Sînt deja 35 de ani de cînd Steaua a cîștigat Cupa Campionilor Europeni. Pe cînd următoarea?

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Un sport la Răsărit jpeg

Pe niciodată. Asta doar dacă nu cumva în loc de goluri se va juca pe bancuri. Dar nici acolo nu sînt sigur că sîntem cei mai buni. Sau între cei mai buni. Ne credem tari în glume, dar habar n-avem de ale altora, aşa cum nu avem habar de ce trebuie să se întîmple ca să avem un fotbal demn de acest nume. Din păcate, nici dacă am şti n-ar fi de ajuns. Să fii serios, muncitor, constant, inventiv, educaţional, competent şi patriot (patriotismul care este despre a-ţi păsa de aproape, nu de a-l pasa), toate te duc doar pînă la jumătatea drumului. Cealaltă jumătate ne este interzisă, şi nu numai nouă, aşa cum interzise ne sînt rachetele cosmice, marile case de modă sau vaccinurile care salvează umanitatea.

De 30 de ani, fotbalul mare de club e doar pentru ţări din topul planetei la orice. Acest joc a devenit o industrie ca oricare alta. Maşinile de lux nu se fabrică în România, doar se dau peste cap aici. Deci nu, nu putem avea echipe de vîrf, cum nu au nici alte naţiuni cu sport competent, spre exemplu Slovenia sau Norvegia. În schimb, am putea avea fotbalişti care să joace la cluburi dintre care se aleg cîştigătoarele Ligii Campionilor, cum au, spre acelaşi exemplu, Slovenia şi Norvegia. Sau Croaţia. Sau multe ţări din Africa faţă de care ne credem superiori. Pentru asta ar trebui ca fotbalul (să nu zic sportul) să fie altceva decît un afacerism ieftin, o platformă politică sau un mijloc de a fugi cu sacul de bani.

Dacă vorbeşti, la noi, despre plan de performanţă, viziune managerială ori investiţie pe termen lung cu creştere prognozată rişti să pari un naiv, ca să nu zic un prost cu impresii. La noi, fotbalul a eşuat în tîrg de virajat bani, supt bani sau decontat politic bani. Se trăieşte de pe azi pe mîine cu fotbalişti luaţi la kilogram (adeseori la propriu, dat fiind că mulţi stimabili necunoscuţi care aterizează pe aici s-au abţinut de la meciuri de multă vreme, dar nu şi de la mîncare) şi plimbat de jucători între cluburi, operaţiune din care dacă nu curge, pică. Steaua ’86? La o zi de la împlinirea a 3,5 decenii de la triumf, purtătoarea istoricei sigle a jucat un baraj în Liga a 3-a. Continuatoarea din prima ligă poartă alt nume. Nu-i de mirare, parcă şi Mioriţa are un damf de masochism. Dar măcar să fi fost o sărbătoare, vreun eveniment oficial care să marcheze momentul. Credeţi că a fost vreunul? Hai, că aţi început să vă prindeţi...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.