România n-are cine știe ce probleme și atunci își mai omoară plictiseala cu tot felul de discuții în care cetățeni fără o miză directă exprimă opinii adesea nedocumentate, dar foarte ferme. Asta ar putea fi o primă observație a unui străin aterizat de cîteva ore la Otopeni și pus în fața unei selecții reprezentative din dezbaterea publică românească.

Nu poate fi altă explicație pentru pasiunea cu care politicieni români se trezesc la intervale regulate fluturînd steagul pericolului LGBTQ sub diverse forme, care mai de care mai ridicolă. De la avertismente directe și pînă emiterea de definiții stranii care leagă cumva viața intimă de patriotism sau de apartenența la națiunea română, curcubeul negativ al conservatorismului românesc nu ratează nici o ocazie de afirmare. 

În viziunea conservatorului valah, să fii român înseamnă să fii heterosexual, căsătorit, creștin practicant și, eventual, bărbat. Sigur, libertatea de opinie e sfîntă și trebuie respectată, însă e greu să nu observi că, ghinion, nu toți românii sînt heterosexuali, milioane dintre ei trăiesc în parteneriate nerecunoscute de stat care produc copii, dar nu și familii „tradiționale”, și cei mai mulți dintre ei dau pe la biserică mai rar decît dă biserica pe la ei.

Apoi e greu să nu observi ipocrizia care însoțește aceste luări de poziție. Sînt, probabil, printre conservatorii români și unii care trăiesc după propriile principii, egali cu sine și cu sufletul împăcat. Cei pe care i-am cunoscut eu nu prea sînt așa, dar cercul meu de cunoștințe nu e cercetare sociologică. Ajută însă o privire mai atentă către politicienii care promovează astfel de valori. Dacă vi se pare că pentru vreunul dintre ei smerenia, preocuparea pentru aproapele său și o viață spirituală intensă sînt chestiuni care îi definesc, atunci probabil ne uităm la politicieni diferiți.

Oportunismul ăsta retoric produce însă efecte. Pozînd din cînd în cînd cu crucea între maxilare, conservatorul valah împrăștie iresponsabil toxine în spațiul public. Alimentează discursuri false care creează falii reale. Ura care începe să domine rețelele sociale are multe explicații, dar încurajarea din partea politicienilor este una dintre cele plauzibile.

Se creează, astfel, platforme din pericole inventate și, din vîrful lor, aceiași politicieni avansează o agendă care să îi ridice și mai sus. Să nu ne iluzionăm – războiul cultural face victime reale. Așa am ajuns să avem medici care, în numele „conștiinței”, refuză asistența medicală celor care o solicită. E vorba, evident, de avorturi, iar conservatorul valah ignoră convenabil faptul că primul conservator al țării a fost Ceaușescu.

E o bizarerie românească faptul că avem o stîngă schizoidă care la Bruxelles e europeană, iar la Brăila aproape de extremă dreapta. Cît despre liberalismul conservator e cumva o minune a fizicii că nu produce rupturi în spațiu/timp ori de cîte ori e invocat.

Sigur că România are probleme. Și-s mari. Poate nu așa de mari ca ale Ucrainei, nu așa de penibile ca ale Ungariei și nu enunțate în alfabet chirilic ca ale Bulgariei. Dar are. Iar promovarea discursului conservator de import (sînt suficiente dovezi) e una dintre cele mai reușite tactici de evaziune folosite în politica și în viața publică românească.

De ce să vorbești despre sărăcie cînd poți vorbi despre LGBTQ, de ce să vorbești despre libertate cînd practicarea ei te sperie, de ce să fii pragmatic cînd poți să nu fii? De ce să nu identifici dușmani imaginari dacă ei ajută la profituri reale?

Problema cu adevărul din viața publică românească nu e că el este negat, ci că între atîtea minciuni devine din ce în ce mai greu de identificat. Iar adevărul simplu e că mica și relativ liniștita comunitate gay din România nu vrea să preia puterea și să fure suflete de creștini. Alt adevăr e că milioanele de oameni care nu au trecut pe la primărie, dar trăiesc totuși în cupluri (heterosexual-banale) ar merita mai mult decît limitarea unor drepturi firești. Și mai e și adevărul că viața spirituală a românilor e mai complexă și mai interersantă decît ar vrea să recunoască cine știe ce deputat de Bistrița speriat că suferă creștinii într-o țară covîrșitor creștină. Sînt unii care meditează, alții care îl caută pe Dumnezeu și îl găsesc în artă sau unii care reușesc fabuloasa perfomanță să nu caute nici un arhitect al universului și să trăiască totuși vieți decente, ce pot fi lesne invidiate pentru echilibru și sens.

Ne vine foarte greu să acceptăm că sîntem tot mai diferiți, și asta nu e un lucru rău. Accesul la propria libertate vine, cum spun teoreticienii dreptei, la pachet cu responsabilitatea. Or, cînd te temi de libertatea altuia și nu ești în stare să o negociezi, cu tine însuți în primul rînd, asta e, în cel mai bun caz, o dovadă de neînțelegere și, în cel mai rău, de prostie militantă.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