De multe ori cuvinte din aceeași limbă sau din limbi diferite au o semnificație de bază similară, trimițînd la același tip de referent, dar dezvoltă în timp conotații diferite și sensuri metaforice divergente, care le fac imposibil de echivalat. Un caz interesant este cel al cuvintelor care denumesc locul „unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri” – definiția din DEX pentru sinonimele răscruce și răspîntie. Între cele două cuvinte cu sens de bază identic nu există mari diferențe nici în dezvoltările metaforice, nici în ceea ce privește conotațiile stilistice. Principalul lor sens figurat este înregistrat de dicționare; în DEX, răscrucea este definită ca „moment hotărîtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură”, iar răspîntia ca „moment hotărîtor în viața cuiva”. Cum se știe, dicționarele uzuale înregistrează sensurile figurate ale cuvintelor fără o marcare explicită a orientării lor spre o evaluare pozitivă sau negativă și deci fără indicații despre emoțiile pe care acestea le pot declanșa. Cred că sînt totuși indicii că sensul figurat al cuvintelor românești răspîntie și mai ales răscruce este marcat mai curînd negativ: a se afla la o răscruce presupune îngrijorare, anxietate, teama de greșeală; momentul de răscruce este unul dramatic, tensionat, în așteptarea unui viitor incert.
În vreme ce răspîntie este un împrumut din vechea slavă, deja prezent în primele scrieri românești (inclusiv în traducerile biblice: „Robii au ieșit la răspîntii...”), răscruce pare să fie un cuvînt mai nou, atestat de abia în secolul al XIX-lea, dar format tot din elemente vechi (crucea drumului avea de mult timp, în limbajul popular, același sens). Dicționarul purist al lui Laurian și Massim (1871-1876) recomanda pe răscruce ca înlocuitor (de origine latină, prin cruce) al lui răspîntie. Există, desigur, și alte cuvinte, cu sens mai general, care pot transmite același sens concret, în sintagme lămuritoare – încrucișare de drumuri, întretăiere de drumuri –, după cum există, în registrul popular, sintagma furca drumului. Cum s-a întîmplat în foarte multe alte cazuri, împrumutul modern, în secolul al XIX-lea, al unui termen latino-romanic – intersecție – a făcut ca răspîntie și răscruce să-și limiteze circulația, dar să-și accentueze valorile figurate. Noul cuvînt a devenit un termen tehnic, al descrierii obiective, în vreme ce denumirile mai vechi au fost simțite ca populare, ușor arhaice, poetice. În relatarea despre un accident, presa de azi nu mai recurge la cuvinte ca răscruce sau răspîntie, vorbind în schimb de intersecție. Răspîntia și răscrucea sînt folosite în continuare mai ales ca metafore clișeizate. În româna de azi, răscruce are și conotații suplimentare datorate titlului impus de tradiție – La răscruce de vînturi – pentru traducerea romanului lui Emily Brontë Wuthering Heights; de aici provin ecouri intertextuale și jocuri de cuvinte (ca la răscruce de gînduri).
Dacă încercăm să comparăm seria de sinonime din română cu termenii care denumesc aproximativ aceeași realitate în alte limbi – carrefour în franmceză, crossroad în engleză, crocevia din italiană etc. –, observăm că, dincolo de mici diferențe privind prototipul intersecției, există elemente comune, dar și destul de mari divergențe în metaforele asociate. Un contrast vizibil se poate stabili între românescul răscruce și termenul carrefour din franceză. Chiar sensul propriu al cuvîntului francez e ușor diferit: așa cum precizează Trésor de la langue française informatisé (TLFi), carrefour nu este o simplă intersecție, ci un loc mai larg, unde se întîlnesc mai multe drumuri care vin din direcții contrare. Din această accepție concretă se dezvoltă unele sensuri figurate comune cu cele din română („moment decisiv”), precum și unele sensuri negative contextuale, legate de viața marginală (cerșetorie, prostituție) din locurile intens circulate, dar predominante sînt metaforele pozitive, intersecția drumurilor fiind un model pentru locul de întîlnire, de confluență a unor culturi, limbi, idei etc. Între răscruce și carrefour echivalența figurată este redusă la minimum de o diferență de perspectivă: pentru primul cuvînt, dominantă este perspectiva omului ezitant și temător, care nu știe pe ce drum să o apuce. Celălalt cuvînt presupune o viziune de sus, în care drumurile duc către un punct comun, de întîlnire, schimb, interferențe.
Din motivele de mai sus, traducerea în română a unor sintagme care conțin carrefour (din franceză) sau crossroad (din engleză) nu sună (încă) foarte firesc. Se scrie și se vorbește tot mai mult de răscruce de culturi, dar riscul este ca formula să activeze mai curînd conotațiile predominant negative ale cuvîntului răscruce decît optimismul unei viziuni care valorizează interferențele, amestecul lingvistic și cultural.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
