Oare pe 24 noiembrie 2019 a învins „răul mai mic“ (Iohannis, PNL) asupra „răului mai mare“ (Dăncilă, PSD), așa cum ne preveneau morocănoși diverși „influencer-i“, ba chiar cîțiva jurnaliști reputați? Cînd scorul e cel care a fost – 66 la 33% în favoarea președintelui, cînd participarea e mai mare decît la primul tur, cînd aproape un milion de români au votat în străinătate, cînd Dăncilă mai cîștigă numai în cinci județe din sud, ăsta să fie „răul mai mic“? Destul de bun „ăsta micu’“, nu-i așa?

Acum aproape treizeci de ani, FSN-ul lui Ion Iliescu, încă pre­ședinte de onoare al PSD, uzurpa revoluția română și puterea, ajungînd printr-o imensă fraudă la conducerea țării. Mai mult, s-a făcut vinovat, pare-se, de „crime împotriva umanității“. Parchetul o spune. Un alt președinte al aceluiași partid a stat în închisoare pentru corupție, un altul e acum acolo. Un al treilea și-a plagiat doctoratul și și-a pierdut titlul. Actuala președintă, dna Dăncilă, pare a fi inepția întruchipată. Totuși, cu cîțiva ani de pauză, PSD a rămas la putere, direct sau prin alianțe, din 1989 pînă acum. Între timp, a provocat mineriade sîngeroase, represiuni violente ca pe 10 august 2018, a blocat în diferite feluri o mulțime de reforme, s-a silit să demoleze statul de drept numai pentru a‑și salva liderii corupți, a provocat mari manifestații de stradă, a alterat profund substanța instituțiilor statului, a intrat în coliziune cu Uniunea Europeană, făcînd ca România să fie plasată în compania țărilor „iliberale“, precum Ungaria sau Turcia, și, mai ales în ultimii trei ani, a dus incompetența și haosul guvernamental la cote greu imaginabile. În plus și în acord perfect cu cele de mai sus, partidul și liderul său au revărsat în campania electorală o imensă cantitate de gunoi propagandistic – de la încercarea de a speria electoratul cu fake news-uri pînă la postări șovine – și mai ales au refuzat cu o înfricoșătoare obstinație să recunoască vreo responsabilitate în mersul rău al lucrurilor din ultimul timp. A spune că acest partid e unul „nereformat“ e un eufemism: partidul a rămas mereu, în firea lui adîncă, național-comunist – ceea ce se vede nu, desigur, în ideologia afișată de circumstanță, nici în predilecția pentru luxul liderilor și capitalismul „de cumetrie“, ci în apetitul insațiabil pentru putere, în „centralismul democratic“ prin care se conduce, în șovinism și conspirativită și, nu în ultimul rînd, în tupeul greu de imaginat cu care liderii săi (inclusiv, ba mai ales Viorica Dăncilă) mint, distorsionează faptele sau – dacă vreți să fiți la modă – uzează de „adevăruri alternative“. Și mai ales în convingerea lor nestrămutată că sînt meniți să conducă România pe veci, fără a da socoteală niciodată nimănui. PSD – partid social-democrat, de stînga? E o glumă, nici măcar bună!

Acum însă vraja pare-se că s-a rupt, vălul mincinos s-a destrămat. În fine, lumea – majoritatea ei –, în țară și în străinătate, a început să înțeleagă uriașa uzurpare și minciună sub care s-a trăit, aproape fără întrerupere, timp de, vai, o generație întreagă. O generație aflată astăzi, așa cum vedem, în mare parte în străinătate, dar care dă un frumos exemplu de patriotism civic celor din țară.

Pe scurt: azi, harta României aproape că nu mai e roșie. Cu o întîrziere de treizeci de ani, cică a căzut comunismul și pe la noi! Unii însă fac mofturi și zic că asta-i victoria „răului mai mic“. Aș!