În torentul de vești proaste care ne asaltează zilnic (mană cerească pentru un anumit segment din mass-media), veștile bune au ajuns să pară neplauzibile și, oricum, „fără nici un haz”. Ei bine, risc să semnalez nu pur și simplu o veste bună, ci un eveniment excepțional, greu de imaginat în contextul actual și greu de luat în seamă pentru cine este, deocamdată, demobilizat dinaintea bolii planetare, a izolării obligatorii (și nevrotice), a spaimei de moarte. E vorba de o carte: un album monumental (cca 500 de pagini) despre „mănăstiri și biserici din Transilvania” construite în secolele XIII-XVIII. „Asta-i bună!” – va fi reacția unui anumit „bun-simț”. „De asta ne arde nouă acum?!” „Avem noi timp și dispoziție să ne bucurăm acum de frumuseți muzeale, de documentele unui trecut din altă lume?” „Mai mult ca oricînd!” – sînt tentat să răspund. Altfel, vom inventa un „fel de a fi” foarte primejdios: subzistență fără temei, contingență fără memorie, supraviețuire fără viețuire.

Coordonatorul lucrării este Părintele Iustin Marchiș, care nu este la prima „abatere”. În 2014 a coordonat și publicarea unui album al mănăstirilor din Oltenia, la fel de impunător și de util. Albumul pe care îl semnalez acum e un prim volum, cuprinzînd județele Alba, Hunedoara, Sălaj și Cluj. Volumul al doilea va cuprinde celelalte șase județe ale Principatului Transilvan (Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu).

Îl cunosc de mult pe Părintele Marchiș. Ardelean el însuși, pasionat de drumeție, iubitor și cunoscător de artă, mereu bucuros să învețe și să înțeleagă, înzestrat cu un instinct exemplar în alegerea colaboratorilor și în îndrumarea lor. Echipa pe care a coordonat-o pentru albumul transilvan include patru specialiști exersați: Mihaela-Sanda Salontai, Ciprian Firea, Ana Dumitran și Daniel Dumitran. Esențial este aportul fotografic al lui Daniel Mihail Constantinescu și grafica de prim rang a doamnei Ioana Bita Giulea.

Nu-mi propun să fac o „recenzie” aplicată a cărții. Mă mulțumesc să transmit cititorului o suită de uimiri, care mă determină să o salut drept o reconfortantă veste bună, cu atît mai bună, cu cît contextul de-acum îi dă profilul unei împliniri imprevizibile, aproape „utopice”…

1) Substanța textului – asumată ca atare de coordonator în cuvîntul său de întîmpinare – este, în primul rînd, una artistică, nu sec monografică sau istorică. Avem de a face cu un ghid de călătorie printr-o tulburătoare colecție de frumuseți, de care, adesea, habar nu aveam. Ni se mijlocește întîlnirea cu 157 de monumente, pe un traseu care însumează cîteva mii de kilometri. Și nu e puțin lucru ca tocmai un monah să slujească misterul transcendenței, slujindu-se de frumusețea imanentă a discursului sacru.

2) Prin definiție, inventarul monumentelor ardelenești oferite privirii noastre e colorat multietnic și pluriconfesional. Și iarăși spun: sînt emoționat să constat că poți fi un riguros monah ortodox fără a închide ochii atunci cînd reușita artistică aparține și „celuilalt”: român, maghiar, sas, ortodox, benedictin, cistercian, dominican, franciscan, augustinian, iezuit, lazarist sau piarist. Nu e vorba aici de o „trendy” ideologie „ecumenică”, ci de un creștinesc îndemn la împreună viețuire cu „aproapele” diferit. Nu polemic, ci integrator, nu „instalat” în sine, ci deschis spre toți truditorii, chiar nu integral asemănători, ai aceleiași căutări, ai aceleiași căi. Să răsfoiești un album alcătuit din unghi ortodox, în care apar și reliefuri sau sculpturi, dincolo de unele idiosincrazii „răsăritene” față de a treia dimensiune, e o ocazie rară și proba unui „curaj” editorial de excepție.

3) O a treia uimire e legată de noutatea absolută, chiar și pentru un (fost) istoric de artă ca mine, a documentației vizuale. Am descoperit lucruri uitate sau neștiute, de natură să mă umple de admirație, dar și de un anumit sentiment al vinovăției. Nu mai știu, nu știm în general peste ce tezaur dormităm, deși zburdăm retoric pe tema „identității”, a „patrimoniului” național, a iubirii de patrie și de neam. Dar cine, împăunîndu-se țanțoș cu „valorile” autohtone, are cea mai mică idee despre capodopere ca acelea de la Alun, Baica, Derșida, Dobrin, Agîrbiciu, Calna, Dretea, Viștea, Goiești, Lupșa, Tătîrlaua și multe altele, abundent ilustrate în albumul despre care vorbim? Cine, umblînd prin Ardeal, și-a făcut timp să viziteze muzeele din Alba Iulia, Blaj, Zalău, Dej, Cluj, Nicula, Pătrîngeni, Rîmeț etc.? Pe acest fundal, albumul coordonat de Părintele Marchiș e, simultan, un prilej de reamintire, de neuitare și un îndemn la păstrare responsabilă a unui prețios tezaur. Iar pentru călătorul autohton (sau străin) – o foarte convingătoare invitație la pelerinaj.

4) E dezamăgitor să-ți dai seama că îndelung trîmbițata sărbătoare a Marii Uniri n-a avut nici o clipă în vedere materia palpabilă a unei îmbogățitoare cercetări istorice și artistice. Povestea monahilor ardeleni care s-au refugiat, contributiv, dincoace de munți sau a ctitorilor din Țara Românească și Moldova (domnitori, arhierei sau boieri) care au suplinit adesea lipsa ctitorilor locali de peste munți ar fi prilejuit semnificative sondaje documentare.

5) O lucrare cum este aceasta presupune nu numai dăruire și pricepere, dar și o investiție editorială cu totul neobișnuită. Faptul că s-au găsit un sponsor generos (Renovatio Trading) și o editură performantă (Design Books), pentru a susține, în vreme de criză, o asemenea întreprindere e aproape de necrezut: încurajator și de nerăsplătit altfel decît printr-o prietenească recunoștiință…

6) Nu pot să nu atrag atenția și asupra unei dimensiuni mai puțin obișnuite a acestei cărți: nu avem de a face doar cu parcursul unui amplu capitol de istorie artistică și bisericească. Întîlnim și oameni, personaje atașante, portrete exemplare, generoase, ospitaliere: bărînele de la Ghelnița, pelerinii de la Prislop, muncitorii de pe șantierul conventului franciscan de la Tîrgu Mureș, pastorița de la Sîntana de Mureș, Părintele Emilian de la Toplița, Părintele Spiridon de la Crișan și mulți alții.

Concluzie: Căutați această carte, citiți-o, bucurați-vă de iconografia ei și porniți la drum, pentru edificatoare întîlniri cu memoria oamenilor și a locurilor din care faceți parte…