Pelerinaj la mormîntul lui Homer
Situată în mijlocul Cycladelor, între Santorini şi Mikonos, insula Ios este mai mică şi mai puţin faimoasă în galaxia turismului de masă. În cursul lunii iulie o invadează în special tinerii. Ei vin pentru plaje şi discoteci, cheltuiesc cît mai puţin încercînd să se distreze cît mai mult. În luna august îşi face apariţia pe insulă o clientelă mai selectă, care îşi lasă banii în restaurante mai pretenţioase şi cumpără bijuterii din buticurile diseminate în labirintul de străduţe de la Chora. Acesta este numele principalei localităţi de pe insulă, chintesenţă a farmecului mediteranean al Cycladelor. Agăţate ciorchine de o colină stîncoasă, toate casele sînt albe, chiar şi cele mai recente. Albul contrastează cu albastrul ferestrelor, al uşilor şi al obloanelor, precum şi cu cupolele bisericilor şi ale schiturilor.
În ghidul oferit gratuit de oficiul de turism se precizează că pe insula Ios există 365 de biserici şi capele. De ce 365 şi nu mai multe sau mai puţine nu am reuşit să aflu, dar cifra este plauzibilă. Locuitorii acestei insule aride, fără rîuri şi fără păduri, au presărat-o cu edificii religioase, mai toate minuscule, ca şi cum ar fi vrut să compenseze cu aceste ofrande aduse lui Dumnezeu lipsa de bogăţii naturale. Înainte de a deveni un paradis turistic şi de a-şi dezvolta excesiv reţeaua de hoteluri, de restaurante şi de piscine, Ios s-a ilustrat mai degrabă prin arta de a supravieţui.
Impresionante rămîn, în acest sens, urmele unor munci demne de Hercule. Pentru a-şi stabiliza terenurile în pantă, pentru a lupta cu vîntul şi mai ales pentru a crea terase susceptibile să fie cultivate cu măslini şi poate şi cu legume, mai multe generaţii de iosieni au construit sute de kilometri de îngrădituri din piatră. Nu prea înalte, atît cît să le poată sări caprele, aceste ziduri, unele abandonate şi desfigurate de vînt, altele încă funcţionale, vorbesc despre un efort titanic. Pietrele n-au fost aduse niciodată de foarte departe, dar cei care le-au aşezat unele peste altele pentru a crea un fel de artere vitale pe insulă, şi pentru a delimita fără îndoială proprietăţi, merită toată admiraţia.
Ca şi celelalte insule din Cyclade, Ios evocă originile civilizaţiei europene precum şi contradicţiile ei. Şi pe aici, ca şi pe alte insule, au trecut în decurs de trei mii de ani toţi cuceritorii din spaţiul Mediteranei. Ios nu se poate lăuda cu multe edificii antice, cu excepţia unui apeduct roman. Dar zeii sînt prezenţi pe insulă, şi tot ei i-au făcut poate cel mai mare cadou acestui promontoriu stîn-cos de numai 17 kilometri lungime care iese cu un fel de semeţie din mare. Potrivit legendei, pe această insulă se află mormîntul lui Homer.
Mai sînt şi alte insule, s-ar părea, care pretind acest lucru, după cum mai multe oraşe greceşti îşi dispută dreptul de a figura în manualele de istorie ca fiind locul în care s-a născut Homer. În ce priveşte locul morţii sale, Ios pare să aibă însă întîietate. Aristotel însuşi o afirmă, or, a-l contrazice pe Aristotel sună ca o blasfemie.
În după-amiaza cînd m-am dus să văd şi eu mormîntul lui Homer, zeii erau de faţă. Vîntul bătea cu putere, dar în rafale, avînd probabil un mesaj de transmis prin periodicitatea lor. Poate că vînturile care bat în arhipelagul Cycladelor sînt un fel de alfabet Morse al preistoriei, inventat chiar de zei, şi fac eforturi disperate să ne transmită nişte poveşti, nişte emoţii.
De la Chora şi pînă la colina unde i s-a rezervat un mormînt celui care a inventat literatura europeană se fac cam 30 sau 40 de minute cu maşina. Un drum numai din serpentine care urcă şi coboară într-un peisaj cîteodată lunar, dar acompaniat mereu de prezenţa mării. Cei care ajung la mormîntul lui Homer nu au altceva să-i ofere ca ofrandă decît tot nişte pietre. Pentru că şi mormîntul său este un fel de improvizaţie din pietre, de departe poate fi uşor confundat cu o stînă. O placă purtînd cîteva inscripţii şi un basorelief stîngaci reprezen-tînd chipul lui Homer sînt singurele elemente care contrastează cu decorul din pietre. Zeci de mici piramide sau coloane din piatră clădite în jurul mormîntului de diverşi pelerini conferă un aer de stranietate locului.
De la mormîntul lui Homer (spun acum acest lucru cu convingere, autorul Iliadei şi al Odiseei nu-şi poate avea locul de veci decît acolo) se vede marea şi cîteva insule la orizont (printre care Naxos). Iar în partea opusă mării peisajul este vibrat de jocul colinelor, nu tocmai golaşe pentru că viaţa se agaţă cu disperare de ele sub formă de ierburi şi arbuşti.
Pe data de 23 iulie, cînd am urcat eu la mormîntul lui Homer, mai erau acolo şi cîteva sute de capre. O turmă pestriţă cu animale de o frumuseţe tulburătoare, parcă venind direct din miturile antice, din poveştile barzilor şi aezilor. Concertul tălăngilor rima cu cel al vîntului. Rareori am avut sentimentul că poezia se poate atinge cu mîna, că poate fi captată de piele sub formă de arşiţă sau de urechi sub formă de behăit de capră.
Probabil că tot ele, caprele, sînt şi vizitatorii cei mai frecvenţi ai lui Homer, acolo, în acel punct pierdut din nordul insulei Ios, unde legenda i a atribuit primului poet al lumii europene un mormînt. Iliada are 15.337 de versuri, iar Odiseea are 12.109. M-am întrebat dacă pe acea colină aparent modestă, dar doldora de simboluri aş fi avut răbdarea să număr întîi 15.337 de pietre şi apoi 12.109 de pietre pentru a mă deda unui fel de exerciţiu de răbdare şi memorie. Homer, poetul orb şi analfabet, rămîne o enigmă a fundamentelor culturii europene. Ce importanţă are dacă el a existat cu adevărat sau nu, dacă epopeile care ne-au structurat percepţia culturală sînt o operă colectivă sau una individuală? Homer posedă un mormînt, mormîntul său este poezia, deci există.
Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.
