Muzică, filme, cărți, teleleu

Publicat în Dilema Veche nr. 846 din 25 iunie - 1 iulie 2020
Muzică, filme, cărți, teleleu jpeg

„Sîntem doar noi doi, departe de prieteni și de familiile noastre, de viețile în care mergeam la film, la teatru, la festivaluri sau ieșeam la o terasă.”

Viața într-o autorulotă e ca viața unui pustnic. M-am gîndit bine înainte să scriu propoziția asta – sînt atentă să nu exagerez pentru că știu cît e de greu să-ți imaginezi viața noastră într-o mașină.

Sîntem parcați la Vilamoura, în Portugalia, într-o pădure de pini de pe malul Oceanului Atlantic. N-am mai mișcat mașina de șase zile. Am consumat 100 de litri de apă, cu duș zilnic și spălat pe cap, gătit paella, tocăniță, omlete și o negresă, doi litri de benzină pentru generator, pentru că a fost înnorat și am avut treabă la laptop-uri, și două sticle de vin spumant cu trei euro bucata pe care le-am băut seara pe plajă.

Mă spăl pe cap într-un lighean, în baia mică a mașinii, iar vasele le clătesc vărsînd apa dintr-un castron în altul și economisind fiecare mililitru. Nu aruncăm niciodată mîncare, pentru că ne cumpărăm cît ne trebuie, cu lista pregătită de dinainte și cu un plan clar cu ce și cît vom găti. Nici n-avem cum altfel, pentru că spațiul de depozitare din frigider și din lada cu alimente e atît de mic încît nu ne permitem nici un exces.

Același lucru e valabil și pentru haine. Avem doar cîteva lucruri pe care chiar le purtăm și puține perechi de pantofi – eu am niște teniși vara, niște bocanci de iarnă și pantofii de alergare. Nu-mi permit cochetării, pentru că n-am loc de ele. Acum trei luni mi-am cumpărat un rimel și ăsta a fost ultimul răsfăț pe care mi-l amintesc.

Totul e ordonat în mașina noastră, pentru că altfel obiectele s-ar mișca la drum și ar cădea. Patul făcut în fiecare dimineață, laptop-urile și hard-urile la locul lor, vasele spălate, șterse și puse în sertare, ceaiurile lui Cosmin organizate în cutiuțe.

Nu am scris toate astea ca să mă plîng, pentru că e o viață pe care ne-am asumat-o cu pasiune pentru meseriile noastre, jurnalismul și fotografia. De asta nici n-o să scriu cum e să umpli mașina cu apă la -17 grade, atunci cînd ți se lipește mîna de furtunul înghețat, nici cum e să se strice pompa de apă cînd ești la duș, săpunit bine, și nici cum e să te trezească noaptea o petardă aruncată sub autorulotă de niște adolescenți glumeți.

Atunci cînd am spus că trăim ca niște pustnici m-am gîndit mai mult la singurătatea noastră. Sîntem doar noi doi, departe de prieteni și de familiile noastre, de viețile în care mergeam la film, la teatru, la festivaluri sau ieșeam la o terasă. Nu împărtășim poveștile zilei, săptămînii, lunii cu nimeni. Uneori mă îmbrac frumos (am rochia aia bună, singura, pe fundul unui dulap), desfacem o sticlă de vin și Cosmin mă invită la un film. Pe calculator, bineînțeles, în mica noastră autorulotă.

p9 cbumbut 2020 04 25 12 37 53 2 jpg jpeg

Ratăm mereu filmele noi și asta e una dintre marile renunțări ale vieții noastre: n-avem niciodată un cinema în apropiere atunci cînd apare un film pe care ne dorim să-l vedem. În România, sîntem campați de obicei într-o comunitate izolată, poate în Corcova, la căldărari, în fața unui penitenciar, în Buziaș sau Aiud, într-un sat din secuime sau din Dobrogea.

Din ianuarie 2019, de cînd am plecat să documentăm viețile românilor din diaspora, ne e și mai greu să vedem filme. În România mai fugeam pînă într-un oraș apropiat la cinema, dar acum nu avem nici o șansă. Mai ales în Spania sau în Germania, unde filmele sînt sincronizate.

Pentru noi nu există opțiunea să luăm filme de pe net – Cosmin e categoric din punctul ăsta de vedere. Am plătit mereu pentru filme, fie că am fost la cinema, fie că ne-am cumpărat DVD-uri de la Cărturești, înainte de epoca Netflix. Cosmin vrea să plătim pentru cultura pe care o consumăm, așa că ne cumpărăm filme, cărți, reviste și muzică. Acum mi se pare și mie ceva firesc, chiar dacă înainte să-l cunosc pe Cosmin descărcam filme și muzică de pe net.

Ne uităm la filme pe Netflix, HBO și MUBI, deși Internetul e scump de cînd călătorim prin Europa. Filmele ne ajută să ne simțim mai puțin singuri, așa că preferăm să tăiem alte cheltuieli. Recent, am văzut filmul prietenilor noștri Radu Ciorniciuc și Lina Vdovîi, Acasă, pe platforma festivalului DOK.fest München, pentru care am plătit cinci euro. Ne uităm cam la tot ce apare în cinema-ul românesc, iar Cosmin se gîndește să renunțe la abonamentul Netflix, pentru că a epuizat filmele bune (și românești, și internaționale).

