Istoria culturală a lumii povestită de culori

James FOX
Publicat în Dilema Veche nr. 940 din 14 – 20 aprilie 2022
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg

La începutul lui mai 1898, o mică ambarcațiune cu pînze a ancorat în apele albastre ca cerul dintre Australia și Papua Noua Guinee. La bord se aflau șapte oameni de știință britanici care călătoriseră peste 10.000 de mile ca să studieze comunitățile de indigeni din Strîmtoarea Torres. Voiajul lor de două luni nu fusese ușor. Parcurseseră ultima etapă a călătoriei prinși de puntea unei nave cu două catarge de patruzeci și șapte de picioare în mijlocul unor furtuni feroce, iar cînd ajunseseră în cele din urmă pe Insula Murray, erau murați, arși de soare și sufereau de rău de mare. Printre ei se afla un tînăr psiholog, William Rivers, a cărui faimă se întemeiază acum în primul rînd pe tratamentul psihozelor traumatice din timpul Primului Război Mondial. Însă în 1898 era preocupat de studiul viziunii umane și se alăturase expediției ca să investigheze percepția vizuală a unor oameni care, considera el, erau „suficient de aproape de condiția primitivă ca să fie absolut interesanți”.

În următoarele patru luni, a examinat peste 200 de localnici, evaluînd acuitatea lor vizuală, percepția spațială, sensibilitatea față de diferențele de lumină și viziunea culorilor. Testele lui Rivers au indicat că, deși locuitorii din Strîmtoarea Torres vedeau foarte bine – în unele privințe mai bine decît europenii –, păreau incapabili să identifice anumite nuanțe. Nu aveau nici o problemă să distingă negru, alb, roșu, galben și verde, dar făceau mari eforturi în fața probelor albastre. Unii subiecți amuțeau, nesiguri pe ei, alții strigau cuvinte legate de negru și verde, iar cîțiva îi imitau pe vizitatorii englezi, pronunțînd „bulu-bulu”. A rămas fascinat pînă la marginea nedumeririi de răspunsurile lor. Cum era posibil ca un popor cu vederea cît se poate de ascuțită să nu facă față unui test atît de simplu? Cum era posibil ca o comunitate înconjurată de un nesfîrșit cer albastru și de întinsul albastru-adînc al mării să fie atît de lipsită de sensibilitate față de acea culoare?

Cînd avea șapte ani, Lazarus Geiger și-a pus în minte să învețe toate limbile din lume. Nu a reușit însă să-și ducă intenția la bun sfîrșit – a murit la vîrsta de patruzeci și unu de ani –, dar pînă la treizeci parcursese o bună parte din marile opere literare ale lumii. Spre uimirea lui, a descoperit că termenii de bază legați de „albastru” lipseau aproape cu desăvîrșire din Rig-Veda, din Avesta zoroastriană, din Edda nordice, din Noul Testament, din vechile scrieri chinezești și semitice și din multe alte scrieri clasice grecești. Descoperirile lui Geiger, prezentate pentru prima dată în cadrul unei conferințe ținute la Frankfurt, în 1867, au fost de-a dreptul uluitoare: milioane de rînduri de text și zeci de milioane de cuvinte, dar practic nici unul dedicat uneia dintre cele mai răspîndite culori din lume. „Veți fi de acord”, a încheiat el, „că o asemenea serie de concordanțe nu poate fi considerată întîmplătoare.”

Concluziile lui Geiger au produs unde seismice în întreaga lume academică, iar în deceniile următoare filologii, filozofii și medicii europeni s-au întrecut să explice cauza fenomenului. Mulți au considerat că răspunsul era de natură fiziologică: popoarele antice, la fel ca popoarele pe care Rivers și colegii săi le-au studiat, erau atinse de „acianoblepsie”: nu distingeau culoarea albastră. Dar cum putea fi explicată o incapacitate la scară atît de largă? Oftalmologul german Hugo Magnus a afirmat că ochiul a suferit schimbări de-a lungul timpului: pe măsura evoluției omului, retina a fost mai expusă luminii și astfel mai sensibilă la spectrul vizibil. Albastrul, fiind o culoare „de intensitate scăzută”, avea nevoie de mai mult timp pentru a fi percepută decît majoritatea celorlalte culori. În culturile vechi și „primitive”, spunea el, acea evoluție nu a fost încheiată. Teoria lui Magnus a atras o mulțime de susținători distinși, printre care și Gladstone.

Albastrul, între rar și absent

Dar teoria a fost în cele din urmă negată în 1969, cînd antropologul Brent Berlin și lingvistul Paul Kay au publicat lucrarea Basic Color Terms, care a demonstrat că larga nerecunoaștere a albastrului a fost urmarea unor variații nu de percepție, ci lingvistice. Examinînd douăzeci de limbi (studiu pe care l-au extins mai tîrziu la o sută de idiomuri), au arătat că practic toate limbile au dezvoltat termeni specifici culorilor în aceeași ordine. Totul a început cu distincția dintre negru și alb, după care s-a creat un termen pentru roșu și pentru verde și galben (ori, uneori, galben și verde), iar apoi – și doar apoi – a venit și albastru.

Pe urmă au venit culorile mai complexe (printre care cafeniu, purpuriu, roz, portocaliu și cenușiu). Cu toate astea, Berlin și Kay au descris multe limbi – inclusiv dani din Papua, hanunóo din Filipine și tzeltal din America Centrală – care chiar și în 1969 erau lipsite de termeni specifici și stabili pentru albastru. Studii mai recente au identificat șaizeci și opt de limbi are nu fac diferența dintre albastru și verde, folosind un singur cuvînt – numit de lingviști „grue” – pentru ambele nuanțe, șaptesprezece limbi nu disting albastru de negru, de verde ori de galben, iar două limbi ale aborigenilor australieni – murrinh-patha și kuku-yalanji – nu au deloc termeni de bază pentru albastru.

