Grevă generală de-o zi în Hong Kong: sute de mii de oameni au participat la proteste de stradă, paralizînd circulația în metropolă – aproape 12 milioane de oameni au fost afectați, într-un fel sau altul, de aceste manifestații. Protestele de luni, pe alocuri violente, sînt doar cel mai recent episod dintr-un lung șir care a început acum două luni. Flăcăruia care a aprins această mișcare ce pare de neoprit a fost decizia guvernului local de a adopta o lege care ar permite extrădarea în China continentală. Proiectul îi va face pe cetățenii din Hong Kong vulnerabili în fața autorităților chineze, din motive politice sau în funcție de interese de afaceri. Și, oricum, va submina sistemul juridic semiautonom al regiunii. În 1997, atunci cînd Marea Britanie a renunțat la această colonie, înapoind-o Chinei, Hong Kong-ului i s-a garantat dreptul de a-și păstra sistemul judiciar și administrativ timp de 50 de ani, după principiul „o țară, două sisteme“. Însă, de cîțiva ani, Partidul Comunist Chinez forțează modificări ale legilor pentru a alinia insula autonomă la sistemul chinez. Criza politică declanșată de o serie de manifestații gigantice a obligat guvernul local să amîne și, în cele din urmă, să suspende pe termen nedeterminat inițiativa legislativă contestată. Însă protestatarii cer mai mult: abandonarea definitivă a legii, demisia guvernului local și menținerea statutului special al teritoriului. În ciuda presiunii, guvernul nu a cedat: legea cu privire la extrădare plutește în aer, putînd fi adoptată în orice moment. Sub incidența ei ar putea să cadă inclusiv cîteva sute de protestatari arestați la manifestații – unii dintre ei riscă pînă la zece ani de închisoare; guvernul de la Beijing și-a anunțat sprijinul necondiționat pentru guvernul lui Carrie Lam; în fine, nu s-a făcut nici un pas înapoi în ceea ce privește reformele – dimpotrivă, guvernul chinez a transmis că e dispus să trimită armata pentru a restabili ordinea în teritoriu.

Pe fondul acestui dialog al surzilor și al muților (Carrie Lam nu vorbește prea mult) era de așteptat ca protestele să se intensifice. Unele grupări radicale contestă pînă și apartenența teritoriului la China și cer „eliberarea“ Hong Kong-ului de sub dominația Beijingului. În luna iunie, în ajunul summit-ului G20 de la Osaka, unii protestatari au luat cu asalt consulate străine din Hong Kong. Cum în cadrul acestui summit era programată și o întîlnire bilaterală între președintele Chinei, Xi Jinping, și președintele SUA, Donald Trump, ei au încercat să transmită un mesaj comunității internaționale purtînd tricouri albe inscripționate cu sloganul „Eliberați Hong Kong-ul!“ și pancarte pe care era scris: „Hong Kong – liber de colonizarea Chinei“.

Hong Kong se bucură în continuare de o oarecare autonomie față de China, însă influența Beijingului e tot mai puternică. Dacă, acum vreo zece ani, unii încă își puneau speranța în democrație – inclusiv prin adoptarea sufragiului universal și liber –, guvernul central a amendat numeroase legi și și-a subordonat instituțiile, impunînd oameni de la centru. Dacă, la momentul restituirii acestui teritoriu, în 1997, China a promis că-l va păstra „neschimbat“ pînă în 2047, oamenii se tem acum de o integrare forțată a teritoriului, de o recolonizare. Chiar dacă Hong Kong a reușit performanțe din punct de vedere economic, rămînînd un nod comercial important în regiune și un centru al finanțelor globale, disparitățile sociale au crescut simțitor. Costurile foarte mari de locuire, în primul rînd, produc frustrări enorme – mai ales în rîndul tinerilor. Acestea se adaugă sentimentului de nesiguranță și de neputință politică – de unde și mobilizarea masivă. Greu de crezut că acest val al contestării va putea fi oprit chiar și cedînd celor trei principale revendicări. Greu de crezut că Beijingul va accepta măcar una dintre ele. Deocamdată, guvernul central încearcă să relativizeze amploarea fenomenului contestatar și mai ales să reducă scurgerea de informații despre proteste în restul teritoriului. Însă nu va putea face acest lucru pe termen lung. Pe măsură ce crește violența protestelor, autoritățile vor recurge probabil la și mai multă violență. Europa, preocupată de propriile-i probleme politice, se uită în altă parte. În vreme ce Donald Trump – aflat în plin război comercial cu China – se ascunde în spatele neamestecului în treburile interne.