Rămășițele prieteniilor care au existat cîndva

Publicat în Dilema Veche nr. 838 din 12 - 18 martie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

Îmi amintesc cît de simplu era în copilărie să-ți faci prieteni, cel puțin pentru cei din generația mea  – ieșeai pe-afară, de obicei în parcarea meschină din spatele blocului, cu cine se nimerea, la o adică săreai elasticul și cu Florentina „grasa“, te dădeai cu rotilele și cu Nicoleta de la scara B, chiar dacă la început ziceai despre ea că era o sclifosită, dar după ce făceați schimb de ciunga, parcă ți se părea fată de gașcă, te împrieteneai și cu Remus, țiganul, și făceați concurs care scuipă mai departe, împărțea cu tine semințele. La „fața“ sau la „rațele și vînătorii“ se băgau toți copiii, la fel și la fotbal, băieții nu țineau cont care de pe unde e, că ăla e sărac, ăla e corigent la mate, că pe ăla îl bate tac-su. La Cluj, în vacanțe, eram la fel de prietenă și cu Andreea „românească“, și cu Andreea „ungurească“, deși ultima nu lega mai mult de trei cuvinte în limba română, nu făceam vreo diferență. Îți aduceai acasă toate haimanalele, mergeai și tu pe la casele lor, de intelectuali, de snobi, de securiști, de muncitori în fabrică, de mame și bunici demente, de tați abuzivi. Prietenia se înfiripa din orice și nu ținea cont de nimic. Se spune că prietenii din copilărie rămîn prieteni pe viață. Îi țin bine minte pe mulți, uneori mi-e dor de copiii de atunci, însă n-am ținut legătura cu nici unul. Mă întreb ce s-o fi ales de ei. Prietena mea cea mai bună din clasele mici locuiește la cîteva străzi distanță, tot pe Calea Moșilor, în același bloc al copilăriei noastre. Cred că o singură dată în atîția ani ne-am întîlnit întîmplător, nici măcar în cartier, la coadă la Mega, de pildă, ci la o lansare de carte, am făcut schimb de numere de telefon și ne-am promis să ieșim la o cafea. Eu n-am sunat, n-a sunat nici ea, probabil că fiecare a avut o reținere – oare ce mai avem de împărțit una cu cealaltă, doi oameni adulți și străini, pentru care lumea păpușilor gen Barbie cu conduri din dopuri de la sticle de lapte a dispărut pentru totdeauna? Cum ne-am mai putea regăsi una în cealaltă din moment ce toate reperele prieteniei noastre nu mai există?

Îmi amintesc că și prin liceu îmi făceam prieteni cu ușurință prin găștile de rockeri, de punkiști, de hippioți, îți spunea nu știu cine că-i place un album, făceați schimb de casete piratate, cumpărate de la tarabă din Piața Romană, era deja „tovarășul“ tău. Era suficientă o singură afinitate de muzică, de modă, de viață ca să fii alături de omul ăla forever, vorbeați cu orele la telefon (fix), țipa mama din cealaltă cameră să închizi că o să-i vină o avere factura, nu-ți păsa, tot o dădeai mai departe cu muzica, cu amorurile, plănuiai următoarea plecare la munte. În gașcă, te „anturai“, „fraternizai“, te cuplai. Te părăsea, te cuplai cu altul din gașcă, ăla vechi se oftica, dar se cupla cu prietena ta cea mai bună, erau permutări, apoi migrații spre alte găști care se uneau, aveai mereu senzația că trăiești într-o mare familie de prieteni cu care oricînd vei avea ce discuta, ce împărtăși. Toate aceste încrengături ale prieteniei erau atît de eterogene, n-aveai nimic în comun cu nimeni, de fapt, dar totul era „la comun“ – banii, alcoolul, hainele, țigările, casetofonul, starea de bine, vibe-ul, cum s-ar spune astăzi. Asistai imun la primele beții ale unora, băieții își țineau iubitele de păr ca să vomite pe plajă, la ore mici, împărțeai ultima conservă de pateu de ficat, poșteai țigările, mințeai părinți străini – da, Maria e la mine, învățăm pentru Bac! –, iar Maria era la 200 de kilometri distanță, la mare, cu un gagiu. Și în studenție era cam la fel. Deși apăreau ambiții, rivalități, tot se ieșea în grup, tot aveai toleranță la tot soiul de „specimene“ pe care astăzi le-ai respinge, îl acceptai și pe ciudatul care căra după el, în geantă, toate volumele lui Proust, te entuziasmai să vezi alături de alt ciudat toate filmele lui Pasolini cap-coadă, te îngrijora fata serafică și veșnic depresivă care vorbea numai despre „stigmatul morții“, îi suportai pe toți, cu toate stîngăciile și mojiciile lor.

