Pe noi cine ne ascultă?S-au dus vremurile fericite, cînd băieţii stăteau cu stetoscopul lipit de zidul Casei Scriitorilor ca să adulmece palpitul intelighenţiei dîmboviţene. A ruginit frunza din vii, dar şi microfonul înşurubat în farfuriile din care îşi sorbeau supa poeţii la madam Candrea. Ultimii dumicaţi ai respectului faţă de literatura română s-au păpat prin anii '90-'91, cînd securiştii, trăgîndu-şi pe corp costumele din noua colecţie a casei de modă Măgureanu, au mai mişcat cît de cît, asemenea piciorului de broască tăiat, băgîndu-şi ultimele microfoane în ceştile de ceai ale cîtorva intelectuali famelici, scîrbiţi de emanatul Iliescu.Între timp lucrurile au degenerat pînă la pragul discriminării şi mă mir că uniunile de creaţie nu s-au autosesizat vizavi de dispreţul de care dau dovadă organele, cărora li se ofilesc urechile cînd vine vorba de mîzgălici. Ca să fii astăzi filat şi amuşinat, e obligatoriu să treci peste pragul onorabilităţii de a avea cel puţin zece mii de dolari în cont.D-aia prăpastia dintre cei ce taie mămăliga cu aţa şi cei ce taie cozonacul cu laserul la balul vienez e plină de intelectuali pe care nu-i mai ascultă nimeni.