De ce a fost nevoie de atît de mult timp pentru a atribui albastrului o denumire? Răspunsul, din cîte bănuiesc, este legat de raritatea lui. Spre deosebire de majoritatea celorlalte nuanțe, albastrul adoptă rareori în natură o formă tangibilă. În lume există puține minerale albastre naturale și ușor accesibile, sînt albastre mai puțin de 5% din plante și 8% din fructe, și, deși am putea să indicăm un număr de păsări, pești și amfibii albastre – unele de un albastru aproape electric –, majoritatea doar creează iluzia acestei culori, prin modularea structurilor lor de la suprafață. De fapt, dintre cele 64.000 de specii de vertebrate de pe pămînt, doar două (peștele mandarin și atrăgătorul pește dragonet) sînt pigmentați natural în albastru. Prin urmare, primii oameni s-au aflat doar într-un contact sporadic cu lucruri albastre. De fapt, înainte de inventarea vopselelor și pigmenților albaștri, unii poate nu au atins toată viața lor un obiect albastru.

Absent din lume: iată o modalitate reușită de a gîndi despre albastru. Spre deosebire de majoritatea celorlalte culori, albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului. Dar pînă și acele arii ale culorii sînt iluzii. Cerul fără nori este albastru grație unui proces numit dispersia sau împrăștierea lui Rayleigh: cînd lumina solară străbate atmosfera pămîntului, fotonii albaștri cu unde scurte sînt perturbați de moleculele din aer, smulse de lîngă perechile lor și risipite în toate direcțiile pe firmament. Marea este albastră pentru că reflectă cerul și pentru că apa are tendința să reflecte undele scurte ale luminii, transformînd alte unde în căldură. Orizontul este adesea albastru grație unui fenomen înrudit cu dispersia lui Rayleigh, numit perspectivă aeriană: pe măsură ce obiectele se îndepărtează, sînt învăluite de tot mai multă lumină risipită, luînd un aspect tot mai albastru, înainte de a se topi într-un orizont albastru cețos. Toate aceste versiuni de albastru nu rezidă în suprafețe, ci în profunzimi, nu în obiecte, ci în spațiile dintre ele. Dacă punem într-o sticlă apă dintr-o mare adîncă și albastră, vom constata că este practic incoloră, dacă ne apropiem de un orizont albastru, vom descoperi că nu este și nici nu a fost vreodată albastru. Pe scurt, albastrul este cea mai iluzorie culoare. Ne alunecă printre degete și se retrage cu viteza cu care ne apropiem de el. Asta poate explica de ce, după cum observa odată poetul Robert Frost, „dorim albastru”. Îl dorim pentru că știm că nu-l putem avea.

Această oscilare dintre prezență și absență, această existență în hîrjoană la marginile lumii palpabile reprezintă esența semnificației culturale a culorii albastre. La urma urmei, cum să te uiți la cerul sau la orizontul albastru și să nu te lași purtat de fantezii despre ce se află dincolo de ele? „Așa cum urmărim cu plăcere un obiect agreabil care se îndepărtează de noi în zbor”, scria Goethe, „la fel ne dăm în vînt să contemplăm albastrul, nu pentru că vine spre noi, ci pentru că ne atrage în urmărirea lui.” Contemplarea albastrului înseamnă să te lași atras într-o călătorie optică de aici acolo, dintr-o lume într-alta. Chiar și simpla pronunție a cuvîntului blue înseamnă să pui la cale o asemenea călătorie, din cerul gurii: odată ce se negociază micul prag consonantic dintre „b” și „l”, cuvîntul dispare în depărtări. Puțini alți termeni care desemnează culori se comportă la fel: black/negru, white/alb, red/roșu și green/verde sînt delimitate de consoane, yellow/galben și purple/purpuriu sînt cu dus-întors; în schimb, blue/albastru este un voiaj cu sens unic, spre orizont.

(fragment din volumul cu același titlu aflat în curs de apariție, în traducerea lui Mihai Moroiu, în Colecţia „Savoir-Vivre Aquarelle” a Editurii Baroque Books & Arts)

James Fox (n. 1982) este director de studii în istoria artei la Emmanuel College, Cambridge, și realizator de documentare la BBC despre arta britanică, cultura japoneză și istoria culorii în artă.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
O problemă a unghiilor ar putea fi un semn mai puțin cunoscut al cancerului
Anumite modificări ale unghiilor ar putea fi un semn al problemelor grave de sănătate, inclusiv cancer și artrită reumatoidă. Avertismentul vine din partea dr. Amir Khan, de la ITV. Acesta a recomandat o programare la medic, în cazul în care observăm semnele.
image
Cei mai mari poluatori cu plastic din lume, dezvăluiți de un studiu. Ce companii binecunoscute otrăvesc planeta
Conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri, 56 de multinaționale sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din poluarea cu plastic la nivel mondial, iar cinci dintre ele sunt responsabile pentru un sfert din această poluare
image
BBC: Ucraina a folosit rachete cu rază lungă de acțiune, livrate în secret de SUA
Ucraina a început să folosească rachete balistice cu rază lungă de acțiune împotriva forțelor rusești. Faptul că armele au fost furnizate în secret de SUA a fost confirmat de către oficialii americani.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.