine la a înfiera trecutul şi la a se lăsa strivit de greaua moştenire. Nu că lucrurile n-ar sta aşa. E chiar mai rău. Şi a identifica o sursă de venit pentru un sport pauper e lăudabil, deşi e la mintea oricui că banii europeni stau ca poamele-n copaci, dar cine să întindă mîna să le culeagă? Eu! răspunde –ministrul. Să vedem, zicem noi, care suflăm şi într-un gheţar după ce am văzut ce poame au pus partidele de la guvenare în fruntea sportului de-a lungul vremurilor. Deocamdată acestea nu sînt decît vorbe. Inclusiv acelea despre sancţionarea financiară a federaţiilor care produc mai mulţi dopaţi la hectar decît roade livezile lui Miciurin. La fapte, şeful Sportului stă aşa: a alocat mai puţini bani, în an olimpic, celor de la canotaj (care duc principalele speranţe la medalii), ceea ce a făcut-o pe Elisabeta Lipă să afirme că astfel i se ia o piatră de pe suflet, aceea a obligaţiei de a recolta podiumuri. Adică să ne punem pofta-n cui.

În rest, va fi cald şi bine în Japonia. Cred că mulţi abia aşteaptă să treacă acest moment de care se tem mai rău ca de Judecata de Apoi. Ar vrea să închidă ochii şi să-i mai deschidă cîndva la jumătatea următorului ciclu olimpic, departe de Tokyo şi încă departe de Paris, în coconul nostru călduţ, cu salariile plătite indiferent de orice, cu micile sau marile învîrteli, cu vorbe cosmice şi rezultate microscopice, dar cui îi pasă?! Sigur, pînă atunci vom fi plini de bani europeni. Iar ministrul Sportului va triumfa: „V-am zis eu!“. Totul e, sigur, să mai fie ministrul Sportului. Şi, mai ales, să mai avem sport.