E vineri şi noi, o echipă de profesori, mergem la Suceava să jucăm fotbal. USARB, dacă nu ştiaţi, face parte din acelaşi consorţiu cu Universităţile „Ştefan cel Mare“ din Suceava şi „Iuri Fedkovici“ din Cernăuţi. Şefii din rectorate au realizat că este foarte important parteneriatul ştiinţific, dar şi că nu strică să sporim eficienţa colaborării şi prin meciuri amicale de fotbal. Urmează să plecăm cu microbuzul Chişnău-Suceava, care porneşte din Bălţi la 10,25. Cînd am ajuns pe peronul autogării, am realizat că era abia 9,30 – tot nu mă pot adapta la schimbarea sezonieră a acelor ceasornicului. Norocul meu că a apărut Ion Fusu de la Catedra de educaţie fizică, care locuieşte într-o suburbie. A propus să intrăm într-un local şi, pînă apar ceilalţi, să luăm cîte un păhărel de coniac, că are o sticlă începută. Am acceptat din prima, fiindcă, după mine, doar cei posedaţi de idei fixe sau practicanţii de yoga pot să aştepte o oră întreagă în frig. Am intrat într-un local din chiar incinta autogării, unde, în afară de vînzătoare, o domnişoară cu zîmbet american, doi tineri jucau narde. Boxele revărsau muzică din peninsula arabică. Domnişoara ne-a adus două ceaiuri şi ne-a permis să consumăm, dar cît mai discret, coniacul adus de noi. Aveam un măr frumos pe care l-am rupt în două. Coniacul era divin, mai ales în această penultimă zi de octombrie.

Conlocutorul – despre care nu ştiam prea multe, s-a transferat la USARB acum patru ani – mi s-a părut un om cotidian de tot. A început să-mi povestească despre cum colegii nu-l preţuiesc pe măsura calităţii lui şi e un lucru nedrept, pentru că el este un tip care chiar se descurcă. „Uite, de exemplu, am ajuns cu foarte mare lejeritate ilegal în Germania, o dată deghizat în turist, altă dată îmbrăcîndu-mă ca un burgher de-al lor.“ Comeseanul a prins expresia din ochii mei, eu am rugat zîmbăreaţa bufetieră să mai reducă din decibeli.

„Uite“, insistă colegul, „am fost cu o săptămînă în urmă la Chişinău. Am însoţit o echipă de studente la campionatul interunversitar de joc de dame. Le-am cazat, au luat micul dejun şi, cum competiţia începea după masă, m-am gîndit să mă duc pînă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, să văd orăşelul de corturi al «Platformei DA» din faţa clădirii Guvernului. M-am plimbat puţin pe acolo. Nimic deosebit. Nişte bătrîni jucau cărţi la o masă, mai încolo doi tineri unionişti practicau un fel de darts, ţintind în mutrele celor care «au furat miliardu’»: Filat, Plahotniuc, Şor, Dodon etc. Alţi treizeci de protestatari îşi fluturau steagurile şi pancartele, pregătindu-se, se vede treaba, să plece în obișnuita expediţie de pichetare a sediului ANRI sau al Procuraturii Generale. Trei femei pregăteau de mîncare. Suna o muzică veselă, ca la revoluţie.

Fiindcă îmi plac aventurile, m-am dus spre orăşelul de corturi al lui Renato Usatîi din faţa Parlamentului. N-am putut să intru. M-a oprit un tip musculos, care mi-a zis franc: A nu poşel otsiuda! (Ia şterge-o de aici!)

Peste drum, în faţa Ministerului Agriculturii, erau corturile socialiştilor lui Dodon. Am luat în calcul anteriorul eşec şi, ca să trec fără probleme face controlul, m-am dat după un copac şi am urmărit mişcările din tabără. Am observat cum toţi se adresau unui tip înalt, cu început de chelie, îmbrăcat în kaki, Serioga. M-am aproiat, cît puteam mai dezinvolt, şi i-am propus lui Serioga să jucăm o partidă de şah. Trebuie să-ţi spun că eu joc şah la nivelul unui candidat la categoria maeştri. Serioga juca prost de tot, dar am decis să nu forţez lucrurile. La un moment dat, a apărut un tînăr, și el în haine kaki, şi l-a anunţat pe adversarul meu că au adus prînzul. Am înţeles că trebuie să pierd partida şi asta l-a bucurat mult pe Serioga. Mi-a zis să mergem la masă. S-a lăudat celorlalţi cu victoria obţinută.

Doamne, ce mănîncă socialiştii ăia acolo! Mi-au încărcat un platou cu hrişcă şi carne… M-am ghiftuit, zău! După masă, am strigat împreună cu ceilalţi în faţa Ministerului Agriculturii: Jos hoţii! şi Vrem alegeri anticipate! Apoi, Serioga mi-a propus să mai jucăm o partidă. M‑am uitat la ceas, pînă la începerea competiţiei mai era o oră şi un sfert. Serioga mi-a zis să nu uit să primesc diseară cei 150 de lei cuveniţi. Surprins, am dat afirmativ din cap. Cum eram în criză de timp, am cîştigat rapid confruntarea. L-am părăsit pe şeful taberei, asigurîndu-l că mă întorc imediat şi că următoarea partidă, nici nu încape la îndoială, o va cîştiga neapărat.

În drumul spre căminul unde îmi lăsasem studentele, am făcut un mic calcul. Participînd zilnic la proteste, aş fi putut cîştiga lunar 4500 de lei, cu 1200 mai mult decît salariul meu de universitar. Ei, cum să nu-ţi placă revoluţia?“ 

Asta e, deşi basarabenii de toate culorile politice merg la revoluţie ca la muncă, rezultatele sînt ca şi acelea din agricultură. Spun asta gîndindu-mă la faptul că, după ce 25 de mii de bucureşteni au ieşit în stradă, Guvernul Ponta a picat. La 6 septembrie curent, 100 de mii de cetăţeni moldoveni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar din Casa Guvernului n-a ieşit barem un portar ca să întrebe: „Ce vreţi, măi, oameni buni?“.

Anatol Moraru este profesor de literatură română şi universală la Universitatea din Bălţi şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de proză scurtă Confidenţa unui loser, Editura Casa de Pariuri Literare, 2013.

Foto: adevarul.ro