La începutul acestui an m-am întîlnit cu vechea gașcă, de fapt cu o mică parte din ea. De obicei, cînd se întîmplă un astfel de eveniment, cum sînt și întîlnirile de tipul „20 de ani de la terminarea liceului“, niciodată nu e inițiativa ta, îi lași pe alții să „organizeze“. În cazul nostru, a fost ideea unei prietene care nu locuiește în București, a venit aici într-o mică vacanță și a reușit să ne adune. Prima senzație, cea mai stranie, a fost că timpul n-a trecut de fapt deloc peste noi – era o regăsire identică cu aceea de pe vremuri, ne activam automat aceleași legături care odinioară ne țineau laolaltă. Aveam aceleași reacții, spuneam aceleași glume, începeam cu toții să funcționăm la fel, ca într-un organism pluricelular. Constatam cît de bine arătam unii și alții, că nu avem încă burți revărsate, că tenul e încă ferm, că avem, de fapt, în fața noastră imaginea completă a omului, prietenului de odinioară. Și ne gratulam pentru asta. De fapt, ne oglindeam unii într‑alții, ca să anulăm cei 20 de ani care au trecut. Regăseam amintirile comune, le reluam și le îmbogățeam din perspective diferite, ca să autentificăm relația dintre noi. Întîlnirea noastră s-a prelungit pînă tîrziu în noapte, ne-am mutat ca pe vremuri din crîșmă în crîșmă, păream inepuizabili, pînă la urmă am eșuat pe băncile din Cișmigiu unde am picurat cîțiva stropi din sticla de Jäger, comună, exact ca pe timpuri, doar că atunci băutura era una mult mai dubioasă, în memoria unuia dintre prieteni care nu mai e printre noi. Am oftat, am fost cu toții triști, dar am trecut și peste acel moment. Ne-am despărțit îmbrățișîndu‑ne, am recunoscut că ne-am simțit minunat și ne-am promis că vom repeta figura cît de curînd. A doua zi eram conștienți că acel „cît de curînd“ era, de fapt, improbabil și la fel de îndepărtat ca aventurile tinereții noastre. Fiecare e cu viața lui, să bei Jägermeister la ora patru, pe o bancă în Cișmigiu, nu mai reprezintă o prioritate pentru nimeni.

Îmi amintesc că abia după facultate începeai să devii „responsabil“. Intrai în cîmpul muncii, părăseai căminele sau apartamentele boeme, shareuite, demisolurile sau mansardele, aveai un job și o chirie de plătit sau o rată, cuplușoarele deveneau domestice și pe termen lung, uneori se căsătoreau, prieteniile, găștile începeau să se destrame ca o țesătură veche.

Apoi te trezești la 40 de ani și în jurul tău e un gol social pe care începi să-l umpli într-un mod haotic și abuziv cu evenimente de tot soiul la care de multe ori nu se distrează nimeni, cu ieșiri cu colegii de muncă și teambuilding-uri, cu amiciții de breaslă, cu rămășițe ale prieteniilor care au existat cîndva. Ajungi la 50 de ani, apoi la 60 și, după toate aceste încercări de socializare mai mult sau mai puțin reușite care te-au ținut ocupat la vîrsta de mijloc, descoperi că ești aproape singur – tu, partenerul de viață, în cazul fericit în care acesta mai e alături de tine, un frate, un prieten rătăcit, copiii au crescut și au plecat, oamenii te sună din ce în ce mai rar și cu niște interese bine determinate. Foarte rar mai există cineva cu adevărat interesat de tine și care să te întrebe la un mod onest „Ce mai faci?“. Nu de complezență și ca să aibă un pretext ca să vorbească despre sine. Un „Ce mai faci?“ autentic și care așteaptă un răspuns. Apoi descoperi că nici tu nu prea mai ești interesat de ceilalți, de oameni, în general, te întrebi dacă nu cumva toată viața ai fost un mizantrop, te autoizolezi la domiciliu, intri într-un fel de carantină pe care nu ți-a impus-o nimeni, e bun și virusul ăsta la ceva, nu mai trebuie să ieși, să te întîlnești, să dai mîna sau să te pupi, trebuie să păstrezi distanța, uneori și față de tine însuți.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.