Citim mult și majoritatea cărților noastre sînt pe tabletă, în format EPUB – citesc în pat, o oră sau două înainte să adorm. Avem și cîteva cărți fizice cu noi, care nu există în varianta EPUB – profit de ocazie să mă plîng că editurile ART și Black Button Books nu au cărți în format digital. Cărțile tipărite ocupă spațiu și asta e o problemă cînd trăiești într-o autorulotă. Le-am găsit un loc într-o cutie, dar e greu să le răsfoim sau să ne amintim ce avem acolo.

În ultima vreme, am citit literatură română contemporană – Lavinia Braniște (Interior zero, Polirom, 2016), Diana Bădica (Părinți, Polirom, 2019), Ioana Nicolaie (Cartea Reghinei, Humanitas, 2019) –, cărți de la editura Black Button Books, pe care le recomand la pachet, pentru că mi-e greu să aleg doar cîteva titluri, și nonficțiune: Învățare, Tara Westover (Publica, 2019), Necredincioasa, Ayaan Hirsi Ali (RAO, 2011), În aerul rarefiat, Jon Krakauer (Humanitas, 2018), Drumul spre Wigan Pier și Fără un sfanț prin Paris și prin Londra, George Orwell (Polirom, 2018 și 2017).

Cosmin citește cărți despre fotografie pe care le cumpără de pe Apple Books – ultima e The Ongoing Moment, de Geoff Dyer (Vintage eBooks, 2017) – și ficțiune. Lui îi plac clasicii – Charles Bukowski, Ernest Hemingway și Truman Capote – și se așteaptă ca o carte să-i dea o stare care să-l țină lipit de ea, ceea ce nu se întîmplă des, așa că uneori le abandonează.

Ascultăm muzică pe Apple Music, unde avem un abonament de familie (noi doi și băiatul lui Cosmin, Matei). Eu sînt conservatoare și Cosmin rîde mereu de mine pentru că ascult prea mult Nick Cave, David Bowie și Placebo. El ascultă în fiecare lună tot ce apare la secțiunile Rock, Alternativ, Blues și Jazz și descoperă formații noi. Mie nu-mi plac formațiile lui noi decît atunci cînd pot să le fredonez melodiile, după mai multe ascultări.

Citim reviste și ziare online – Cosmin are abonament la The New York Times, eu urmăresc The Guardian, The Washington Post, presă românească și platforme pentru jurnaliști. Sîntem abonați la newsletter-e, de unde ne luăm informațiile atunci cînd nu avem timp sau chef să urmărim presa: Monday Memo (Mona Dîrțu), PressOne, The New York Times (au 26 de newsletter-e, așa că ai de unde alege ce ți se potrivește), The New Yorker. Am fost abonată la mai multe, dar am dat unsubscribe în ultimul timp, cînd mi-am dat seama că nu le citeam niciodată.

Legătura noastră cu prietenii și cu bula noastră este Facebook-ul, fără de care singurătatea și viața noastră de pustnici ar fi fost greu, poate imposibil de suportat. Pe Facebook îi urmărim pe prietenii noștri și sîntem prezenți (oarecum) în viețile lor, aflăm noutăți și citim despre polemici (sau scandaluri) culturale. De polemici ne ferim în ultimul timp, pentru că „polemică” e un eufemism pentru încrîncenarea, intoleranța și lipsa de nuanțe care au transformat Facebook-ul într-un mediu toxic.

La expoziții nu ajungem niciodată, pentru că venim doar o dată pe an în București și atunci avem de rezolvat tot felul de probleme birocratice. Dar pot să mă laud că anul ăsta am făcut expoziția la noi în redacție, în timpul stării de urgență. În aprilie, cînd eram izolați în curtea mănăstirii românești din Aldeia de Santa Margarida, Portugalia, am organizat o expoziție cu desenele trimise de George Roșu, Alina Andrei și Dan Perjovschi. Cosmin le-a printat și le-a lipit pe peretele exterior al mașinii, căruia i-am zis Galeria Babord de la Centrul Mobil de Artă Contemporană Teleleu. La vernisaj n-am fost decît noi doi și Tina pe malul iazului, unde am mîncat salată de vinete, am băut vin și am făcut poze.

De anul trecut, de cînd am plecat în Europa să documentăm comunitățile de imigranți români, ne lipsesc festivalurile: Electric Castle, TIFF, FILIT Iași, „Poezia e la Bistrița“. Dar 2020 n-a fost un an bun pentru festivaluri, așa că sperăm ca în 2021, cînd ne vom întoarce în țară, să ne îmbrățișăm prietenii la Gărâna.

Echipa Teleleu este formată din jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț. Reportajele lor pot fi citite pe www.teleleu.eu.

Foto: Cosmin Bumbuț, expoziție pe mașină cu desene de George Roșu, Alina Andrei și Dan Perjovschi, Portugalia.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.